Muzeul Nordului a fost înființat în 2014, la inițiativa Asociației Nord și a Primăriei Darabani. Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată cu generozitate proiectului. Este găzduit de conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei. Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord. Exponatele provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia. Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiune...a Nordului, obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizației evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea. Între cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi'' (1879) – carte unicat în România, care înfățișează cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci, printre ai cărui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) și Nicolae Iorga (ca ministru și jurnalist). Colecția „Militaria'' propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente și fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 și o raniță rusească de război. În Colecția de Etnografie sunt prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de țesături și cusături populare, precum și sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50. Muzeul include și colecția „Perioada comunistă'', unde sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații, precum și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare. Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a constituit o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani, ce a dispărut în cel de-al doilea război mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) și învățătorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, să înceapă proiectul unui muzeu în cadrul conacului Balș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat. Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord și a Primăriei Darabani.Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată cu generozitate proiectului. Muzeul Nordului a fost inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului. Fondator Asociația „Nord''