La o vârstă la care majoritatea tinerilor se lasă atrași doar de promisiunile viitorului, Ligia Bodea este altfel, fără a fi în afara generației ei (în prezent este studentă) La moartea bunicii, în 2003, Ligia nu i-a lăsat pe părinți să dărâme casa bătrânească, construită pe la 1880. A păstrat și obiectele cu care crescuse, așa cum le rânduise bunica, și a început să adune altele din sat. Nu avea nici 12 ani, când, prietenă cu bătrânele singure, le ajuta la treburile casei, sperând să primească în schimb obiecte vechi. Uimiți de hotărârea fetei, părinții s-au implicat și ei, au cumpărat obiecte din toată zona, câte se mai găseau. Au renovat casa, scoțând dușumeaua din camera de locuit și ungând cu lut p...e jos, ca în vechime, după dorința Ligiei. Amenajând Muzeul, Ligia a dorit să lase obiectele ca într-o casă țărănească, dar, având prea multe, le-a expus mai înghesuit. Rezultatul e încântător, iar obiectele, multe de sfârșit de secol XIX, au o mare valoare. În camera de locuit a păstrat obiectele ca pe vremea bunicii: patul, masa cu scaunele, lădoiul, nici măcar locul icoanei bunicii nu l-a schimbat. A montat, în schimb, războiul de țesut, a expus icoane pe sticlă și costume. Tot felul de obiecte pe rafturile încastrate în perete, ceramica mai voluminoasă, într-un colț, pe jos. Farfurii pe grinzi, multe, însuflețind încăperea. În camera de mândreț, alte lăzi de zestre, pline ochi cu costume: spăcele, poale, zadii, baticuri, laibăre, sumane. Pe rudă și pe pat, textile de interior cu cusături complicate, în culori rafinate. În talpă (prispă), alte obiecte, mai mult lemn și ceramică. Și, cum gospodăria e mare, Muzeul se extinde în curtea largă, cu iaz pentru pești, cu pomi și alei: într-un foișor, mașinării: mașină de treierat manuală, tileagă, plug, teasc pentru struguri, râșniță, forjă. Într-o parte au montat o stupină veche de 150 de ani, piesă remarcabilă prin vechime și raritate. Ligia visează la un ecomuzeu, cu o casă-muzeu amenajată țărănește cu cele mai valoroase obiecte din colecție, iar în alte case să se poată locui ca în vechime. Până va reuși să-și împlinească și acest vis, Ligia Bodea îi învață pe copii să picteze icoane pe sticlă și stă de vorbă cu bătrânii, pentru ca amintirile unei lumi vechi să nu dispară odată cu ei. De doi ani organizează o tabără de pictură pe sticlă, „Icoana din sufletul meu. Tradiție și originalitate''. Participă la expoziții, proiecte culturale, târguri, la Zalău, Sibiu, la cursuri de formare și ateliere (la Muzeul Țăranului Român din București și la Miercurea-Ciuc), emisiuni TV, ducând pretutindeni un colț de gospodărie sălăjeană, un strop de credință vie, surprinsă în icoanele pe care le pictează, puritatea tinereții și înțelepciunea străveche a bătrânelor din satul natal.
Localizare