În anul 1891, Basil Iorgulescu cerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice permisiunea de a constitui la Buzău o colecţie de piese arheologice şi istorice, care fuseseră adunate de acesta în cei peste 10 ani de căutări în judeţ. Ca urmare, în 1895 se constituie prima colecţie publică de piese arheologice, antropologice şi istorice la Buzău, expusă în una din sălile Liceului "Bogdan Petriceicu Hasdeu". Putem considera acest moment ca reprezentând naşterea primului muzeu buzoian. Prima expoziţie permanentă a muzeului (cu sediul în strada Unirii nr. 145...) datează din anul 1955, când patrimoniul a fost constituit din piese preluate din colecţiile şcolare şi din materiale provenite din săpăturile arheologice de la Sărata Monteoru şi Aldeni. Din februarie 1968 Muzeul orăşenesc devine Muzeu judeţean. Din 1971 se elaborează o nouă tematică, valorificând mai ales patrimoniul muzeal de arheologie şi istorie. Tot atunci se organizează primele depozite muzeale, după criterii ştiinţifice. În anul 1980 expoziţia a fost mutată în actualul sediu, fiind inaugurată la 7 iulie 1981. A suferit transformări şi reactualizări în 1986 şi 1990. În anul 1980 s-au deschis Secţia de pictură "Brăduţ Covaliu" şi Secţia de artă decorativă, conţinând valoroase piese de tapiserie, sculptură, sticlă. Secţiile de arheologie şi istorie deţin valoroase piese aparţinând aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastică geto-dacică de tip Cârlomăneşti, replica tezaurului de la Pietroasele - "Cloşca cu puii de aur" - piese aparţinând epocii romano-bizantine, culturilor Sântana de Mureş, Ipoteşti-Cândeşti, Dridu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munţii Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăţi feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu), elemente arhitectonice medievale. Colecţia numismatică cuprinde 10 tezaure monetare din aur, argint şi metal comun. Momentele mari ale istoriei moderne şi contemporane în care a fost implicată zona Buzăului sunt înfăţişate cu piese reprezentative (mobilier, documente şi obiecte personale aparţinând lui Nicolae Leonard, Vladimir Maximilian, Alexandru Marghiloman).
No order |
Name | County | Locality | Commune | Address | Department | Map |
---|---|---|---|---|---|---|---|
2106 | Măgura Sculpture Camp | Buzău | Tisău | DJ 203G | Artă | Map it | |
182 | "Vergu - Mănăilă House" Ethnografic and Folk Art Collection | Buzău | Buzău | Strada Războieni nr. 8 | Etnografie | Map it | |
185 | Colţi Museum Collection (Amber Museum) | Buzău | Colţi | Colţi | Ştiinţele naturii | Map it | |
692 | "Vasile Voiculescu" Memorial House | Buzău | Pârscov | Pârscov | Memoriale | Map it |