HomePage Inapoi
Denumirea Mănăstirea "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" Secu
Denumire alternativă Mănăstirea Secu
Parohia Parohia Mănăstirii Secu
Datare sec. XVI-XIX, (1497 ?)
Tip Mănăstire
Cultul ortodox
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Neamţ
Localitate VÂNĂTORI-NEAMŢ
Comuna VÂNĂTORI-NEAMŢ
Protopopiat Protopopiatul Tg. Neamţ
Episcopie/Arhiepiscopie Arhiepiscopia Iaşilor
Mitropolie Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Cod oficial LMI 2004 NT-II-a-A-10735
Descriere În jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetăţii Neamţului, pe valea Pârâului Secu, se aşează un grup de sihaştri care vor întemeia mai apoi, în anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, călugăr de la Mănăstirea Neamţ, schitul cu acelaşi nume: Schitul lui Zosima. Domnitorul Petru Rareş (1527-1546) a clădit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului mănăstirii. Schitul a fost îngrădit cu zid de piatră în anul 1550 de către Doamna Elena, soţia voievodului, şi de fiii săi. Din acest zid se mai păstrează astăzi o mică parte, la intrarea în mănăstire, în dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, în urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare în schit şi clopotniţa acestuia. Acelaşi domnitor, Petru Rareş, în prima lui domnie, a întărit stăpânirea asupra pământurilor ce aparţineau moşiei Cetăţii Neamţului, dăruindu-le călugărilor de pe valea Pârâului Secu. Episcopul Melchisedec Ştefănescu, vorbind despre începuturile Mănăstirii Secu, aminteşte că până în anul 1910, pe zidul clopotniţei din mănăstire, în nişa unde se află acum o frescă cu Sf. Ioan Botezătorul, se găsea pisania originală de la biserica construită de Voievodul Petru Rareş, pisanie care s-a deteriorat din cauza asprimii vremurilor. În vremea voievozilor Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568), Petru Şchiopu (1574-1579 şi 1581-1591) şi Aron Tiranul (1591-1595), Schitul lui Zosima mai primeşte câteva danii spre folosinţa şi întreţinerea călugărilor sihaştri din aceste locuri. Spre sfârşitul veacului al XVI-lea, Schitul lui Zosima cunoaşte o dezvoltare deosebită, mai ales din punct de vedere economic: daniilor particulare li se adaugă acum danii şi confirmări domneşti, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, este des pomenit în pricinile de vecinătate cu mai vechii şi puternicii călugări de la Mănăstirea Neamţ. În secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Ţării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, împreună cu soţia sa Mitrofana, ctitoresc mănăstirea de piatră, 1602, în forma de cetate dreptunghiulară, cu biserica mare în mijlocul zidurilor, căreia i-au fixat hramul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătorit în fiecare an la data de 29 august. Nestor Ureche ajunsese în rândurile celor dintâi boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movilă, prin bogăţia casei sale, către care se îndreptau veniturile a peste 70 de sate, dar şi prin isteţimea minţii. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecător principal al ţării şi "mai marele curţii domneşti". Marele boier a înzestrat această ctitorie cu odoare, cărţi şi moşii, aşa cum erau înzestrate toate mănăstirile domneşti în vremea voievodului Ieremia Movilă. Pe atunci în scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movilă, fratele voievodului, egumen la Mănăstirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei. După obicei, şi la Secu numele ctitorului este menţionat în pisania aşezată pe peretele de sud al bisericii mari, pisanie originală scrisă frumos în limba slavonă, a cărei traducere o redăm mai jos: "Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi cu ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi cu ale tuturor sfinţilor, cu bunăvoinţa şi îngăduinţa dreptcredinciosului domnului nostru Io Ieremia Movilă Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Ţării Moldovei şi a de Dumnezeu dăruiţilor săi fii Io Constantin şi Alexandru Voievod şi cu a celuilalt frate al său Simeon Movilă Voievod şi a copiilor săi; şi cu binecuvântarea fratelui domniei lor Preasfinţitului Gheorghe Moghilă, Mitropolitul Sucevei, cu bună râvna dumnezeiască şi cu adevărată avere de la Dumnezeu dăruită a adevăraţilor ctitori, s-au făcut acest locaş dumnezeiesc şi s-au zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Înalt, în numele Sfântului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul lui Hristos Ioan şi a cinstitei lui tăieri, de smeritul şi mult greşitul şi nevrednicul rob al Stăpânului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Ţării de Jos şi de Doamna lui Mitrofana şi de copiii lui: Vasile şi Grigore şi de alţi de Dumnezeu dăruiţi copii ai lor. Sfinţilor părinţi petrecători din acest sfânt locaş ca să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru noi mult greşiţii robi ai lui Dumnezeu, Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana şi pentru tot neamul lor şi pentru iertarea păcatelor lor în vecii vecilor. Amin. "Şi s-au început a se zidi la anul 7110 (1602, n.n.), iunie 7, şi s-a isprăvit în acelaşi an, octombrie 5." Manastirea Secu a avut perioade infloritoare, dar a trecut si prin vremuri grele. In 1691, la Secu au fost incartiruite trupele polone conduse de Sobieschi. Aici s-a purtat ultima lupta a eteristilor cu turcii in toamna anului 1821. Manstirea a fost batuta de tirul artileriei, incendiata si pustiita. De aceea, aspectul actual este rodul reparatiilor din 1821 si din 1850. Pridvorul, cu arcade si coloane joase, a fost adaugat in 1847. In pronaos poate fi admirat Epitaful daruit de ctitorii bisericii, care este cel mai pretios obiect din tezaurul manastirii. Cladirile care formeaza incinta au fost ridicate in diferite etape, fiind dispuse in jurul zidului de aparare sau chiar suprapuse acestuia, avand parterul si etajul prevazut cu un cerdac de lemn. Intrarea in incinta manastirii se face prin portalul turnului-clopotnita, situat pe latura de vest. Cele mai vechi cladiri din incinta se afla pe latura de sud: sala destinata colectiei istorice, trapeza, bucataria si cladirile cu etaj alipite turnului-paraclis al mitropolitului Ghedeon. Pe latura de nord se afla casele cu etaj, ridicate de Veniamin Costache, care sunt lipite spre est de Paraclisul "Sfantul Nicolae". Turnul din coltul de nord-vest, zis al Mitrofanei, sotia lui Nestor Ureche, are un parter boltit in semicilindru si trei niveluri suprapuse. Cel din coltul nordic nu se mai pastreaza in intregime, iar in cel din coltul sud-estic, la etaj, se afla paraclisul cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Turnul din coltul sud-vestic isi pastreaza caracterul de turn de aparare, cu guri de tragere pe doua niveluri. In exterior, pe fatada sudica a turnului din coltul sud-estic, este stema Moldovei, sculptata in piatra, reprezentand capul de bour si un scut flancat de simbolul soarelui si al lunii. Se considera ca stema a apartinut Cetatii Neamt si a fost adusa la manastirea Secu in 1716 (St. Bals, 1966). Ca toate celelalte aşezăminte monahale din ţara noastră, Mănăstirea Secu a constituit - în îndelungata sa existenţă - şi un important centru de cultură din care au izvodit numeroase creaţii de artă şi spiritualitate românească. Deşi nu s-au păstrat documente de epocă referitoare la activitatea cărturărească desfăşurată aici, suntem îndreptăţiţi să credem - pe baza informaţiilor indirecte - că aceasta s-a înfiripat încă de la constituirea Schitului Zosim, în cadrul căruia a funcţionat o veche şcoală de slavonie, chiar din cea de-a doua jumătate a veacului al XVI-lea. La această şcoală a predat egumenul Dosoftei (care nu trebuie confundat cu viitorul mitropolit) şi şi-au făcut ucenicia, de-a lungul anilor, cărturari de seamă printre care s-au numărat Mitrofan - episcop al Romanului şi Varlaam Moţoc - Mitropolit al Moldovei. Fără îndoială că toţi aceştia, ridicându-se în ierarhia bisericii moldave, nu au uitat şcoala din care au pornit, ajutând-o să-şi continue activitatea şi să se dezvolte. Mai mult chiar, Varlaam Moţoc - autorul Cărţii româneşti de învăţătură (1643), al celor Şapte Taine a Bisericii (1644) şi a altor lucrări de referinţă din literatura noastră veche - se reîntoarce din 1653 la Mănăstirea Secu, unde îşi va afla sfârşitul la 19 decembrie 1657. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi faptul că de la Secu a pornit în viaţa bisericească Dosoftei Barila, vestit cărturar şi mitropolit al Moldovei, creatorul Psaltirii în versuri (1673) şi al Liturghierului (1679) şi că printre ucenicii lui Varlaam s-au aflat mai mulţi ierarhi, mari sprijinitori ai culturii, trebuie să conchidem că această şcoală s-a numărat printre cele mai fecunde din Moldova, cu un remarcabil rol în definirea şi promovarea limbii române literare. Se explică astfel şi existenţa bogatei biblioteci de la Mănăstirea Secu, în depozitele căreia se păstrează - printre altele - 252 cărţi româneşti de slujbă începând cu anul 1643 şi alte 512 tipărite cu litere latine după anul 1861, precum şi 190 de vechi lucrări slavone, 9 slavo-române şi 60 de manuscrise realizate în secolele XV-XVIII, mai ales de către copiştii locali. Printre cărţile rare aflate aici se numără Cazania lui Varlaam tipărită la Iaşi în 1643, Îndreptarea legii (Pravila lui Matei Basarab) ieşită de sub teascurile de la Târgovişte în 1652, Evanghelia românească apărută la Bucureşti în 1682, Evanghelia slavă editată la Moscova în 1760, Evangheliile slavone din 1763 şi 1766, precum şi marea Evanghelie moldovenească tipărită la Mănăstirea Neamţ în 1821. Dintre manuscrise nu pot trece neobservate Liturghia slavonă executată chiar de Mitropolitul Varlaam, Evanghelia copiată de Mitropolitul Ghedeon în 1664 pe când era monah la Secu, Everghetinos - o parte din lucrarea lui Paul Everghetinos, din secolul al XI-lea, tradusă de ieromonahul Clement de la Mănăstirea Neamţ şi scrisă la Secu de către duhovnicul Timotei. În mod paradoxal, deşi aşezământul monahal de la Secu a avut mai mult de suferit de pe urma prădăciunilor şi incendiilor, el şi-a păstrat până astăzi cea mai mare parte din odoare şi obiectele de cult, multe dintre acestea cu o deosebită valoare istorico-documentară şi artistică. În biserica ridicată de Nestor Ureche atrage atenţia catapeteasma bogat împodobită, lucrată şi zugrăvită de pictorul Vasile Gorgos din Botoşani în anul 1834. Cu totul remarcabile sunt cele patru icoane împărăteşti ale acesteia, îmbrăcate cu splendide ferecături de argint la mijlocul veacului al XIX-lea. Tot în biserica mare, strana principală este ocupată de o superbă icoană a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Cipriota şi a cărei "istorie" este tot atât de zbuciumată ca şi cea a mănăstirii care o găzduieşte. Ea a fost adusă din Cipru în anul 1647 de către voievodul Vasile Lupu şi donată bisericii "Sf. Nicolae" din Cetatea Neamţ. În 1718, când cetatea şi biserica sunt distruse din ordinul turcilor, icoana este adusă la Mănăstirea Secu împreună cu alte odoare, fiind aşezată mai întâi la Schitul Nifon, apoi în biserica din cimitir şi abia în 1876 pe locul în care se află astăzi. Colecţia muzeală a Mănăstirii Secu este, fără îndoială, una dintre cele mai bogate şi valoroase, reunind un mare număr de obiecte liturgice, icoane vechi şi broderii, adevărate capodopere ale genurilor respective. Din acest remarcabil patrimoniu, ne rezumăm să atragem atenţie asupra crucii îmbrăcate în argint şi care datează din 1582, a celor două cădelniţe de argint aurit, a căţuilor cu decoraţiuni în filigran, adverei realizate în fir de aur şi argint şi a celorlalte obiecte donate de ctitori la începutul secolului al XVII-lea. O piesă deosebită, cu impresionante calităţi artistice, este Epitaful ornamentat cu perle şi pietre preţioase, din inscripţia căruia rezultă că a fost lucrat în anul 1608 de către monahia Filoteia din Constantinopol, sub îngrijirea lui Nestor Ureche şi a soţiei sale Mitrofana. Se remarcă de asemenea Litierul de argint aurit, cu dense decoraţiuni în filigran, dăruit mănăstirii în 1834 de către Sofronie Miclescu, pe atunci Episcop al Huşilor, creaţie ce pune în evidenţă nivelul înalt la care ajunsese arta prelucrării metalelor preţioase din Moldova primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Mănăstirea Secu ridicată în sec. XVI, are în componenţă 12 clădiri vechi restaurate în 1984, şI o clădire nouă ridicată în 1997. Biserica cu hramul "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" a fostconstruită între 1602-1605 de Nestor Ureche şi cneaghina Mitrofana. Pictura refăcută în 1850. Restaurare D.M.I. între 1968-1977. Mănăstirea are 70 de vieţuitori.
Clerici Arhimandrit-Stareţ Amariei Vichentie; Monah-Responsabil patrimoniu Câmpanu Iustin (Iulian-Adrian); Monah-Ghid Sturzu Cleopa (Viorel-Dumitru)
Lăcaşuri de cult din România; Mănăstirea Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul Secu; Mănăstirea Secu; ; sec. XVI-XIX, (1497 ?); 1501; 1900; Mănăstire; ortodox; Orthodox; orthodoxe; VÂNĂTORI-NEAMŢ; VÂNĂTORI-NEAMŢ; Neamţ; Protopopiatul Tg. Neamţ; Arhiepiscopia Iaşilor; Mitropolia Moldovei şi Bucovinei;