CARARE

- Conectarea ARheologiei și ARhitecturii în Europeana


(Connecting ARchaeology and ARchitecture in Europeana)

http://www.carare.eu

Întrebări frecvente:

Ce este Europeana?

Europeana este principala sursă de acces la patrimoniul cultural digital online european. Informația standardizată (metadate) este oferită către utilizatori prin portalul Europeana. Proiectul incearcă, de asemenea, să facă metadatele accesibile prin servicii digitale care să-i ajute pe alții să construiască noi servicii bazate pe acestea și pe conținut asemănător deținut de instituții culturale de pe cuprinsul Europei.

De ce să contribui la Europeana?

Prin oferirea de conținut către Europeana, dumneavoastră puteți contribui la viziunea pe care o împărtășesc mulți profesioniști din domeniul patrimoniului cultural: să creeze o arhivă comună, cuprinzătoare de informații de patrimoniu dincolo de granițe și să-l prezinte utilizatorilor într-un mod util și plin de sens, să permită întrebări despre patrimoniul cultural comun european și să ofere răspunsuri la ele.

Contribuția la Europeana îți permite să atingi mai multe obiective, printre care:

  • să sporești vizibilitatea și utilizarea resurselor de informație de patrimoniu;
  • să sporești traficul propriului sit(uri), deoarece Europeana redirecționează utilizatorii către conținutul online al furnizorului de resurse;
  • să satisfacă obiectivul politic pe care și l-au propus multe state membre ale Uniunii Europene și organizații: să contribuie activ cu resursele lor la un proiect important european.

Ce îmi oferă CARARE?

CARARE este o rețea de bună-practică care vrea să stabilească un serviciu de agregare pentru conținut digital de arheologie și arhitectură. Acesta va crește în mod semnificativ cantitatea și calitatea conținutului digital în Europeana din aceste două domenii. CARARE va aduce, de asemenea, conținut 3D și realitate virtuală în Europeana pentru prima oară. Proiectul a început la 1 februarie 2010 și va dura timp de trei ani. Este subvenționat de Programul de Sprijin al Politicilor ICT al Comisiei Europene. CARARE îți oferă acces la infrastructura tehnică și la alte resurse pentru a-ți facilita publicarea conținutului tău prin portalul Europeana.