Expoziția ''Henri Coandă'' funcționează în vechea clădire a primăriei, organizată de Asociația Română de Propagandă și Istoria Aeronauticii-Filiala Craiova. Aici, există două săli dedicate memoriei marelui savant, unde sunt expuse materiale legate de copilăria sa, care s-a petrecut, în parte, la Perișor. În fața muzeului a fost amplasat un bust din bronz al lui Henri Coandă. Tot în curtea muzeului a fost amplasat și un avion IAR - 93, unul dintre primele aparate românești la realizarea căruia a contribuit savantul român. Muzeul prezintă într-o încăpere diverse bunuri culturale etnografice.