Cei șapte regi ai orașului București

Editura     NEMIRA
Titlu     Cei șapte regi ai orașului București
Autori     Daniel Bănulescu
Colectia     Purgatoriu
Data aparitiei     
Tiraj propus     3000
Tiraj realizat     
Suma solicitata     42441000
SumaAcordata     15000000
Numar pagini     450
Abstract     Al doilea volet al unui proiectat ciclu de șapte romane (cel dintâi fiind Te pup în fund, conducător iubit!): ca în Maestrul și Margareta de Bulgakov, la care se face expert cu ochiul, Diavolul își face apariția la București, de astă dată, unde nu există nici o Margaretă, ci numai literații celor două generații succesive (80 și 90), care își dispută scena literară și sunt cu toții geniali. Diavolul își caută discipolii, șapte la număr, prilej pentru autor de a nara șapte întâmplări de cronică neagră și mondenă, începând din interbelic și până în zilele noastre, toate petrecute în același spațiu al capitalei (de unde clasica unitate de loc), într-un fel de mahala mirifică și soioasă.