PATRIMONIUL INDUSTRIAL

Obiective metalurgice cu valoare tehnico-istorică

S.C SOCOMET S.A. Oțelul Roșu
(S.C. EASTEEL SIDERURGICA ROMANA Oțelul Roșu)

Construcții industriale ce prezintă interes muzeistic în situ

Nu departe de Reșița, situat pe valea Bistriței, se află un cunoscut centru al metalurgiei feroase - Oțelul Roșu. Atestată în anul 1796, Uzina de la Oțelul Roșu, datorită creșterii producției de fontă și oțel, s-a văzut în situația de a-se moderniza și dezvolta în vederea prelucrării oțelului. După laminorul primitiv destinat obținerii de țagle (din care urmau să se obțină prin forjare bandaje pentru roți), uzina a fost dotată cu utilaje de laminare moderne, în 1856 ea dispunând de un laminor de profile ușoare prevăzut cu toate anexele necesare. Din 1865 începe construcția unui laminor prvăzut cu cinci caje pentru laminarea șinelor de cale ferată, laminor ce a intrat în funcțiune în anul 1868. A urmat punerea în funcțiune și a altor laminoare, printre care și un laminor de tablă subțire, în anul 1881.

În 1895, sectorul laminoare de la Oțelul Roșu, conform unui raport întocmit de „Asociația Brașoveană pe acțiuni de mine și metalurgie", din care făcea parte și această întreprindere (Uzinele de la Oțelul Roșu făceau parte din Societatea Unită Bistrița Rușchita care, din interese financiare o vinde „Primei Societăți bănățene de mine și metalurgie", societate care în 1859 fuzionează cu „Asociația Brașoveană pe acțiuni de mine și metalurgie") era alcătuit dintr-un: laminor pentru șine de cale ferată, platine și țagle, două linii de laminare de profile ușoare și un laminor de bandă subțire.

Cererea sporită de șine de cale ferată, platine și profile a determinat preocuparea pentru modernizare și pentru extindere. Cele două linii de laminare profile ușoare, învechite, au fost înlocuite cu o nouă linie de acelaș profil. A fost montată o cajă degrosisoare și una finisoare pentru producerea tablelor subțiri. în 1898 s-a montat o nouă linie de laminare pentru șine de cale ferată, și două cuptoare pentru încălzirea lingourilor în vederea laminării (ce utilizau combustibil gazos obținut prin distilarea lemnului în patru generatoare de gaz). în anul1903 se dă în exploatare a doua linie de laminare pentru tablă, alcătuită din două caje degrosisoare și două caje finisoare, iar atelierul de tablă era prevăzut cu o instalație de zincare și plumbuire.

În anul 1924, Uzinele din Oțelul Roșu trec în cadru Societătii „Uzinele metalurgice Unite Titan, Nădlag, Călan SAR", societate intersată în asigurarea necesarului de laminate din oțel cu forțe proprii, din care motiv și-a dezvoltat capacitatea de producție prin modernizarea și punerea în funcțiune a utilajelor de laminare. Ca urmare, într-o hală nouă, amplasată pe locul vechiului laminor de profile s-a pus în funcțiune în 1925 o linie de laminoare compusă din două caje degrosisoare, două caje mijlocii și opt caje finisoare. Laminorul de tablă existent a fost revizuit, înbunătățit și pus în funcțiune în anul 1924. În componența liniei de laminare pentru tablă intrau câte o pereche de caje (degresisoare-finisoare) pentru laminarea tablelor subțiri și a tablelor de acoperiș, ca și o cajă pentru îndreptarea tablelor recoapte.

În anul 1933 au început lucrăriledeconstrucție a unui nou laminor de tablă (care funcționează și în prezent), în hala construită în acest scop montându-se, în afara unor utilaje existente, și unele noi, printre care și o instalație pentru zincarea tablei de acoperiș.

În anul 1934, în locul vechiului laminor de tablă, s-a pus în funcțiune un laminor la rece care a produs benzi cu o lățime până la 200 mm., iar în anul 1935 se pune în funcțiune un laminor de platine compus din două caje degrosisoare trio și o cajă finisoare trio și un cuptor cu propulsie pentru încălzirea lingourilor destinate laminării.

Prin măsurile de reorganizare luate după cel de al doilea război mondial se dezvoltă și activitatea în cadrul secțiilor de laminare de la Oțelul Roșu, uzina modernizându-se în continuare în vederea producerii diferitelor sortimente de laminate.

Modernizarea realizată în 1951, prin dotarea laminorului de benzi la rece cu două caje cuatro, a permis realizarea de benzi subțiri.