Dimitrie Cantemir și fiul său Antioh

Editura     EDITURA UNIVERSITĂȚII "ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
Titlu     Dimitrie Cantemir și fiul său Antioh
Autori     Vasile Harea
Colectia     Tratate, enciclopedii, dicționare- Rezerve
Data aparitiei     
Tiraj propus     1000
Tiraj realizat     
Suma solicitata     7800000
SumaAcordata     4000000
Numar pagini     200
Abstract     Fost profesor la Universitatea din Iași și șef al al Catedrei de Slavistică, Vasile Harea propune în această carte o sumă de studii dedicate celor două personalități fascinante, care, deși legate printr-un strâns grad de rudenie, aparțin unor culturi diferite : tatăl (Dimitrie Cantemir), scriitor umanist român și ctitor al științei istorice românești - și fiul (Antioh Cantemir), pionier al literaturii ruse moderne. Dintre aceste studii, doar trei au fost publicate antum, restul fiind inedite, fiul profesorului Harea punându-le la dispoziția cititorului, din arhiva familiei. Ediție îngrijită și note de Simona Bălănescu.