REPERTORIUL MUZICAL și COREGRAFIC după 1990    HOME

NABUCCO
(Nabucodonosor)

Operă în patru acte. Muzica de Giuseppe Verdi. Libretul de Temistocle Solera.
Premiera a avut loc la 9 martie 1842, Milano, Teatro alla Scala.
Acțiunea se petrece la Ierusalim și în vechiul Babilon.

ACTUL I. Ierusalim. („Așa grăit-a Domnul, voi da orașul pe mâna regelui Babilonului care-l va nimici prin foc!”).
Evreii au fost înfrânți de către armatele lui Nabucodonosor. În templul lui Solomon din Ierusalim, ei își deplâng libertatea pierdută. În mulțime, luată ostatică, se află și Fenena (mezzo-soprană), fiica lui Nabucco. Ea este iubită de către Ismail (tenor), un tânăr evreu pe care, cândva, îl salvase de la moarte. Însoțită de ostași și cu sabia în mână, în templu, năvălește Abigaille (soprană), cealaltă fiică a lui Nabucco. Și ea îl iubește pe Ismail căruia îi oferă viața, dar tânărul evreu o refuză (terțet). Călare, Nabucco (bariton), regele învingător pătrunde și el în templu. În fața acestei profanări, preotul evreu Zaccaria (bas) ridică pumnalul vrând să o omoare pe Fenena sub ochii tatălui ei, dar brațul îi este oprit de Ismail. Nimic nu-l poate împiedica pe Nabucco să dărâme și să ardă templul evreilor.

ACTUL II. Hulitorul. („Și trăsnetul cerului va cădea peste cei răi!”)
Evreii prizonieri se află acum în Babilon. Găsind un vechi pergament secret, Abugaille află că nu este fiica lui Nabucco, ci doar o sclavă adoptată. Disperarea și mânia orgolioasei femei izbucnesc neînfrânate (arie). Inspirat de zei, Zaccaria o convertește pe Fenena la iudaism (arie). Sosește falsa veste a morții lui Nabucco pe câmpul de bătălie. Înainte de a pleca, acesta îi încredințase Fenenei tronul. Acum, Abigaille îi pretinde surorii sale coroana. Dar Nabucco revine. Considerându-se trădat, regele îi blesteamă pe zei și se proclamă pe sine singurul zeu al Universului. Nesăbuitul său gest este pe loc pedepsit și un trăsnet al lui Dumnezeu face să cadă coroana de pe capul lui Nabucco. Regele își pierde mințile. Abigaille ridică de jos coroana regală, apoi și-o așază pe cap cu un gest mândru și hotărât.

ACTUL III. Profeția. („Iar fiarele sălbatice ale deșertului își vor face vizuină în Babilon!”)
Abigaille se află pe tron. Marele Preot al lui Baal îi prezintă sentința de condamnare la moarte a tuturor evreilor. Sub presiunile fiicei sale, Nabucco, slab și cu mințile rătăcite, semnează pergamentul (duet). Stăpână pe situație, Abigaille poruncește gărzilor să-l aresteze pe nefericitul rege. Acesta își caută cea de a doua fică, pe Fenena, dar află cu groază că aceasta, convertită, urmează să moară împreună cu ceilalți evrei. Prizonierii își povestesc soarta amară (cor „Va, pensiero”). Doar Zaccaria rostește o profeție: leul lui Iuda va triumfa asupra Babilonului care va fi distrus (arie).

ACTUL IV. Idolul sfărâmat. („Baal e înfrânt; idolul său e sfărâmat în bucăți!”)
În temniță, Nabucco își vine treptat în fire (arie). EI cere ajutor lui Iahve promițând că templul va fi reconstruit. Afară, Fenena este dusă la moarte împreună cu ceilalți evrei. Recăpătându-și, prin minunea divină puterile, Nabucco strânge lângă el câțiva ostași credincioși și aleargă în ajutorul fiicei sale. Din nou puternic și stăpân, regele ordonă distrugerea lui Baal, dar statuia se prăbușește singură. Acum Nabucco este convins să se convertească la iudaism. Abigaille care băuse otravă vine să ceară iertare, regretând în fața morții crimele săvârșite. Zaccaria îl slăvește pe Nabucco, acum slujitor al lui Iahve, „Regele Regilor”.

4 secole de teatru muzical,
de Ana BUGA și Cristina Maria SARBU, București, Editura DU Style: 1999

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2001