Patrimoniu industrial în România

Patrimoniu Industrial între pământ şi mare, pentru o reţea europeană de ecomuzee

Proiectul, ilustrat printr-o expoziţie itinerantă despre siturile implicate ca partener în proiect, şi-a stabilit ca teritoriu de intervenţie unele dintre zonele sensibile ale coastelor Europei, acolo unde contactul între mări interioare şi teritoriul continental se face prin intermediul lagunelor, estuarelor, deltelor, radelor, golfurilor sau arhipelagurilor, în condiţii aproape conflictuale dar, în acelaşi timp, generatoare de iniţiative valoroase din partea omului. Într-un astfel de cadru, studiul şi protecţia patrimoniului ativităţilor industriale sunt deosebit de stimulante chiar pentru reflexia asupra noţiunii de patrimoniu cultural, aici fiind vorba de una dintre zonele în care patrimoniul industrial şi mediul înconjurător trebuie să găsească necesara reconciliere.

Între pământ şi mare (uneori chiar sub mare) s-au dezvoltat peisaje culturale în care se intersectează itinerarii şi urme ale oamenilor lucrând pământul, în pădure, pe apă, dar şi în mine, şantiere navale, porturi, de-a lungul liniilor de coastă.

Un al doilea aspect al proiectului rezidă în propunerea de instrumente prin care să fie posibilă păstrarea, în beneficiul unui public cât mai larg, a rezultatelor studiilor de caz alese, în scopul sensibilizării populaţiilor locale pentru salvarea unei diversităţi de elemente de patrimoniu care sunt în acelaşi timp fragile şi de o mare originalitate. În consecinţă, lupta dusă pe tema specifică pe care tocmai am descris-o, se înscrie în cadrul mai general al protecţiei fizice şi culturale a litoralului european. Acesta este o frontieră mobilă şi uneori incontrolabilă a cărei metamorfoză – milenară sau de stringentă actualitate – nu poate fi reflectată de rigide cartografii. Expoziţia, atelierele de cercetare, proiectele pedagogice, sunt tot atâtea jaloane pentru crearea unor structuri permanente capabile să răspundă necesităţilor diverse - centre de resurse, locuri ale memoriei tangibile, laboratoare pentru un viitor în care patrimoniul cultural şi noi forme de dezvoltare durabilă vor deveni solidare.

Aceste structuri vor fi tot atâtea ecomuzee, bazate pe reţelele locale existente, capabile să garanteze protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului. Expoziţia itinerantă propune, în acest sens, o primă articulare a siturilor şi tematicilor. Astfel vor putea prinde substanţă tot atâtea puncte de ancoraj cultural, în cadrul unui lanţ internaţional. Creaţia acestuia nu numai că va inaugura un nou tip de circulaţie turistică, dar va deschide noi oportunităţi pentru contacte şi schimburi culturale în Europa cu privire la formele de păstrare a memoriei acestor locuri şi căile de diversificare economică locală.

Ecomuzeul - concept ce continuă să atragă azi din ce în ce mai mult interes – are ca obiectiv atât colecţionarea de obiecte istorice, cât şi organizarea de muzee în aer liber, sau de sisteme de reper în teritoriu în care vestigiile arhitecturale sau urmele tehnice devin piese componente ale unui nou tip de „colecţie în aer liber”. În acest mod este posibilă reconstituirea activităţilor tradiţionale pierdute care au transformat teritoriile şi au generat „know how” şi identitate locală.

Ecomuzeul structurează într-o manieră raţională resursele arheologiei industriale şi reţeaua de muzee ale culturii materiale, pornind de la o regie comună situată în centrul de interpretare, ca punct de plecare al unui nou traseu prin care locuitori sau vizitatori pot descoperi transformările propriului teritoriu.

Este vorba deci de un preţios instrument al menţinerii continuităţii sociale într-un spaţiu dat. Îşi va deschide porţile - sau orizonturile - tuturor acelora care, indiferent de vârstă sau condiţie, doresc să înţeleagă unde trăiesc şi cum s-a constituit şi evoluează cadrul lor de viaţă. În consecinţă, pot să stabilească cu acesta o relaţie de firească apartenenţă, extrăgând din experienţa trecutului posibile orientări pentru noi începuturi.

Louis Bergeron şi Comitetul Ştiinţific