Muzeul Naţional Geologic

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
Muzeul Naţional Geologic
Secţii:
Ştiinţele naturii - Geologie
Descriere:

Clădirea actuală a muzeului a fost construită între 1906 - 1907 (special pentru Institutul Geologic al României), după proiectul arh. Victor Ștefănescu. Muzeul a fost fondat în 1892, iar în 1990 a fost reînființat. Colecțiile Muzeului Geologic se întind pe trei niveluri. Muzeul este organizat ca un adevărat manual de geologie deschis atât specialiștilor, dar și pentru cei mai puțin cunoscători în domeniu. El se adresează celor care, printr-o scurtă incursiune în lumea interesantă a cristalelor, a mineralelor colorate sau fluorescente, a rocilor sau fosilelor, doresc să înțeleagă, printr-un adevărat dialog cu Pământul, compoziția, originea și istoria acestuia. Se parcurg săli dedicate mineralogiei, petr...ografiei, dinamicii externe și interne a Pământului, paleobotanicii, paleontologiei, stratigrafiei, hidrogeologiei, tectonicii României, substanțelor minerale utile metalifere și nemetalifere, hidrocarburilor, geologiei României, mineralelor fluorescente (cele mai vechi roci de acum 1.900.000.000 ani) și florilor de mină. Mineralele și fosilele descrise pentru prima dată în România, reconstrucția unor viețuitoare ce au populat în trecutul geologic teritoriul României (reptile, păsări, hominide) alături de doi dinozauri în mărime naturală, sunt numai câteva atracții pentru vizitatori. La parter pot fi vizitate expoziții de mineralogie (specii minerale - proprietăți fizice), petrografie (magmatic - sedimentar - metamorfic), dinamica externă a pământului (peșteri - peisaje geomorfologice), substanțe minerale utile (zăcăminte metalifere și nemetalifere cărbuni - petrol și gaze), flori de mină. La etaj pot fi admirate expoziții privind dinamica internă a pământului (vulcanism - cutremure - orogeneză), paleontologie (plante - nevertebrate - vertebrate), stratigrafie (paleozoic - mezozoic - neozoic și cuaternar), geologie marină, tectonica României. La subsol este amenajată o expoziție cu minerale fluorescente și o impunătoare colecție cu ajutorul căreia se reușește a se face o excelentă incursiune în geologia românească.


Județ:
Bucureşti
Localitatea:
Bucureşti
Adresa:
Şoseaua Kiseleff nr. 2, sector 1
Cod poştal:
011345
Acces:
Metrou (staţia Piaţa Victoriei);
Autobuz: 205, 300, 381, 783
Program:
10.00 - 18.00 (ultima intrare 17.30)
Telefon :
021.318.13.26
Fax:
021.318.13.26
Subordonare administrativă:
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Geologie
Importanţă:
Naţională
Anul înființării:
1990
Clădire monument
istoric: Clădire monument istoric
B-II-m-B-18984
Cod deținător:
7300600
Director:
Ştefan Grigorescu
Persoana contact:
Diana Lorentz
Funcție:
Custode muzeu
Acreditarea acordată
de Ministerul Culturii:
O.M.C. nr. 2979/10.06.2022 Acreditare temporară; O.M.C. nr. 2625/02.02.2023 Acreditare
Clasate: