| Denumirea |
Biserica „Sfânta Maria” Calvaria |
| Denumire alternativă |
Biserica Calvaria-Cluj Mănăstur |
| Parohia |
parohia romano-catolică Calvaria -Cluj Mănăştur |
| Datare |
sec. XI, 1095; ref. 1241, 1598, 1658
|
| Tip |
Biserică |
| Cultul |
romano-catolic |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Cluj |
| Localitate |
CLUJ-NAPOCA |
| Adresa |
str. Mănăşturului 12 |
| Mitropolie |
Biserica Romano-Catolică din România |
| Cod oficial LMI 2004 |
CJ-II-m-A-07396 |
| Descriere |
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăştur, cu hramul Sf. Maria, este cel mai vechi monument istoric şi de arhitectură păstrat în fostul sat Cluj-Mănăştur, din apropierea Clujului. Începând cu a doua jumătate a secolului al XI-lea a funcţionat aici, în interiorul fortificaţiei regale-comitatense, abaţia benedictină Monasterium Beatae Mariae de Clus, înconjurată cu un zid de apărare. Din vechile construcţii se mai păstrează doar corul bisericii, prevăzut cu o navă mai simplă, construită în secolul al XIX-lea pe vechile fundaţii. Biserica este înconjurată de un val înalt de pământ, urmă a fortificaţiilor elipsoidale din evul mediu, când întregul areal dispunea de şanţuri de apărare spre sud, est şi vest, spre nord existând o pantă naturală abruptă. Tradiţia medievală, consemnată în anul 1341, datează fondarea mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XI-lea, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei. Cert este că în anul 1202, după abandonarea fortificaţiei de către regalitate, mănăstirea a devenit exemptă, adică scoasă de sub jurisdicţia Episcopiei Transilvaniei. Exempţiunea dădea dreptul abatelui de a strânge dijmele pentru sine, de a numi preoţii de pe domeniile mănăstirii şi de a purta însemne episcopale. Între satele cele mai însemnate ale mănăstirii se număra Apahida (Podul Abatelui). Mănăstirea a funcţionat ca loc de autentificare a documentelor până în 1556, fiind cel mai important notariat din Transilvania, în afară de capitulul de la Alba Iulia. Primele date referitoare la conventul de la Cluj-Mănăştur ca loc de autentificare datează din anul 1288.În 1465 abaţia s-a înconjurat cu o fortificaţie de apărare, fortificaţie distrusă aproape imediat de Matia Corvin ca urmare a împotrivirii cetăţenilor Clujului. După 1556, când a avut loc secularizarea averilor mănăstirii, aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În 1581 Ştefan Báthory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu şase sate dintre fostele posesiuni ale abaţiei benedictine de Mănăştur, respectiv Feneşul Săsesc, fostă posesiune a episcopului catolic de Alba Iulia. După Dieta de la Mediaş iezuiţii au fost forţaţi să părăsească temporar ţara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595. Parţial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiţi.
Un alt episod trist din istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658 - 1661 când a fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul Alexandru Rudnay a dispus apoi demolarea atât a bisericii cât şi a clădirilor din jur. A supravieţuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în braţe. În secolul al XVIII-lea a activat în această capelă Thaddäus Manner, iezuit din Wiener Neustadt, care - potrivit pietrei funerare aflate în interiorul bisericii - a activat aici, unde a învăţat limba română („IN K.[olozs]MONOSTOR VALACHORUM QUORUM LINGVAM IMPROBO LABORE CONDIDICIT”). În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii şi a refăcut bolţile şi pereţii corului. Biserica a fost oferită franciscanilor în 1922, care au refuzat-o, după care a fost dată în chirie Bisericii Greco-Catolice pentru o sumă simbolică, Biserica Romano-Catolică păstrându-şi drepturile de proprietar.
După venirea comuniştilor, în 1948, biserica a fost dată Bisericii Ortodoxe Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între 1991 şi 1994 când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Începând cu 1994 edificiul a revenit Bisericii Romano-Catolice, ulterior ea fiind renovată. Biserica a primit orga construită în 1792 de Samuel Matz din Biertan, orgă care a fost adusă de la Biserica Evanghelică din Daia Săsească în urma scăderii comunităţii de acolo. |
