Muzeul Ceasului, unic în reţeaua muzeelor din România, şi-a deschis porţile în anul 1963, întro sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971.
   Ulterior, colecţia de ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, care a aparţinut lui Luca Elefterescu, cunoscut politician conservator în primele decenii ale secolului al XX-lea, în mai multe rânduri prefect al judeţului Prahova. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" -cadranele solare, ceasurile arzătoare, cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din d`Horologerie Ancienne) sau cu nisip-, până la ceasornicele mecanice "antice" şi cele moderne.
Minunate lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai atrăgătoare, creând adevărate stiluri.  Printre cele mai vechi piese din colecţie menţionăm pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate.
   Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane astronomice.

   În rândul exponatelor de mare preţ din colecţia muzeului se cuvine să amintim pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu cabinetul prelung şi bogate decoraţiuni în bronz cizelat, aurituri, furnir exotic sau marchetaj. Nu lipsesc simbolurile: soarele, timpul, copilul cu clepsidra în mână. Cadranul din metal este împodobit, la rândul său, cu plăcuţe de email pe care sunt gravate cifrele.
   Stilul rococo este evidenţiat prin câteva piese: una dintre acestea a fost executată la firma ceasornicarului Brulfer din Paris, în secolul al XVIII-lea, având carcasa din lemn, pictată, o altă piesă, de mici dimensiuni, modelată în foiţă de alamă, este decorată cu o pictură în email policrom, redând o scenă galantă.

   Printre ceasurile stil se distinge o piesă rocaille de mare frumuseţe - o pendulă de postament - cu cabinetul înalt şi decoraţie suplă în marmură albă şi bronzuri aurite. Este opera unor artişti francezi din secolul al XVIII-lea, realizată la cererea unui comanditar austriac din Viena, August Klein, al cărui nume este menţionat pe cadran.
   Pendula de cămin Ludovic al XVI-lea este un alt tip de ceasornic care poate fi recunoscut în sălile muzeului. Ea aduce nota de rafinament care a survenit în gustul artistic în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
   Ceasornicul în formă de urnă, din porţelan de Sévres, pendula cu coloane din marmură venata sau micul ceasornic de masă suspendat între colonete, acoperite cu email en éncaille, sunt câteva dintrwe cele mai frumoase exemplare ale colecţiei.
   De cele mai multe ori, elemente ale acestui stil se îmbină cu alte ornamente ce aparţin diverselor stiluri artistice, realizând acel "compozit" atât de caracteristic pentru secolul al XIX-lea.
   Începutul acestui secol va impune un nou stil artistic - Empire. Pendulele de salon realizate în acestă manieră se disting prin plasticitatea figurilor feminine, rafinamentul lucrării cu dalta şi grandoarea compoziţiei artistice.
   Ceasornicele Empire se vor realiza ţi la comanda stăruitoare a unor cetăţeni români pe lângă firmele din străinătate. Astfel, ceasornicarul Schuller din oraşul Braşov obţine un ceasornic pentru reclamă, relizat în acest stil. Pendula, în formă de liră, îmbogăţeşte frumoasele decoraţiuni. Piesa, prevăzută şi cu un mecanism muzical, constituie o mare atracţie pentru vizitatori.

  Prezentarea colecţiei "Nicolae Simache" nu ar fi completă dacă nu am mai aminti câteva lucruri despre cesornicele montate în tablouri sau "tablourile cu ceas", atribut al stilului Biedermeier. "Târgoveţi la Salzburg" şi "Tablou cu scenă de bivuac" sunt două piese aflate în expunere la Muzeul Ceasului, alături de un alt gen de "tablou cu ceas", în care însă elementul pictural a fost înlocuit cu ornamente din bronz sau alamă.

 Ceasornicarii germani au devenit celebri la începutul secolului al XVIII-lea prin construirea pendulelor de perete, cu mecanisme lucrate manual, păstrate în cutii artistic sculptate, cu motiv de floră şi faună, având un farmec deosebit conferit de modul de a anunţa orele prin păsări (cucul, pitpalacul) sau prin cântăreţi din fluiere şi cavale.

 La Muzeul Ceasului din Ploieşti pot fi admirate astfel de ceasornice populare, unele cu sonorizare simplă sau dublă, cu cântăreţi la flaut, altele monumentale, cu bogată âncărcătură ornamentală, datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
   De influenţă populară sunt şi cesornicele de perete în cutii drepte, lucrate prin strunjire. Unele sunt executate în România, fiind prevăzute cu mecanisme de provenienţă germană sau austriacă.
   Impunătoare este pendula de salon, relizată în oraşul Ploieşti în anul 1934, probabil la Şcoala de Arte şi Meserii din acel timp.

  Ceasornicele de buzunar din colecţia muzeului sunt expresia modului în care ştiinţa, tehnica şi arta au contribuit la crearea uneia din cele mai fine şi minuscule maşinării.
   În istoria cesului de buzunar, inventat în jurul anului 1500 de către Peter Henlein din oraşul Nűrenberg, se vor înscrie şi alte nume de ceasornicari celebri: Ralf Gout, Th. With, George şi Edward Prior, Benjiamin Balber ş.a., precum şi firme producătoare de cesornice, care apar în număr impresionant îcepând cu mijlocul secolului al XX-lea.
   Dintre exponatele deosebit de valoroase menţionăm ceasornicele executate manual de mari meşteri englezi, francezi şi olandezi. Ele evidenţiază mecanisme de mers, de întoarcere, de sonorizare, lucrate cu migală în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Apare frecvent mecanismul "fus cu lanţ", căruia i s-au adus înbunătăţiri de-a lungul timpului. Sonorizarea cu gong sau cu clopot aparţine, de asemenea, începuturilor orologeriei mecanice. O altă caracteristică a caestor cesornice este cadranul din metal, cizelat sau emailat. Carcasa de protecţie, de cele mai multe ori din argint sau baga, cu formă adâncă (tip bazin), este compusă din trei capace.
   De la primele ceasornice de buzunar la cele realizate de firme de prestigiu precum Schaffhausen, Omega, Zenith, Patek Philippe ş.a. au trecut două secole. În acest timp, ceasornicul a ajuns la o înaltă expresie tehnică şi artstică.
   Colecţia muzeului conţine un însemnat număr de exemplare relizate industrial, la firmele elveţiene, franceze, germane, engleze sau americane din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
   Nu lipsesc ceasuri montate în atelerele din Paris, Londra, Liverpool, la care arta decoratorului este evidentă.

  Ceasornicele bijuterii, măiestrit executate, sunt făcute din aur sau argint, împodobite cu gravură aleasă şi pietre preţioase, alteori cu emailuri de nuanţă diferită, în care sau realizat portrete ori decoraţiuni cu mtive florale, geometrice etc.
   Se disting prin frumuseţe ceasurile regilor români Carol I şi Carol al II-lea, ale ţarului Alexandru al II-lea, ceasul poetului Vasile Alecsandri, ceasul-pandantiv al fiicei lui Mihail Kogălniceanu, precum şi piesele provenite de la firmele Genevieve Sandoz, Oudin ş.a.

 Un loc aparte în colecţie îl ocupă cesurile marilor personalităţi, reprezentanţi de seamă ai culturii şi vieţii politice româneşti de odinioară: Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Cezar Bolliac, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan Al. Bassarabescu, Alexandru Moruzzi, Mihail Kogălniceanu, Theodor Aman, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu ş.a.

   În colecţie sunt şi unele ceasuri curiozităţi, cum ar fi: "ceasul invizibil", cu cadran transparent şi mecanism îngropat în ramă; ceasul "uzina cu aburi" (în miniatură) construit la Paris în anul 1800; ceasul morarului, al frizerului, ceasul-umbrelă, realizat în Anglia; ceasul tablou cu figurine mobile sau ceasul ştampilă.

 O ultimă surpriză pentru vizitatorii Muzeului Ceasului o rezervă cutiile muzicale, care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Invenţia datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când în Europa şi America se făcea cunoscută aparatura pentru înregistrări muzicale.
   În jurul anului 1900 au existat şi în România flaşneta, caterinca, ţambalul automat, pianola, aris-tonul, simphonionul, pianul mecanic. S-au comercializat discul de carton, de metal, banda perforată, în suluri sau pachete. Acestea au constituit primele domenii de aplicaţie a comenzii automate, după un "program", acţionând claviaturi de piane, tuburi de orgă, clopote, clopoţei.
   În oraşele mai importante ale ţării exstau posibilităţi de procurare a noii aparaturi de redare sonoră. În prăvăliile de specialitate se ofereau: gramofonul cu manivelă, gramofonul de masă, gramole, aparate "His Master's Voice" ş.a.