HomePage Inapoi
Denumirea Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului"
Datare sec. XVIII-XIX, rep. 1847 si 1969
Tip Biserică de lemn
Cultul ortodox
Judeţ Argeş
Localitate VOROVENI
Comuna DAVIDEŞTI
Protopopiat Protopopiatul Piteşti
Episcopie/Arhiepiscopie Episcopia Argeşului
Mitropolie Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Cod oficial LMI 2004 AG-II-m-B-13853
Descriere Biserica de lemn din Voroveni, comuna Davideşti, judeţul Argeş, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi este datată din anul 7243 al erei bizantine, adică anul 1735 după Christos. Se distinge prin structura de lemn veche, planul terminat asimetric, în unghi, la altar, şi pisania cu datare. Momentul ridicării bisericii de lemn din Voroveni este însemnat pe o grindă tăiată din fostul perete de la intrare. Pisania se păstrează fragmentar iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi în prima parte astfel: „ ... şi a fi[u]lui ... [făcu]tusau această ... [hr]amul Uspenie ... ajutor ...”. În partea a doua, separată de prima printr-o linie verticală pentru a scurta lungimea rândurilor şi uşura lectura, se pot citi următoarele: „i pomeni g[ospo]di Sanda i pomeni g[ospo]di robu lui Dumnez[eu] eu Isaea i Dumitraşcu meaşter sin Iania i Şurban pi[s] leat 7243 m[esi]ţea f[ebruarie] dn 27[1] Leatul (anul) erei bizantine se traduce prin anul 1735 al erei noastre. Ctitorii lăcaşului sunt, printre alţii, Sanda şi Isaia, meşterul dulgher a fost Dumitraşcu fiul lui Iania, iar Şurban a fost probabil tot dulgher. În anul 1846 structura bisericii a fost îmbrăcată în interior şi pe exterior în gard de nuiele, apoi a fost tencuită şi zugrăvită. Datarea se găseşte pe latura de nord-est a altarului, cu litere de o şchioapă: „1846”. Tot atunci a fost zidită şi proscomidia în altar, iar pomelnicul pictat aici surprinde actorii importantelor schimbări. Sub cei vii, pe coloana stângă, apare semnul marelui meşter zugrav, indicând că „Ecaterina, Costea, Ioan, Maria, Iulia” sunt membrii familiei zugravului. Meşterul însuşi se semnează pe peretele opus al nişei proscomidiei: „Voicu zugravu [ot] Piteşti”. La Pomelnic, pe coloana dreaptă, la vii, sunt trecuţi foarte posibil membrii familiei preotului:„Enache pr[eotul], Dobra eriţa, Elenca, Costandin”. Construcţia constă dintr-o parte veche, de lemn, cu tindă, naos şi altar, cercuită, tencuită şi zugrăvită, şi o parte nouă, spre vest, ridicată din zid pentru a adăposti o tindă nouă şi un pridvor nou. Pictura exterioară este reprezentată de apostoli, prooroci, sfinţi mucenici şi scene biblice.
Lăcaşuri de cult din România; Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului; ; ; sec. XVIII-XIX, rep. 1847 si 1969; 1801; 1825; Biserică de lemn; ortodox; Orthodox; orthodoxe; VOROVENI; DAVIDEŞTI; Argeş; Protopopiatul Piteşti; Episcopia Argeşului; Mitropolia Munteniei şi Dobrogei;