| Denumirea |
Biserica de lemn "Sf. Nicolae" |
| Datare |
1808
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Judeţ |
Teleorman |
| Localitate |
MERIŞANI |
| Comuna |
BĂBĂIŢA |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului |
| Mitropolie |
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
| Cod oficial LMI 2004 |
TR-II-m-A-14361 |
| Descriere |
Biseria ridicată în 1808 are formă de navă cu o singură turlă. Este structurată în tindă cu pronaos, naos si altar. Nu este pictată. Biserica are casă parohială si clopotnită. Nu se cunosc constructorii si nici anul ridicării lor.După tradiţia locală, biserica de lemn este una călătoare. Ea a fost adusă cu căruţele în Merişani, fost Călugăriţa sau Jarcaleţi, din satul Vultureştii de Jos, zona Muscelului. Inscripţia din dosul uşii de la intrare stă mărturie preţioasă asupra vechimii lăcaşului. Inscripţia se păstrează în întregime iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel: „ Anul 7317 luna martie ziua 18, de diaconul Constandin i Vasile, sub înalta cârmuire a preasfinţitului mitropolit Dosoftei”.[1] Anul erei bizantine 7317 corespunde anului 1809 după naşterea lui Christos, în anul păstoriei mitropolitului Dositei Filitti. Inscripţia de la 1809 nu pare a fi cea de la ridicarea lăcaşului, consemnând mai degrabă o refacere a ei. Catagrafia de la 1810 din fostul judeţ Muscel, nu consemna vechimea bisericii din Vultureşti ci doar că era în stare bună. Totuşi, preoţii care serveau în biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” erau sfinţiţi pentru această biserică mult înaintea inscripţiei de pe uşă. Preotul Damaschin sin Bârzescu, 40 de ani, era sfinţit în anul 1795 pentru această biserică, preotul şi cântăreţul Constantin sin popa Nicolae, 41 de ani, fusese sfinţit pentru biserică în anul 1797, diaconul Ioan sin Marin, 50 de ani, era sfinţit pentru aceeaşi biserică în anul 1790.[2] Constantin sin popa Nicolae se poate identifica cu diaconul Constantin, cel care s-a semnat pe dosul uşii în anul 1809. Aşadar, inscripţia din dosul intrării foarte probabil doar antedatează construcţia, aceasta fiind mult mai veche. Spre aceeaşi concluzie trimite şi starea de uzură a grinzilor de stejar din butea bisericii, care nu corespunde unei biserici de secol XIX.
Un eveniment important din destinul acestei construcţii este transferul şi reconstrucţia ei în Merişani. Momentul în care a avut loc este indicat înainte de 1865.[3] În localitate nu a existat o altă biserică imediat anterioară, lipsind din catagrafiile din 1810, 1831 şi din harta rusească din 1835,[4] Nu se ştie de ce a fost adusă de la o asemenea depărtare, circa 120 km, dar se ştie că înainte de secularizarea averilor mănăstireşti din 1863 şi de reforma agrară din 1864, fostul sat Călugăriţa, astăzi satul Merişani, era propietatea schitului de călugăriţe Nămăeşti iar drumul dintre schit şi moşie trecea prin satul Vultureştii de Jos.[5] Odată cu remontarea bisericii în Merişani a fost probabil adăugat un turn peste pridvor şi poate chiar pridvorul în faţa intrării. Lemnele din pridvor par a fi mai puţin uzate decât cele din pereţi, indicând un adaus al pridvorului într-o fază secundară. Biserica a fost restaurată în anul 1888, după un incendiu, şi în 1939-1940, în regia Comisiunii Monumentelor Istorice. Biserica din Merişani are dimensiuni modeste, planimetrie comună şi câteva elemente artistice care o scot în evidenţă.
De la vest la est, biserica este împărţită în cele patru încăperi tradiţionale: pridvor închis, tindă şi naos, despărţite de un perete, şi altar. Altarul este mai îngust şi terminat poligonal, în cinci laturi. Peretele de nord al naosului este prelungit în dreptul altarului, atât cât să formeze un mic buzunar pentru proscomidie deschis în altar. Iconostasul păstrează icoanele împărăteşti, de o parte şi de alta a celor trei uşi spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, în mod surprinzător, toate în formele originale.
Structura originală se păstrează în mare parte şi a fost ridicată din bârne de stejar, fasonate din lemne crepate. Bârnele au fost încheiate la colţuri în cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Între bârne au apărut în timp spaţii libere, care au fost închise pe exterior cu şipci. Acolo unde golurile sunt vizibile, se văd din loc în loc câte un cep care leagă bârnele pe verticală, oprind deformările din perete. Se remarcă gradul mai ridicat de uzură al grinzilor din butea bisericii în comparaţie cu cele din pridvor.
Din punct de vedere artistic, se remarcă în principal funia mediană, funia de pe portalul de la intrare, de pe pe cadrele ferestrelor cât şi tăietura expresivă a stâlpilor de la pridvor şi a cosoroabelor care îi leagă în partea de sus. Sculptura puternic profilată în jurul ferestrelor şi brâul median amintesc într-o oarecare măsură de bisericile din Jupâneşti, Valea Faurului şi din Cerşani Vale, toate din zona din care a fost adusă biserica. |
|
|
