| Denumirea |
Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" |
| Denumire alternativă |
Biserica Domnească |
| Parohia |
Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" |
| Datare |
1490; transf.1820, rep. 1432,1890 - 1925 (restaurat pictura interioară)
|
| Tip |
Biserică |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Vaslui |
| Localitate |
VASLUI |
| Adresa |
str. Ştefan cel Mare 58 |
| Protopopiat |
Protoieria Vaslui |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Huşilor |
| Mitropolie |
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei |
| Cod oficial LMI 2004 |
VS-II-m-A-06708 |
| Descriere |
Ctitorită în anul 1490 de către Ştefan cel Mare ca paraclis al curţii domneşti, pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea. Potrivit mărturiilor călătorilor străini, în secolul al XVII-lea, lăcaşul era pictat la interior, în tehnica fresca. Impresionante erau scenele: „Judecata de Apoi”, de deasupra portalului, si „Iisus Pantocrator”, de pe cupola din naos. A fost reconstruita, păstrându-se planul, în 1820, de către Maria Cantacuzino, văduva fostului mare logofăt Costache Ghica (1745-1818), proprietar al târgului Vaslui. În 1894, Grigore Ioanid împodobeşte interiorul cu pictura murala. Înfăţişarea de astăzi se datorează lucrărilor de restaurare din 1913-1930. Deşi transfigurată de intervenţii moderne, biserica rămâne un monument reprezentativ al arhitecturii din epoca lui Ştefan cel Mare, datorita particularităţii pronaosului supralărgit, soluţie preluata ca model în construirea bisericilor de oraş din vremea marelui voievod. De plan triconc, intrare vest, zidita din piatra si cărămida, acoperiş tip şarpanta si învelitoare din ţiglă, iniţial şindrila. Plastica decorativă a faţadelor este realizata din arcaturi oarbe si ocniţe de piatra si cărămida aparentă, discuri din ceramică smăltuita (ornamentate cu motivul solar, stema dezvoltata a Moldovei, animale fantastice), elemente de piatra profilata în stil gotic (soclu, contraforturi, cornişa, ancadramente cu deschideri în arc frânt, ogival si dreptunghiulare, cele din urma marcate de ciubuce rotunjite si în cruce). Pe faţada de vest se păstrează pisania în limba slavona, dăltuita în piatra în anul 1490. Daca planimetria si aspectul exterior ne oferă imaginea unui monument din epoca lui Ştefan cel Mare, spaţiul interior aparţine secolului al XIX-lea, neoclasic. Sistemul de boltire, sprijinit pe arcuri dublou si stâlpi, este alcătuit dintr-o bolta semicilindrica pe pronaos si cafas, bolta cu penetraţii pe naos, semicalote pe altar si absidele laterale. Proscomidiarul si diaconiconul sunt adâncite în zidărie, sub forma de nise. Biserica deţine bunuri de cult din secolele XVIII-XIX (icoane, argintărie si cărţi religioase), precum si iconostasul, ulei pe lemn, secolul al XIX-lea. În curtea bisericii se afla necropola familiei Elena Subin, născuta Ghica. |
