HOME
TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ "ION DACIAN" - BUCUREȘTI

[Stagiuni arhivate]


Opereta a fost și este, ca gen muzical, deosebit de îndrăgită de publicul românesc. Mărturie stau numeroasele companii de gen care au existat în București și în țară încă de acum 100 de ani. Spectacolul de operetă s-a integrat firesc în viața culturală bucureșteană. Meritul aparține trupelor care au evoluat în vestita Grădină Oteteleșanu, la începutul secolului XX. Companiile Grigoriu și Leonard au cultivat și au întreținut interesul publicului bucureștean pentru operetă. Legendarul prinț al operetei, Leonard, a conferit spectacolului forța magnetică de atracție.

În perioada interbelică, este meritul Teatrului Alhambra și al directorului Nicolae Vlădoianu de a readuce în atenția publicului spectacolul de operetă după perioada de uitare în care căzuse odată cu dispariția tenorului Leonard.

Între 1946 - 1950 secția muzicală a Teatrului Armatei a impus și a statornicit în noi dimensiuni buna tradiție a școlii românești de operetă. Personalitate de marcă, maestrul Vladimir Maximilian a polarizat în jurul său noi generații de actori, cântăreți și dirijori, dând o nouă strălucire genului. Grație acestei bogate tradiții a fost posibil să ia ființă Teatrul de Stat de Operetă - inaugurat la 7 noiembrie 1950 cu premiera Vânt de libertate de Dunaievski.

Pe scena teatrului din Splai și-au dăruit viața și munca scenei lirice românești în genul operetei nume de neuitat ca: Ion Dacian, Silli Popescu, Virginica Romanovski, Maria Wauvrina, Migry Avram Nicolau, Nae Roman, Bimbo Mărculescu, Tono Buiacici, George Hazgan ș.a. ce au impus publicului universul fermecător al operetei. Au cochetat cu opereta și nume sonore ale teatrului românesc ca: Radu Beligan, Ion Lucian, Nicolae Gărdescu, Colea Răutu. Din nefericire, clădirea teatrului a fost demolată în august 1987. O simplă fluturare de mână l-a ras de pe fața pământului.
În prezent, Teatrul de Operetă "Ion Dacian" își primește spectatorii în cocheta Sală Mică a Teatrului Național.

Evantaiul repertorial, mergând de la școala franceză, până la musicalul modern, a adunat în cei 48 de ani de existență peste 85 de titluri, un loc aparte fiind rezervat creației românești de operetă. De-a lungul anilor succesele artiștilor Teatrului de Operetă au depășit granițele țării, numeroasele turnee întreprinse în mai toate țările europene făcându-i cunoscuți și apreciați, baletul teatrului cucerind chiar și continentul american. Cleopatra Melidoneanu, Nicolae Țăranu, Eugen Fânățeanu, Constanța Câmpeanu, Vali Niculescu, Dorin Teodorescu, Lucia Țibuleac, Cornel Rusu au demonstrat că orice s-ar spune și, oricât s-ar comenta, opereta și-a păstrat forța de atracție. Cu un colectiv mult întinerit, sub conducerea directorilor Dorin Teodorescu și Amza Săceanu, Teatrul de Operetă se străduiește să impună o nouă strălucire operetei, oferind publicului noi vedete, deoarece fiecare artist este un unicat inimitabil și irepetabil.

Text oferit de secretariatul muzical al teatrului, 1996


[Opereta (Operetta Houses)]
Copyright: cIMeC