LOCUINȚĂ
Construcție realizată, în primul rând, în vederea locuirii. Ocazional, ca variantă, este folosit cuvântul colibă, deși, în multe cazuri, acesta nu mai este socotit ca fiind potrivit. Formele cele mai comune, recunsocute drept preistorice, sunt acelea de locuință rotundă și de locuință lungă.
Locuințele lungi au un plan rectangular și, de regulă, sunt reprezentate prin două sau mai multe lungi linii paralele de *gropi pentru stâlp sau de gropi pentru fundația peretelui. Cel mai simplu plan de locuință, acela al locuinței cu o singură deschidere, constă din două linii paralele lungi, care reprezintă pereții exteriori, dimpreună cu laturile mai scurte - care, de regulă, sunt drepte, dar, în unele cazuri, pot fi curbate -, marcate, în mod similar, de gropi pentru stâlp sau de șanțuri pentru fundație. Exemplele mai compelxe pot prezenta șiruri suplimentare de stâlpi, paralele cu laturile lungi. De regulă, aceste șiruri sunt interpretate ca fiind cele ale stâlpilor care susțineau partea cea mai importantă a greutății acoperișului. De asemenea, ele sunt folosite pentru distingerea unei varietăți de tipuri de planuri de locuințe lungi. De exemplu, se spune, adesea, despre o locuință lungă, care a avut un șir central de stâlpi, că este o locuință cu două încăperi, despre una cu două șiruri interne, ca fiind cu trei încăperi etc., deși aceasta presupune folosirea incorectă a cuvântului "încăpere". Ar fi mai potrivit ca folosirea termenului locuință cu încăperi să fie rezervată pentru cazurile în care sunt prezente două șiruri interne de gropi de stâlp, împărțind, astfel, interiorul într-o navă cu două încăperi. Alte planuri de locuințe pot fi distinse potrivit numărului de șiruri interne de găuri de stâlp, ca, de exemplu, planul cu un singur șir de stâlpi, sau cu unul central, planul cu două șiruri de stâlpi etc.. De asemenea, casele pot fi înconjurate, parțial sau complet, de un șanț (huisgreppel olandeză), considerat, de regulă, ca având funcție de drenaj, ca, de exemplu, în zonele cu niveluri înalte de ape, în sol, ori pentru canalizarea apei de ploaie care cădea de pe acoperiș, în afara locunței (uneori, i se mai spune și jgheab pentru scurgerea apei).
O alternativă la structurile construite pe stâlpi este tipul construit cu pereți din bușteni (uneori, i se mai spune și colibă din bușteni) sau scânduri. Deși unele din aceste structuri au stâlpi verticali - ca parte a structurii -, ele lasă numai urme foarte slabe în sol, cum ar fi un șanț îngust sau, uneori, suporturi din piatră, menite să asigure o bază, la același nivel, pentru pereți.
Diviziunile interne din locuințele lungi pot fi reprezentate de linii de găuri de stâlp așezate perpendicular pe axa construcției. De obicei, acestea sunt considerate ca împărțiri interioare, separând zone care erau folosite în scopuri diferite. Prezența unei vetre sau a unui cuptor, de exemplu, poate indica zona de locuit; de asemenea, pot apărea gropi pentru depozitat și găuri de stâlp reprezentând alte structuri interne. Unele locuințe lungi, cunoscute drept locuințe-staul, dovedesc existența unei zone folosite pentru creșterea vitelor. Gropile de stâlp sau șanțurile de fundație pot fi urme și ale unor boxe izolate, unde erau ținute animalele. Intrările în locuințele lungi pot fi reprezentate printr-un spațiu care întrerupe linia de gropi de stâlp ce reprezintă peretele exterior, sau prin urme ale unor stâlpi mai mari, care erau stâlpii de la ușă.
Uneori, descoperirile de fragmente de împletitură de nuiele tencuită cu lut sau fragmente de lut ars pot aduce indicii cu privire la felul în care erau acoperiți pereții.
Locuințele lungi sunt comune, în preistorie, începând din neolitic, în întreaga Europă continentală, inclusiv în Belgia, Olanda, nord-vestul Germaniei și Danemarca,dar sunt extrem de rare în Marea Britanie și în Irlanda.
Locuința rotundă este forma întâlnită ceva mai des în Marea Britanie și Irlanda, unde începe să apară în epoca timpurie a bronzului și rămâne principalul tip de locuință, până în perioada romană. De asemenea, structuri similare sunt cunoscute și în alte părți ale Europei, ca, de exemplu, în Olanda. De regulă, prezența lor este indicată de un cerc de gropi de par, reprezentând o structură de sprijinire a acoperișului. În unele cazuri, acest cerc de stâlpi reprezintă, de asemenea, peretele exterior, în vreme ce în altele (cunoscute drept locuințe rotunde cu cerc dublu), el este situat în interior, peretele exterior fiind reprezentat de un al doilea cerc de gropi de stâlp, mai mare, deși este posibil ca el să fi fost construit din brazde de iarbă, pământ sau piatră (vezi *cercul colibei) și, în acest caz, să fi lăsat puține urme ale prezenței sale. În locuințele rotunde, locul intrărilor este indicat, adesea, de patru gropi mai mari de stâlp, care formează o prispă rectangulară. Poziția prispei poate să ofere unele indicii în legătură cu prezența sau absența unui perete exterior, adăugat cercului format din stâlpii care susțineau acoperișul. Ca și în cazul locuințelor lungi, departajările și structurile interioare pot fi reprezentate de complexe formate din gropi de stâlp. De asemenea, pot fi prezente gropi pentru depozitat, ca și o vatră.
HUS (daneză); MAISON (franceză); HUIS (olandeză)
colibă hut (engleză): hytte (daneză); hut (olandeză)
locuință round house (engleză): rundhus (daneză); rond huis (olandeză)
locuință lungă long house (engleză): langhus (daneză); huis (olandeză)
locuință cu încăperi aisled house (engleză): driebeukig huis (olandeză)
groapă pentru fundația peretelui wall trench (engleză):
wandgreppel, wandspoor sau, mai corect, wandstandspoor (olandeză)
jgheab pentru scurgerea apei eaves-drip gulley (engleză): tagdryp (daneză); osendrop (olandeză)
colibă din bușteni log cabin (engleză): blokhut (olandeză)
locuință-staul byre house (engleză): woonstalhuis (olandeză)