Muzeul de Istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai”

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
Muzeul de Istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai”
Domeniu:
Secţii:
Istorie
Descriere:

Muzeul a fost inaugurat în aprilie 2001, după ce ideea constituirii unei asemenea instituții a apărut odată cu aniversarea a 75 de ani de la înființarea universității românești din Cluj (în 1994), ea fiind reluată și cu ocazia aniversării a 80 de ani (în 1999). Deschis inițial în doar două săli el s-a extins, cu începere din ianuarie 2002, în alte trei încăperi, funcționând în această formă mult mai cuprinzătoare. Expoziția permanentă este organizată pe criterii cronologice, încercând în același timp să evidențieze caracterul multicultural și multietnic al vieții universitare clujene de-a lungul timpului. Muzeul adăpostește date și informații referitoare la evoluția instituțiilor academice de învățământ... superior din Cluj - începând din 1581, de la crearea colegiului iezuit condus de rectorul Antonio Possevino - și în special despre istoria universității, care este astăzi cunoscută sub numele de Universitatea Babeș-Bolyai. Cu ajutorul fotografiilor de epocă, a documentelor originale ori în facsimil, a obiectelor personale și a cărților scrise și/sau folosite de către profesori pentru studierea disciplinelor științifice și umaniste, se reconstituie pe rând istoria și activitatea tuturor colegiilor, facultăților și universităților care au existat succesiv în orașul nostru. Primele panouri din expoziția muzeului universității prezintă date legate de elevii și profesorii de la colegiile pe care diferitele ordine religioase catolice și protestante le-au înființat și condus în Cluj între secolul al XVI-lea și al XIX-lea. Sunt ilustrate apoi cele mai semnificative aspecte din activitatea universității maghiare Franz Iosif care a funcționat în Cluj între 1872 - 1918, când Transilvania era parte integrantă a Imperiului austro-ungar. Prezentarea evoluției Universității Românești Regele Ferdinand (1919 - 1945) ocupă cea mai mare parte a expoziției permanente a muzeului. Tot în cadrul expoziției permanente sunt prezentate date legate de crearea Universității Babeș-Bolyai, prin unificarea celor două universități, română și maghiară, în 1959, precum și o istorie a evoluției și transformărilor acestei noi instituții înainte și după 1989, când Babeș-Bolyai a devenit o universitate multiculturală, de nivel european, cu specializări foarte numeroase și variate oferite azi studenților, precum și un înalt nivel de cercetare științifică.


Județ:
Cluj
Localitatea:
Cluj-Napoca
Adresa:
Strada Mihail Kogalniceanu nr. 4
Cod poştal:
400084
Acces:
În apropierea Pieţei Unirii.
Program:
Luni - vineri: 9:30 - 13:30
Telefon :
0264.591.471
Adresa de e-mail:
Subordonare administrativă:
Universitatea Babeş-Bolyai
Importanţă:
Locală
Anul înființării:
2001
Cod deținător:
51620000169
Persoana contact:
dr. Ana-Maria Stan
Funcție:
Cercetător
Clasate: