Au trecut 37 de ani de la apariţia primului Repertoriu arheologic al judeţului Botoşani, realizat de Al. Păunescu, P. Şadurschi şi V. Chirica, rod al unei documentaţii exhaustive la vremea respectivă, ce a beneficiat de un bogat material documentar care îngloba rezultatele informaţiilor furnizate încă din 1871 prin Chestionarul propus de Al. Odobescu şi prin care învăţătorii şi preoţii din fostele judeţe Botoşani şi Dorohoi aduceau primele dovezi privind vestigiile locuirilor umane din zona de nord a Moldovei. Mai mult de un secol de cercetări perieghetice (a se remarca cele întreprinse de soţii Nicolae şi Emilia Zaharia, începute în anii 1952-1953), descoperiri întâmplătoare şi săpături sistematice au permis acumularea unui material care, ordonat printr-un efort deosebit, a dus la elaborarea unei lucrări remarcabile, care a şi primit recunoaşterea naţională prin Premiul “Vasile Pârvan" al Academiei Române. Era primul volum dintr-o serie de repertorii arheologice judeţene care au urmat, din păcate, încă în număr total insuficient pentru potenţialul de cercetare arheologică din România.

Perioada care a urmat după anul 1976, data apariţiei Repertoriului, a fost una fastă pentru cercetarea arheologică din judeţul Botoşani şi din România. O măsură drastică, luată în 1981 de autorităţile vremii, prin care se trecea la o politică de restricţii în ceea ce priveşte finanţarea instituţiilor din cultura românească (muzee, teatre, filarmonici etc.) a determinat necesitatea găsirii unor măsuri de supravieţuire, cea mai importantă şi decisivă pentru autofinanţarea muzeelor şi, prin ricoşeu, şi a altor unităţi culturale, a fost aceea a săpăturilor de salvare arheologică, cu bani proveniţi de la fosta I.E.E.L.I.F. - Botoşani, unitatea de stat care se ocupa cu înbunătăţirile funciare, ideie care ne aparţine şi care a permis, în afara salvării pesonalului din muzee şi alocarea unor resurse financiare foarte mari, ceea ce a prilejuit o relansare spectaculoasă a cercetării arheologice, deschizându-se zeci de şantiere, atât în judeţul Botoşani cât şi la nivelul întregii ţări. A fost posibilă şi continuarea cercetărilor arheologice sistematice anterioare, de mai mare sau mai mică amploare, unele dintre acestea încheindu-se prin epuizarea siturilor cercetate, multe dintre ele găsindu-şi loc în literatura arheologică cu impact deosebit pe plan naţional şi european. Amintim aici aşezările şi necropolele din zona Prutului mijlociu, de la Ripiceni-Izvor, cercetate de Al. Păunescu, Mitoc-Valea Izvorului (V. Chirica, M. Bitiri, Al. Păunescu), Mitoc-Malu Galben şi Mitoc-Pârâul lui Istrate (V. Chirica), Cotu Miculinţi şi Crasnaleuca-Stanişte (M. Brudiu), Crasnaleuca-Drumul Morii (L. Dascălu), Ştefăneşti-Stânca Doamnei (A. Niţu, P. Şadurschi ), Horodiştea-Dealul Mălăişte (M. Dinu), Stânca-Ştefăneşti-Dealul Râşca (I. Ioniţă, O. L. Şovan), Miorcani-Iazul Mare (I. Ioniţă), Ştefăneşti-Curtea Domnească(C. Iconomu, C. Asăvoaie) şi Liveni-Manoleasa-Sărături (M. Diaconescu). Cercetări cu rezultate deosebite, mai vechi sau mai noi, unele găsindu-şi finalitatea firească în monografii ample sau studii şi articole s-au mai efectuat pe şantierele de la Truşeşti (M. Petrescu-Dîmboviţa, M. Florescu, A. C. Florescu), Curteşti (N. Zaharia, Em. Zaharia, V. Spinei şi Rodica Popovici-Baltă), Dersca şi Fundu-Herţii (D. Teodor şi S. Teodor), Stânceşti (M. Florescu, A. C. Florescu), Mihălăşeni (O. L. Şovan), Drăguşeni (S. Marinescu-Bâlcu, A. Bolomey şi A. Crâşmaru)), Lozna (S. Teodor, D. Teodor, P. Şadurschi), Huţani-Vlădeni (M. Marcu, N. Ungureanu), Prăjeni (N. Ursulescu, P. Şadurschi, M. Diaconescu), Manoleasa (N.Gostar, P. Şadurschi), Ghilăneşti-Cristeşti (P. Şadurschi), Ibăneşti (P. Şadurschi, E. Moscalu), Hăneşti (N. Zaharia, E. Zaharia, O. L. Şovan), Roma (C. Buzdugan, D.N. Popovici, I. Alexoaie), Brăeşti (L. Dascălu), Crasnaleuca (L. Dascălu, Fl. Burtănescu), Ripiceni (Fl. Burtănescu), Copălău (M. Diaconescu), Cotu-Copălău (O. L. Şovan, M. Ignat, P. Şadurschi), Vorniceni (M. Diaconescu), Ipoteşti-Mihai Eminescu şi Tocileni-Stăuceni (I. Ioniţă, O. L. Şovan), Cotârgaci-Roma şi Corlăteni (E. Moscalu), Câmpeni-Prăjeni (O. L. Şovan, M. Ignat, N. Ungureanu), Botoşani-Groapa lui Ichim (P. Şadurschi, N. Ungureanu, V. Cotiugă, A. P. Creţu, L. Chirilă, A. Asăndulesei, S. Gania, A. Hreţu) şi multe altele.

Un loc aparte îl au săpăturile arheologice preventive din ultimii ani, în conformitate cu legislaţia apărută după anul 2000 privind protecţia arheologică, întreprinse în zona de protecţie a bisericilor din Lista Monumentelor Istorice, la Botoşani: Biserica Popăuţi (M. Puşcaşu, C. Asăvoaie, C. Chiriac), Biserica Sf. Gheorghe(S. Cheptea), Biserica Uspenia (F. Hău, Şt. Dejan), Biserica armenească Adormirea Maicii Domnului (M. Puşcaşu, F. Hău, C. Hriban, Şt. Dejan), la Dorohoi-Biserica Sf. Nicolae (M. D. Matei), Ştefăneşti-Biserica Cuvioasa Paraschiva (C. Iconomu, C. Asăvoaie), sau în zona de protecţie a clădirilor din Centrul istoric al municipiului Botoşani (F. Hău, Şt. Dejan), cu rezultate remarcabile, care au permis coborârea datei de construcţie a unor biserici şi descoperirea unor artefacte care atestă existenţa unei zone industriale la marginea târgului Botoşani încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. De altfel, numeroasele periegheze, săpăturile arheologice preventive şi supravegherile arheologice executate cu ocazia diferitelor lucrări, în perimetrul siturilor arheologice din judeţ, au permis creşterea volumului informaţiiilor privind zestrea arheologică din arealul Moldovei de nord-est.

Importante informaţii pentru redactarea Repertoriului nostru ne-au oferit: arheologul Vasile Diaconu de la Muzeul Tg. Neamţ, prof. Ioan Ignat, de la Şcoala generală Lozna, ca şi prof. Gh. Stanciu de la Liceul de Artă Botoşani.

Nu putem să abordăm subiectul fără a menţiona că numeroase studii privind rezultatele cercetării arheologice din judeţul Botoşani şi nu numai, au fost publicate în “Hierasus", Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, anuar de tradiţie pentru cercetarea arheologică românească, ajuns în anul 2001 la cea de-al 11-lea volum, a cărui apariţie a fost din păcate întreruptă.

Menţionăm însă că legislaţia deficitară, lipsa de cooperare a autorităţilor administraţiei publice locale, ca şi a investitorilor care omit să informeze autorităţile competente despre descoperirea vestigiilor arheologice, fac ca anual numeroase situri să fie distruse, fără ca măcar să fi ştiut cineva de existenţa lor. Mai grav este că numeroase autorităţi ale administraţiei publice locale emit autorizaţii de construire fără a se respecta avizele date de organele descentralizate ale Ministerului Culturii, prin care se impun supravegheri sau săpături arheologice preventive, profitându-se vădit şi în cunoştinţă de cauză de lipsa unor prevederi speciale care să sancţioneze cu duritate, conform Codului Penal, asemenea atentate conştiente sau inconştiente la integritatea siturilor arheologice. Sperăm că apariţia prezentului Repertoriu şi includerea tuturor siturilor arheologice din judeţul Botoşani în Repertoriul Arheologic Naţional, fiecare cu codul lui, va rezolva această situaţie intolerabilă pentru moştenirea istorică pe care ne-au lăsat-o generaţiile trecute.

Conştienţi de o serie de realităţi negative în funcţionarea sistemului de protecţie a patrimoniului arheologic din România, am încercat, în baza experienţei de aproape patru decenii în aplicarea politicilor statului în acest domeniu, să contribuim în măsura posibilităţilor la ameliorarea situaţiei neconforme cu politicile generoase enunţate doar în legislaţia în vigoare, dar fără rezultatele aşteptate de cei de bună credinţă din sistem.

Aşa cum au observat şi membrii Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale în Raportul din septembrie 2009, o lacună importantă a Listei Monumentelor Istorice (şi, adăugăm noi acum, a Repertoriului Arheologic Naţional, ca urmare a introducerii acestuia ca element component al Ord. Guv. 43/2000, prin care LMI se înscrie şi ea în RAN) este absenţa oricărui suport cartografic cadastral.

Pentru suplinirea acestor lacune, o primă etapă din activitatea noastră, de la înfiinţarea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Botoşani din anul 2001, a fost elaborarea unei baze de date exacte a siturilor arheologice din judeţul Botoşani, folosind şi hărţile cadastrale ale comunelor la sc. 1:10.000 pentru evidenţierea acestora prin marcare, dar am constatat curând că marcajele nu pot fi prea exacte prin lipsa unor elemente care nu se pot găsi decât pe Harta topografică la sc. 1:25.000 (curbe de nivel şi detalii fine ale peisajului), pe un program specializat pentru GIS (sistem informaţional geografic), hartă care ne-a fost pusă la dispoziţie de colegii de la Institutul de Memorie Culturală - CIMEC din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Această hartă ne-a dat posibilitatea de a găsi conturul mult mai exact al siturilor arheologice şi în acelaşi timp am constatat, spre surprinderea noastră, o reţea de aproape 700 de movile noi, altele decât cele menţionate în Repertoriul arheologic al judeţului, din 1976. De un real folos ne-au fost şi hărţile cadastrale ale comunelor, care ne-au oferit informaţii despre toponimie şi chiar privind existenţa unor movile care s-au regăsit sau nu şi în Harta topografică, dar şi Google Earth, ceea ce ne-a permis chiar în câteva cazuri să conturăm pe hartă dimensiunile reale ale siturilor, ele evidenţiindu-se cu claritate în imaginile satelitare. Câteva situri potenţiale pe care le-am observat prin studiul teritoriului judeţului Botoşani cu ajutorul Google Earth, dar pe care nu le-am trecut evident, în listă şi pe hartă, induc ideea necesităţii confirmării ulterioare prin periegheze amănunţite în teren, care să indice şi epocile istorice cărora le aparţin, ca şi marcarea lor pe harta topografică a judeţului.

Menţionăm că redactarea acestui Repertoriu a fost necesară din două motive, care se pot extrage din cele afirmate mai sus şi anume, creşterea numerică a siturilor arheologice de pe teritoriul judeţului în cele aproape patru decenii care s-au scurs de la redactarea Repertoriului publicat în 1976 şi necesităţile presante actuale de a rezolva practic obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, de ex. PUG-urile comunelor şi oraşelor şi de a pune la îndemâna primarilor o situaţie exactă a siturilor arheologice din raza comunelor pe care le administrează, cu marcajul cât mai exact al acestora pe hartă, tocmai pentru a conştientiza răspunderile pe care le poartă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Din acest motiv am recurs la modelul de fişă de sit descriptivă, pentru fiecare sit arheologic în parte, cu informaţiile minime, dar esenţiale pentru evidenţierea caracteristicilor acestuia, pentru a fi utilizate şi de către cercetătorii interesaţi de realităţile arheologice din judeţul Botoşani. Ni s-ar putea reproşa eventual că în demersul nostru nu am folosit întregul ansamblu de informaţii existent în cercetarea arheologică anterioară, menit să individualizeze şi să nuanţeze descoperirea arheologică, dar, în economia lucrării ar fi fost imposibil să le mai detaliem, însă am alăturat o bibliografie aproape completă pentru cei interesaţi, pe care o pot consulta, parţial, şi pe siturile CIMEC (Institutul de Memorie Culturală).

Este necesar să facem şi câteva precizări privind modelul de fişă utilizat, care ne permite inserarea unor informaţii privind istoricul fiecărui sit în parte, coordonate geografice, cadastrale, ca şi starea de conservare a siturilor, descoperitorii săi, evoluţia cercetării pentru fiecare sit în parte, perioadele istorice cărora le aparţin orizonturile şi materialele arheologice, bibliografia (accesibilă nouă sau cele mai importante titluri), dar în mod deosebit înscrierea lor în lista Repertoriului Arheologic al României, pentru a fi incluse în sistemul de protecţie oficial, dat de legislaţia actuală în vigoare (Ordonanţa Guvernului nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional).

Menţionăm că în ceea ce priveşte starea de conservare a siturilor arheologice, cele aproape patru decenii care au trecut de la ultimele cercetări de teren ale autorilor, Al. Păunescu, P. Şadurschi şi V. Chirica, au marcat semnificativ integritatea acestora, factorii antropici (lucrările agricole, diversele construcţii edilitar-gospodăreşti sau industriale) sau naturali (erodări pe pante sau pe marginea apelor-malul Prutului evidenţiind aşezări sau necropole distruse de nivelul fluctuant al cotelor apei şi care se pot observa zilnic) influenţând, mai ales în cazul movilelor, imaginea noastră asupra acestora.

Un efort aparte în redactarea noului Repertoriu arheologic l-a constituit preluarea atentă şi selectivă a informaţiilor din vechiul Repertoriu şi din bibliografia apărută în decursul anilor, corelarea cu datele din Harta topografică la scara 1:25.000 şi cu Hărţile cadastrale la scara 1:10.000, operaţiune care ne-a permis să precizăm toponimele pentru fiecare sit în parte. În acelaşi timp, deşi prea târziu, nebeneficiind de factorul timp în faţa urgenţei necesităţii apariţiei acestei lucrări, am efectuat câteva determinări de coordonate Stereo’70 prin GPS, prin bunăvoinţa ing. Mihai Aurel Bâlbă, care ne-au convins, prin precizia lor, de obligativitatea efectuării lor în cel mai scurt timp pentru toate siturile arheologice din judeţ şi împreună cu studiul pe aplicaţia Google Earth, să avem o imagine de mare fidelitate a poziţiei fiecărui sit arheologic în parte.

Trebuie să menţionăm că, din păcate, nu am putut verifica în totalitate realitatea integrităţii siturilor din judeţ. Cele câteva zeci de periegheze din ultimii ani ne-au convins însă de faptul că o parte din movilele menţionate în Repertoriul din 1976 au dispărut şi nu le-am putut marca în plan decât cu aproximaţia dată de hărţile folosite la vremea respectivă. Le-am menţionat totuşi în Repertoriul actual pentru că mormintele centrale, aflate evident sub nivelul actual al stratului de călcare se găsesc la locul lor, chiar dacă movilele care le semnalizau existenţa, conform obiceiurilor funerare ale celor care le-au ridicat, au dispărut definitiv sau se mai pot observa cu mare dificultate, cu ochiul liber sau, câteodată, pe terenurile fotografiate prin sateliţi. Menţionăm şi faptul că am redat dimensiunile movilelor consemnate în vechiul Repertoriu (acolo unde au fost măsurate).

Ne-am convins personal de acţiunile distructive ale apelor, când o necropolă a dacilor liberi de la sud de Ripiceni a fost distrusă de râul Prut în 1999, prin golirea parţială a lacului de acumulare de la Stânca-Costeşti şi spălarea de către valuri a zonei acesteia (ca şi în cazul necropolei dacice de la Stânca, pe care am putut s-o salvăm, împreună cu colegul dr. Ion Ioniţă, în ultimă instanţă, parţial, prin săpătură arheologică de salvare în 1981), aşezări antice tot de la Ripiceni (semnalate de prof. Gh. Stanciu de la Liceul de Artă din Botoşani), sau multe altele care au fost erodate de apele Prutului (menţionăm că siturile arheologice de pe malul Prutului, care au fost acoperite de ape nu au mai fost luate în consideraţie la redactarea acestei lucrări, ca şi informaţiile despre siturile menţionate în Repertoriul din 1976 dar care nu au fost identificate în teren de autori, ele regăsindu-se pentru cei interesaţi chiar în respectivul volum amintit mai sus). Amintim şi distrugerea aşezării antice (sec. III şi VI-VII) şi a unei necropole medievale de la Ilişeni-Santa Mare, a trei segmente din arealul sitului Târgul medieval Botoşani, a circa 2/3 din aşezarea cucuteniană de la Vorniceni care, ca şi necropola de la Ripiceni, amintită mai sus, nu au putut fi salvate, datorită inconştienţei, nepăsării şi chiar relei voinţe a unor factori de conducere din administraţia publică locală şi din chiar sistemul culturii şi muzeal local, care au refuzat să acorde asistenţa financiară şi logistică necesară, profitând cu bună ştiinţă de lacunele legislative ale momentului. Nu putem să nu menţionăm aici şi nerespectarea Legii 311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice privind transpunerea în realitate a uneia din funcţiile cele mai importante ale muzeelor, aceea de cercetare ştiinţifică, inclusiv cea arheologică şi de constituire a patrimoniului propriu, manifestată prin refuzul alocării sumelor necesare pentru cercetarea arheologică sistematică din judeţ, trăsătură caracteristică şi regretabilă manifestată de altminteri şi în alte judeţe din ţară.

***

În ceea ce priveşte orizonturile culturale şi datările lor, am utilizat informaţiile şi încadrările cronologice şi culturale din Tratatul de Istoria Românilor, ediţia din 2010, studiile recente şi informaţiile pe care le-am primit de la cercetătorii Dan Gh. Teodor, Victor Spinei, Vasile Chirica, Ion Ioniţă, Nicolae Ursulescu, Mircea Ignat şi Mihalache Brudiu, cărora le mulţumim şi pe această cale. Am putut astfel să propunem şi să utilizăm următoarea periodizare în redactarea fişelor de sit (cu menţiunea că opiniile sunt uneori nuanţate sensibil, în cronologia europeană):

- Paleolitic mijlociu - Musterian - aprox. 65.000-38.000/35.000 ani BP, cu 15 situri;

- Paleolitic superior - Aurignacian - aprox. 38.000-27.000/25.000 ani BP, cu 11 situri;

- Gravettian - aprox. 28.000/27.000-20.000/18.000 ani BP, cu 39 de situri;

- Mezolitic - Tardenoisian - aprox. 8.500-6.500 ani BP, 11 situri;

- Neolitic timpuriu - cultura Starčevo-Criş - aprox. 6.500-5.500 ani, cu 9 situri;

- Neolitic dezvoltat - cultura ceramică liniară cu capete de note muzicale - aprox. 5.500-5.000 ani, cu 3 situri;

-Eneolitic timpuriu - cultura Precucuteni - aprox. 5.000-4500 ani, cu 5 situri;

- Eneolitic dezvoltat - cultura Cucuteni - aprox. 4.500- 3.500 ani, cu 81 situri faza A, cu 68 situri faza A-B şi 95 situri faza B;

- Tranziţie de la eneolitic la bronz - cultura Horodiştea-Gordineşti - aprox.3.500-2.500 ani, cu 50 situri;

- Bronz timpuriu - cultura Jamnaia - aprox. 2.500-1.900 ani, cu 15 situri;

- Bronz mijlociu - cultura Costişa-Komariv - aprox. 1.900-1.500 ani/1400 ani, cu 15 situri;

- Bronz târziu - cultura Noua - aprox. 1500/1400-1150 ani, cu 147 situri; (datări după C14 calibrat începând cu paleoliticul);

- Hallstatt timpuriu - cultura Corlăteni -Chişinău - aprox. 1.200-800 ani, cu 42 situri;

- Hallstat mijlociu - cultura getică - aprox. 800-650 ani, cu 1 sit;

- Hallstatt târziu - cultura getică - aprox. 650-450 ani, cu 47 situri;

- La Tène timpuriu - cultura getică - aprox. 450-300 ani, cu 33 situri;

- La Tène mijlociu - cultura geto-dacă - sec. II a. Chr. - sec. II p. Chr., cu 23 situri (dintre care 10 bastarnice);

- La Tène târziu - cultura dacilor liberi - sec. II-III, cu 78 situri (dintre care 19 sarmatice)

- Migraţii - cultura Sântana de Mureş-Černjachov - sec. IV-V, cu 279 situri;

- Medievală timpurie

- cultura Costişa-Botoşana-Hansca - sec. V-VI, cu 6 situri;

- cultura Suceava-Şipot-Botoşana - sec. VI-VII, cu 15 situri;

- cultura Lozna-Borniş - sec. VII-VIII, cu 9 situri;

- cultura Suceava-Drumul Naţional - sec. VIII-IX, cu 26 situri;

- cultura Dridu - sec.X-XI, cu 26 situri (includem aici şi mormintele turanice-pecenegi sau uzi - de la Todireni şi Roma);

- cultura Răducăneni - sec. XI-XII, cu 7 situri;

- cultura Prodana-Bârlad - sec. XIII-XIV, cu 15 situri;

- Medievală târzie - sec. XIV-XVIII, cu 313 situri.

Menţionăm că în zona Prutului mijlociu nu avem locuiri epipaleolitice, databile, ca la Porţile de Fier, la aproximativ 12.000-10.000 ani, ci numai locuiri tardenoisiene, datate pe la 8.500-6500 BP, iar pentru culturile Răducăneni şi Prodana - Bârlad, care, conform cercetărilor, nu se regăsesc pe teritoriul judeţului Botoşani prin elementele lor caracteristice, am considerat că, având în vedere distanţa extrem de redusă faţă de manifestările lor cele mai nordice, aflate pe teritoriul judeţului Iaşi, în mod convenţional să le atribuim descoperirile secolelor XI-XIV, perioada corespunzătoare evoluţiei acestor culturi arheologice.

În afara celor cu certă datare, numeroase situri au fost atribuite unor epoci mai largi, cu culturi sau faze culturale neprecizate: paleolitic superior, cu 31 situri, paleolitic (general) cu 13 situri, neolitic, cu 3 situri, Cucuteni, cu 122 situri, eneolitic cu 4 situri, epoca bronzului cu 4 situri, Hallstatt, cu 44 situri, La Tène cu 25 situri, epoca fierului, cu 21 situri, medievală timpurie, cu 2 situri şi medievală târzie cu 19 situri. Un număr de 10 situri au fost atribuite culturii Poieneşti-Lukaševka, cultură cu origini germanice (bastarni), atribuită Latène-ului mijlociu şi datată în sec. II-I a. Chr. şi un număr de 19 necropole au fost atribuite sarmaţilor (Latène târziu) şi datate în sec. II-III p. Chr..

În total s-au reliefat un număr de 1742 secvenţe culturale identificate în 746 de situri, la care se adaugă un număr de 1056 movile, totalizând împreună un număr de 1802 aşezări, necropole plane sau tumulare, fortificaţii sau aşezări fortificate, pe care le putem numi, în general, monumente arheologice. Dintre cele 1056 movile, 310 au fost identificate de Colectivul Repertoriului Arheologic (CRA) până în 1976, 100, prin cercetările de suprafaţă efectuate înainte şi după această dată, începând cu Al. Odobescu, N. Filipescu-Dubău, C. Nădejde, I. Ţiţu, Emilia şi N. Zaharia, I. D. Marin ş.a. şi mai recent, de M. Brudiu, A. Crâşmaru, P. Şadurschi , N. Ursulescu, E. Moscalu, I. Ioniţă, I. Ignat, V. Diaconu, C. Rusu (Vorona), Ion Alexoaie (Roma), Nicolae Ivănescu (Avrămeni), Mircea Muraru (Albeşti), Buraga Gianin-Loredan şi Hriţcu Ilie (Mihălăşeni) ş. a., iar 646 de movile, de O. L. Şovan, prin periegheze şi cercetare pe Harta topografică a României la sc. 1:25.000 şi pe Hărţile cadastrale ale comunelor la sc. 1:10.000. Menţionăm că, din cele cca 1700 obiective arheologice identificate şi publicate până în 1976, s-a ajuns la aproximativ 1000, prin eliminarea celor care nu se refereau practic la perimetrele arheologice sau a celor care nu prezentau informaţii despre suficiente artefacte pentru a fi luate în consideraţie ca fiind situri arheologice reale, sau prin eliminarea unor greşeli de preluare a informaţiei. S-a ajuns la numărul menţionat de 1802 situri datorită cercetărilor arheologice intense efectuate de un mare număr de arheologi, menţionaţi mai sus. Un studiu sumar asupra actualei configuraţii arheologice din judeţ, faţă de situaţia din 1976, evidenţiază o creştere de aproape 800 de situri, cu noi posibilităţi certe de identificare, după cum s-a putut constata, inclusiv de tumuli funerari, ce au scăpat atenţiei topometrilor care au făcut ridicările topo pentru Harta topografică a României, dar şi datorită potenţialului remarcabil al studiului pe Google Earth. Este necesar să remarcăm că ne-au atras atenţia câteva movile care au amplasate în ele case sau castele de apă, construite pentru alimentarea unor ferme agricole, existând şi posibilitatea ca acestea să fi fost generate de construirea acestor case, dar informaţiile primite fiind confuze, am preferat să le consemnăm aşa cum au fost menţionate de topometri sau arheologi.

În final, trebuie să subliniem încă o dată scopul principal al demersului nostru, acela de a crea o bază de date de tip repertoriu şi sisteme noi informatice pentru evidenţe cartografice digitale pentru a pune la dispoziţie o evidenţă exactă a monumentelor arheologice cunoscute, în vederea protejării şi conservării lor în conformitate cu atribuţiile conferite de Ord. Guv. Nr. 43/2000(Cap. IV) autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul protejării patrimoniului arheologic şi nu în ultimul rând de a le oferi cercetătorilor, profesorilor de istorie, studenţilor, elevilor şi tuturor celor interesaţi de realităţile arheologice de pe teritoriul judeţului Botoşani. Faptul că siturile din judeţ sunt incluse în RAN (Repertoriul Arheologic Naţional) şi LMI (Lista Monumentelor Istorice) este de natură să le asigure protecţia legală, nu fără largul concurs al primarilor, al instituţiilor care trebuie să asigure cercetarea arheologică preventivă şi al Legislativului care trebuie să producă noi acte normative specifice pentru combaterea eficientă a acţiunilor distructive non-conştiente sau conştiente a monumentelor arheologice.

Este plăcerea şi obligaţia noastră să mulţumim tuturor colegilor de la Institutul de memorie culturală (CIMEC) din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, care au susţinut şi au contribuit prin munca şi dăruirea lor la ducerea la bun sfârşit a Repertoriului arheologic al judeţului Botoşani: Irinei Oberländer-Târnoveanu, colega noastră încă din anii de început ai uriaşei operaţiuni de evidenţă a patrimoniului cultural naţional din România, care a iniţiat primul contact între noi şi Bogdan Şandric (analist-arheolog şi specialist GIS la CIMEC - Institutul de Memorie Culturală) şi care a participat direct la activităţile şi etapele proiectului împărtăşind din experienţa sa în ceea ce priveşte realizarea de evidenţe arheologice, documentare, dar mai ales relaţii interumane, lui Ionuţ Şandric, care a construit proiectul GIS şi a asigurat consultanţa tehnică, cu o imensă răbdare în ciuda nesfârşitelor noastre solicitări şi lacune, lui Vasile Andrei pentru profesionalismul cu care a realizat DVD-ROM-ul anexă al Repertoriului, pe care se regăsesc rezultatele cartografice ale proiectului GIS, Corinei Şteflea pentru acribia şi responsabilitatea cu care a înregistrat şi corectat fişele de sit în baza de date RAN şi a vectorizat limitele localităţilor, Iuliei Damian şi Oanei Borlean, care cu răbdare şi seriozitate au contribuit alături de Corina la crearea vectorilor pentru reţeaua de drumuri, ape şi suprafeţe umede a judeţului Botoşani, desăvârşind proiectul GIS. Suntem recunoscături şi tuturor celor ale căror observaţii, sugestii şi comentarii ne-au ajutat să terminăm această lucrare, epuizantă şi atât de necesară în acelaşi timp.

O. L. Şovan