Română:      cairn    
Engleză:     cairn    
Franceză:     cairn    

CAIRN Termen general aplicat monumentelor prezentând un *val sau o *movilă care este construită, mai ales, din piatră. În cazul unui monument funerar acoperit de o movilă de pietre, termenii *tumul și movilă din piatră sunt, adesea, interșanjabili. Se poate ca mijloacele de construcție să nu devină vizibile fără o cercetare prin săpătură sau un sondaj. Monumentele funerare din epoca bronzului care încorporează piatră sunt, în general, de formă circulară, sau aproape circulară, și li se mai poate spune cairnuri rotunzi sau cairnuri funerare. Ca și în cazul diferitelor categorii de tumuli rotunzi (vezi *tumul) movila poate conține sau poate ascunde o extraordinară varietate de caractersitici structurale și pare să fi îndeplinit o serie întreagă de funcțiuni funerare, rituale și ceremoniale. Cei mai simpli cairni constau dintr-o mulțime de pietre, îngrămădite de o manieră neregulată, într-o formă nestructurată, pentru a alcătui o movilă, în general, de formă, în mare, emisferică, deși forma rezultată poate fi, mai degrabă, ovală sau rectangulară, decât rotundă. La asemena dimensiuni, există posibilitatea confundării cu cairnurile de defrișare (vezi *cairnuri de defrișare), care sunt construcții, întâmplător, asemănătoare, dar care pot conține, de asemenea, *morminte și alte materiale artefactice depozitate. Tumulii din piatră mai complecși pot înfățișa o varietate de structuri interne, cum ar fi valurile joase circulare din piatră, ca și liniile sau cercurile de *gropi de stâlp sau *gropi de par. De asemenea, ei pot fi înconjurați de câte o bordură de menhire, care poate îndeplini funcția de a opri sau de a îngrădi accesul. Despre o bordură care nu îndeplinește asemenea funcțiuni - de regulă, una care constă din menhire, cu spații între ele -, sau despre una care se află la o oarecare distanță de tumulul din piatră, se spune, uneori că este un peristalith.

Tumulii din piatră, de toate tipurile, pot fi întâlniți izolați sau în grupuri, ultimii incluzând, adesea, o varietate de forme de tumuli din piatră, inclusiv tumuli neregulați din piatră. Aceștia sunt numiți, adesea, câmpuri de cairnuri, deși, ocazional, este folosit și cuvântul cimitir - acolo unde un grup de tumuli din piatră constă numai din monumente funerare. Ca și tumulii, cairnurile au fost construite în timpul celor mai multe dintre epocile arheologice, începând cu neoliticul. CAIRN (franceză) cairn rotund (round cairn‚ engleză): marchet sau tombelle (franceză)