Secția etnografie cuprinde: Hanul Domnesc (pavilionar) și Muzeul Satului Bucovinean (în aer liber). Hanul Domnesc: clădire cu două niveluri, construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, a fost destinată găzduirii unor dregători străini, oaspeți de seamă și mari negustori. Odată cu ocuparea nordului Moldovei de către imperiul Habsburgic în 1775, Hanul Domnesc își schimbă destinația, devenind casă de vânătoare pentru membri familiei imperiale. În 1962 a fost restaurat de la nivelul pivniței până la acoperiș, urmărindu-se reconstituirea elementelor de arhitectură interioară de la parter, în fosta bucătărie a hanului, pe locul cuptorului s-a ridicat un altul inspirat din cuptoar...ele moldovenești, la etaj s-au păstrat grinzile de stejar ale plafoanelor celor două coridoare. Ca elemente arhitecturale de epocă recâștigate odată cu refacerea zidurilor, construcția Hanului Domnesc ca monument de arhitectură a intrat în tradiția culturală a Sucevei ca vechi han medieval. Expoziția permanentă de la parterul clădirii reconstituie atmosfera de epocă a unui han care găzduiește oaspeții de seamă, dregători, negustori. Colecții: port popular, podoabe, țesături de interior, ceramică, unelte, ustensile, instalații, meșteșuguri, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de iluminat, transport, elemente de arhitectură, mobilier țărănesc, obiecte de cult, recuzită obiceiuri populare, instrumente muzicale, obiective de arhitectură populară, case grajduri, biserica crâșmă, anexe gospodărești, diverse. În salonul privat este reconstituită o sobă de influență austriacă cu plăci de ceramică de tip Kuty, mobilat cu piese sculptate ornamentate cu motive populare tradiționale: masă cu scaune cu spătare înalte sculptate, dulap cu vitrină pentru veselă și piese de porțelan, sticlă și metal (farfurii, căni, suporturi pentru pahare, tăvi, tabacheră, lulea, etc.). Hanul Domnesc a fost într-o perioadă (sfârșitul secolului al XVIII-lea) casă de vânătoare, atmosfera acestei perioade fiind ilustrată cu obiecte specifice acestei ocupații – pe un rastel sunt expuse puști de vânătoare panoplie cu pistoale și pumnale. Ambianța salonului este completată cu blănuri de mistreț. Urmează cămara în care sunt obiecte de uz casnic necesare preparării hranei. Aici sunt râșnița de mână, teascul pentru ulei, cumpăna, cofa pentru apă, butoaie, butoiașe, balerci, saci pentru făină, tăvi de cpot, piuă. În bucătărie, elementul principal este cuptorul cu plită, rolă și cuptor de pâine. Vasele necesare sunt așezate pe un grilaj din jurul hornului (linguroaie, tăvi, tigăi, oale, căni); pe plită și pe vatră: oală pentru sarmale, chiup pentru borș, lopată, clește, cociorvă, piuă pentru sare. Mobilierul din bucătărie este cel specific: masă, blidare, laiță, lingurare. Circuitul de vizitare trece apoi în sala de han. Aici sunt mese cu laițe și scaune, poliță cu vase din ceramică, blidare , butoiașe, balerci, colțare. Pe masă sunt sfeșnice, strachini, linguri, fund de mămăligă. Această cameră este destinată servirii mesei. Inventarul mesei este completat cu textile de interior, ștergare de mână, țesături de cânepă. Urmează camera de odihnă cu mobilier specific: pat cu tăblii, banchetă, jilț, scrin , lavoar cu oglindă cu cană și lighean de porțelan. Interiorul acestei camere este completat cu țesături de factură populară: ștergare, așternut de pat, scoarță pentru perete și blană de urs pe perete și de mistreț pe jos. O sobă de încălzit și un cufăr pentru haine întregesc inventarul acestei încăperi care-și așteaptă oaspeții. Holul de intrare face legătura dintre celelalte spații. Acici sunt expuse piese de harnașament (șei, tarnițe, curele, hamuri) și obiecte legate de transport și vânătoare. Este expusă o căruță, un mic atelier de fierărie cu nicovală, ciocane, clești. Pivnița cu cele două camere legate printr-un culoar boltit constituie un punct de atracție prin arhitectura lor și prin reconstitiurea funcționalității lor. În spațiul de la intrare sunt expuse butoaie pentru băuturi și pentru alimente, iar în a doua încăpere este amenajată o cramă cu mese și laițe cu obiecte din lemn și ceramică. Interacțiunea dintre reconstituirea interioarelor specifice hanului și prezența obiectelor de factură populară fac trecerea spre etsjul clădirii unde sunt expuse toate genurile de artă populară din principalele zone etnografice ale județului. Zona etnografică Humor se remarcă prin meșteșugul prelucrării artistice a lemnului care s-a materializat în obiecte de mare frumusețe ca formă și ornamentație, meșteșug practicat și astăzi cu aceeași măiestrie. Dintre țesături se remarcă ștergarele de perete și țesăturile de traistă în carouri. Costumele tradiționale purtate în toate anotimpurile oferă diferite variante artistice locale. Compuse din ștergar de cap cu vârste colorate, cămașă femeiască bogat ornamentată cu fir, paiete și mărgele, catrință sobră cu dungi înguste de culoare galben auriu și bondiță ornamentată cu șnur negru. Zona Dornelor se distinge prin velnițile de pat cu decor liniar, în culoarea naturală a lânii; ștergarele de perete cu motive geometrice realizate în tehnica alesăturii cu acul. O piesă de port deosebită este cămașa cu platcă cu motive vegetale aplicate cu mărgele. Cele patru ansambluri de port tradițional încadrează mai bine de un secol de conciliere a influențelor vechilor tradiții de natură geometrică specifică nordului Moldovei cu stilizări vegetale de influență năsăudeană. Salbele de dotă realizate cu ajutorul unei zgarde cu ornamente de mărgele, de care se prind monedele reprezintă o particuleritate zonală ce completează costumul femeiesc. Zona etnografică Rădăuți se caracterizează printr-o realiazre artistică superioară în toate domeniile creației populare. Se remarcă scoarțele, lăicerele și grindărașele cu motive geometrice și colorit de natură vegetală în general. Costumele populare ilustrează toate tipurile de haine tradiționale purtate de locuitorii acestor așezări. Zona Rădăuți se impune, de asemenea, prin meșteșugul cojocăritului reprezentat prin cele câteva tipuri de haine de blană (cojocel, pieptar, pieptar cu poale) cu o ornamentație bogată ce le subliniază croiala, într-un colorit viu cu motive vegetale. Meșteșugul olăritului este reprezentat prin ceramica neagră de Marginea și cea smălțuită de Rădăuți. Zona etnografică Câmpulung continuă străvechea tradiție a prelucrării lemnului prin realizarea diferitelor obiecte, de la furca de tors la cofița pentru aghiasmă și tiparul de prescure. Portul tradițional al zonei se remarcă prin cămașa femeiască cu motive geometrice și rafinament coloristic și cu bondițele cu prim de jder sau de dihor și cu decor geometric cu mătase și mărgele. Sărbătorile de iarnă aduc în scenă cerbul care este ornamentat cu materiale strălucitoare cu mulți canafi colorați, personaj marcant în alaiurile din zonă. În spațiul de trecere sunt expuse piese de artă populară actuală din toate genurile de creație: țesături, ceramică, obiecte de lemn, coarne pentru praf de pușcă.