Muzeul de Etnografie şi Istorie Vişeu de Sus

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
Muzeul de Etnografie şi Istorie Vişeu de Sus
Domeniu:
Secţii:
Etnografie, Istorie
Descriere:

Începuturile Muzeului din Vișeu de Sus se leagă de constituirea primelor colecții de obiecte etnografice și istorice, în jurul anului 1970 la școlile generale și la liceul din localitate, aici deschizându-se și un mic muzeu într-o sală de clasă. Având la bază aceste colecții s-a format un muzeu al orașului sub tutela Muzeului din Sighetu Marmației care, din păcate n-a supraviețuit în condițiile crizei comuniste din anii 1985 - 1989. Clădirea s-a degradat și a fost înstrăinată, iar piesele, în mare majoritate, s-au pierdut, ceea ce a mai rămas s-a depozitat în condiții improprii. Muzeul a fost redeschis în 2001, a fost renovat și reetajat. A urmat refacerea fondului muzeistic prin restaurarea obiectelor ce... au mai rămas din vechiul muzeu, s-au făcut noi achiziții, s-au primit donații, astfel la 1 Decembrie 2003 Muzeul de Istorie și Etnografie Vișeu de Sus a fost deschis spre vizitare publicului larg. Clădirea actuală a Muzeului a aparținut unei familii de etnici germani, în 2003 a fost amenajată (i s-a mai ridicat un nivel). La parter dispune de o sală de istorie, cu o suprafață de 40 mp. La etaj există o sală de 70 mp pentru expoziția de etnografie, una de 20 mp pentru obiectele de cult, precum și o terasă de 30 mp pentru expunerea obiectelor muzeale mai mari. Secția de istorie este găzduită într-o sală ce conține: obiecte și ilustrații (reproduceri de documente, fotografii), dispuse în cinci vitrine și pe nouă panouri de sticlă, s-a înfățișat o sinteză a istoriei locale. Sunt expuse piese arheologice (silexuri, topoare și brățări de bronz, fragmente ceramice din epoca metalelor și cea medievală); citat din diploma regală a lui Ludovic I al Ungariei, din 2 februarie 1365, cu atestarea documentară a pertinențelor moșiei Cuhea, între care și cele două Vișaie; monede romane, poloneze, austriece, românești; documente legate de prezența elementului german în Vișeu; fragment din Registrul de botezuri al Bisericii romano-catolice, unde apar înregistrate primele nașteri de copii germani (în 1790) din localitate, cufăr german de călătorie etc.; documente cu familii nobile din Vișeu și din satele din jur; documente ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și poze cu delegații din zonă care au participat la Adunarea de la Alba Iulia; imagini din oraș și de pe Valea Vaserului în perioada interbelică; personalități locale, viața culturală și religioasă; imagini cu etniile din localitate (de ex. fotografii efectuate în lagărul de la Orsk, în Munții Urali, unde au fost deportați 86 de germani din Vișeu, în perioada 1945 - 1949). Secția de etnografie este găzduită în două săli: în prima, sunt ilustrate, prin poze vechi și obiecte de lemn, principalele ocupații ale locuitorilor: agricultura, păstoritul, lucrul la pădure, prelucrarea cânepii și a lânii, arta populară și ceramica, de-asemenea, într-o vitrină închisă, sunt prezentate elementele portului popular ale etniilor ce au conviețuit în această zonă, iar în sala a doua sunt prezentate elemente ale vieții culturale și religioase a locuitorilor zonei. Dintre piesele expuse putem aminti: la agricultură (îmblăciul, sapa de laz, plugul de lemn, jugul de la carul cu boi, piua pentru ulei, știubeiul pentru albine, hrebănul și coșul pentru cules afine etc.); la păstorit (cofe, donițe, linguri și polonice de lemn, carâmbul-pentru măsurarea cantității de lapte mulse la ruptul sterpelor, jintălău, trâmbiță, fluier, botă etc.); la lucrul la pădure (poze cu plutăritul clasic pe Valea Vaserului, Vișeu și Tisa, țapine, topoare, unelte de făcut dranițe, de scobit coveți etc.); în sectorul obiectelor casnice și al artei populare sunt expuse piese din lemn, precum: căni de diferite mărimi, blide, linguri, sălărițe, pipernițe, lingurare și blidare, ploște, ladă de zestre, poze cu interioare vechi de case etc.; la sectorul dedicat prelucrării cânepii și a lânii, o ocupație importantă în zonă, sunt expuse mașină de tors, caier, vârtelniță, sucală, meliță, urzoi, stative, fuse, suveici, fiare de călcat etc.; în vitrina portului popular sunt îmbrăcate 10 manechine (bărbat-femeie, mire-mireasă, copil-fetiță, neamț-nemțoaică, ungur-unguroaică), cu elementele portului lor tradițional: gubă, cioareci, lecric, pieptar bărbătesc și femeiesc, zadie, opinci de oargă, de gumă și de lemn, mânecari, zgărdane etc.; în sala dedicată obiectelor de cult sunt expuse icoane pe sticlă, unele vechi de peste un secol, cărți religioase tipărite la Blaj și București în secolele XVII - XX, icoane pe lemn, crucifix romano-catolic de la 1912, colecție de pecetare (55 la număr) și un set de costume pentru Viflaim, o procesiune ce se desfășoară în zonă în perioada Sărbătorilor de Crăciun etc.


Județ:
Maramureş
Localitatea:
Vişeu de Sus
Adresa:
Strada Libertăţii nr. 7
Cod poştal:
435700
Telefon :
0745.631.787
Fax:
0262.355.117
Adresa de e-mail:
Subordonare administrativă:
Primăria Oraşului Vişeu de Sus
Importanţă:
Locală
Anul înființării:
2003
Cod deținător:
51620000185
Director:
Iuliu Copândean
Persoana contact:
Iuliu Copândean
Funcție:
Director
Clasate: