Norme de evaluare a bunurilor din patrimoniul cultural național, București, 1980 au fost elaborate de un colectiv de specialiști sub egida Consiliului Culturii și Educației Socialiste (numele lor apar la sfârșitul broșurii). Ele au valoare strict istorică, reflectând nivelul de informare și ideologia epocii în care au fost redactate.
Considerate parte a avuției naționale, bunurile culturale au primit o valoare nominală, uneori diferită de prețul de achiziție, în funcție de importanța lor istorică, documentară, artistică, științifică și memorială. Dar cum se stabilea această valoare ca echivalent bănesc? Pentru bunurile mobile, în principiu se pornea de la prețul de comercializare a unui bun contemporan cu funcțiune asemănătoare, la care se adăugau procente între 0 și 500% față de valoare de pornire, în funcție de importanța culturală, vechime, raritate, stare de conservare etc. Pentru bunurile din metale prețioase, evaluare pornea de la prețul gramului de aur, argint sau platină stabilit oficial de Banca Națională, înmulțit cu greutatea obiectului, la care se adăugau procente în funcție de valoarea culturală, artistică, vechime, stare de conservare și așa mai departe. Valoarea nominală rezultată trebuie să fie și valoarea de înlocuire a bunului în cazul pierderii, furtului, distrugerii. Reevaluarea bunurilor culturale pe baza criteriilor unitare urma să se facă în toată țara în maximum doi ani, cu actualizări anuale pentru achizițiile noi, începând cu bunurile de valoare excepțională și deosebită. Pe lângă normele generale, cele 10 anexe dau indicații pe domenii și categorii de bunuri, cu exemple de stabilire a valorii. Listele de bunuri reevaluate au fost centralizate la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, Direcția economică și a patrimoniului cultural național, la București.
Valorile nominale stabilite după aceste criterii erau, din păcate, nu doar complet subiective, ca orice apreciere umană - în funcție de gradul de profesionalism, experiență și interes al celor care făceau aceste evaluari - dar și pentru că nu aveau nici o legătură cu piața internațională de artă, nu se bazau pe cataloage internaționale, nu existau posibilități de informare și acces la literatura străină de specialitate, iar piața internă, cu prețurile stabilite de stat, adesea fără o bază economică, erau distorsionate. Totuși, în muzee avem și azi, după 30 de ani, bunuri cu valoare nominală stabilite după aceste criterii. Nu au fost elaborate norme noi de evaluare a bunurilor culturale. Măcar din acest punct de vedere, cei care nu au văzut această broșură, dactilografiată, multiplicată și trimisă în câte un exemplar la muzee și oficii județene pentru patrimoniul cultural național în anul 1980, ar trebui să o consulte pentru a înțelege cum s-au calculat valorile nominale ale bunurilor culturale din colecțiile muzeale și, prin diferență, ce ar trebui să facă de acum înainte pentru a le actualiza, când va fi cazul.
Irina Oberländer-Târnoveanu
Exemplar digitizat la Institutul de Memorie Culturală - CIMEC (webmaster Vasile Andrei, scanare Constantin Acsente) și publicat în august 2010.
