REPERTORIUL MUZICAL și COREGRAFIC după 1990
    HOME

ELIXIRUL DRAGOSTEI

Operă în două acte. Muzica de Gaetano Donizetti. Libretul de Felice Romani, după „Le Philtre” de Eugene Scribe.
Premiera a avut loc la 12 mai 1832, la Teatro della Cannobbiana din Milano.
ACTUL I. Tânărul Nemorino (tenor) încearcă zadarnic să o convingă pe frumoasa Adina (soprană) de iubirea sa sinceră (arie). Adina povesteşte celor ce o înconjoară legenda Isoldei cea legată prin dragoste până la moarte de Tristan datorită unui elixir vrăjit pe care amândoi l-au băut (arie şi cor). Sergentul Belcore (bariton) încearcă şi el să o cucerească pe Adina dar este, la rându-i, respins (arie). În sat ajunge doctorul Dulcamara (bas), în realitate un şarlatan, care vinde ţăranilor la preţuri mici, leacul său miraculos ce vindecă orice durere (arie). Nemorino cumpără şi el de la Dulcamara un "elixir al dragostei", de fapt, o sticlă cu vin roşu pe care, după ce o bea, ameţit, se arată cu totul nepăsător şi indiferent în faţa Adinei (duet). Jignită, aceasta hotărăşte să se mărite cu Belcore şi, pentru că sergentul trebuie să părăsească în grabă satul, nunta va avea loc chiar în acea seară. Disperat, Nemorino încearcă în zadar să obţină amânarea căsătoriei, chiar şi numai cu o singură zi (terţet).

ACTUL II. Singur, Nemorino îşi plânge nenorocirea (arie). El caută salvarea într-o nouă sticlă de „elixir”. Dar, îi lipsesc banii. Pentru a-i obţine, tânărul intră în serviciul lui Belcore, rivalul său (duet). O întâmplare neaşteptată schimbă cursul evenimentelor: Nemorino moşteneşte averea unui unchi bogat care murise fără a lăsa alţi urmaşi. Întregul sat ia parte la bucuria băiatului. Datorită lui Dulcamara, Adina descoperă că, pentru ea, Nemorino şi-a vândut libertatea (duet). În sfârşit, convinsă de sinceritatea şi puterea sentimentelor lui, Adina şi ea îndrăgostită, obţine eliberarea lui Nemorino din serviciul lui Belcore şi acceptă să-i devină soţie.

4 secole de teatru muzical,
de Ana BUGA și Cristina Maria SÂRBU, București, Editura DU Style: 1999

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2001