A fost inaugurată în anul 2000 prin efortul comun al doamnei Pia Brânzeu, strănepoata reputatului chirurg Karl Diel, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Spitalului orășenesc și al Primăriei Jimbolia. Casa oferă o imagine a personalității celui care a fost dr. Karl Diel (1855 - 1930), a medicinei din Banatul anilor 1900 - 1930 și a vieții jimbolienilor la începutul secolului al XX-lea. Karl Diel este organizatorul Spitalului din Jimbolia, al cărui director ajunge în anul 1924. Aici au fost efectuate 50.000 de intervenții chirurgicale, reprezentând tot atâtea succese, într-o perioadă în care chirurgia se află într-o fază de pionierat. Pentru activitatea sa medicală și cetățenească este decorat de reg...ele Ferdinand cu Steaua României în grad de comandor. O statuie a acestei personalități se află în fața Primăriei, iar un bust se află în incinta spitalului orășenesc, care îi poartă numele.