II.2. Forme de habitat în punctele Hop-Botar şi Tăul Ţapului

Paul Damian, Mihaela Simion, Adela Bâltâc, Silviu Oţa,
Mihai Vasile, Gabriel Bălan, Decebal Vleja

Hop - Botar -- Tăul Ţapului -- Catalog ceramic

Tăul Ţapului

Punctul este localizat pe un platou situat la nord-est de lacul artificial Tăul Ţapului, fiind străbătut de drumul forestier care asigură legătura între culmea de sud a Văii Seliştei şi cea de nord

. În urma cercetărilor arheologice desfăşurate aici în cursul campaniei din anul 2001 au fost scoase la lumină urmele, reduse la fundaţii, ale unor clădiri ale căror caracteristici constructive ne îndreptăţesc să le plasăm, din punct de vedere cronologic, în epoca romană (Fig. 10).
           În prima etapă de cercetare au fost descoperite resturile unei clădiri cu ziduri de piatră semifasonată legată cu pământ, denumită convenţional Edificiul nr.1. care suprapune o clădire anterioară (Edificiul nr.1A - faza I). Extinderea cercetării spre sud a avut ca rezultat identificarea şi cercetarea unei alte clădiri, precar conservate (Edificiul nr. 2), cu o planimetrie legată de cea a Edificiului nr. 1 (Fig. 11).
           Stratigrafia verticală a întregii suprafeţe cercetate nu pune probleme deosebite. Se constată prezenţa unui strat de argilă afânată, de culoare brun-cenuşie, cu o grosime constantă de cca. 0,10-0,15 m, care constituie stratul vegetal actual. Urmează un strat de pământ argilos, mai compactat, de culoare cafeniu deschisă în care a fost sesizată prezenţa dărâmăturii de piatră. Acest strat are o grosime variabilă de cca 0,25-0,45 m. Sporadic, în acest nivel apar lentile de piatră macerată. În jumătatea de sud a suprafeţei cercetate este specific un sediment din pământ afânat, de culoare negricioasă, în amestec cu fragmente de cărbune şi cenuşă. Stratul are o grosime destul de mare, de cca. 0,60 m în extensie maximă şi probabil marchează prezenţa lemnului ca element constructiv pentru suprastructura edificiilor cercetate. Ultimul strat constatat este lutul galben cu pigmentări diverse, fără urme arheologice (Fig. 12).
           Edificiul nr.1 (faza II) este o clădire de formă rectangulară, orientată pe o axă mediană est-vest, cu dimensiunile de 16,20 x 13,40 m, pe paramentele exterioare şi 14,40 x 11,50 m pe cele interioare (Fig. 13).
           Zidul de nord (Z1) este orientat est-vest, are o lăţime de cca. 0,70 m şi este construit din piatră fasonată şi semifasonată legată cu pământ, mai solidă şi mai regulată (0,40 x 0,20 m) pentru temelie şi mai măruntă şi neregulată pentru cele două-trei asize prezervate. La adâncimea relativă de -0,35 m faţă de actualul nivel de călcare este vizibilă o plintă care marchează nivelul de utilizare a clădirii. Mai jos, la -0,65 m, se distinge o altă plintă, la limita dintre stratul brun cenuşiu şi un sediment de lut galben, prezent pretutindeni pe suprafaţa cercetată. Este vizibilă modalitatea în care Z1 foloseşte ca fundaţie un zid timpuriu, probabil un zid exterior al Edificiului nr.1A, cu un nivel de călcare corespunzător celei de-a doua plinte. Z1 din prima fază este mult mai îngrijit lucrat. Pietrele sunt fasonate şi ordonat aşezate. De asemenea, prima fază este mai restrânsă, plinta de la 0,65 m fiind vizibilă pe o lungime de doar 11,50 m. În exterior, Z1 este mărginit, pentru susţinerea pantei, de un şir de pietre fasonate de dimensiuni mari (0,70 x 0,30 m), bordură care pare a fi adăugată în faza a doua, având în vedere faptul că elementele constitutive ale bordurii sunt posibile fragmente arhitecturale care provin din prima fază sau de la alte clădiri.
           Z2 constituie limita de est a Edificiului nr. 1, are o lungime de 11,60 m pe interior şi o grosime de 0,60 m. Pe interiorul lui Z2 sunt vizibile cele două faze de construcţie observate şi în construcţia Z1. La -0,35 m se înregistrează o plintă care pare a corespunde Edificiului nr. 1. Peste această plintă, Z2 se păstrează pe înălţimea a două-trei asize alcătuite din piatră măruntă, în general nefasonată. Se observă modalitatea prin care cea mai timpurie fază de construcţie a Z2 este utilizată ca fundaţie pentru ultima fază. Cea de-a doua plintă apare la cota de -0,45 m. Se remarcă şi în acest caz că asizele dintre cele două faze ale Z2 care funcţionează ca elevaţie pentru faza I sunt mult mai îngrijit lucrate, cu scopul regularizării paramentului. Exteriorul Z2 permite formularea unor observaţii similare în ceea ce priveşte fazele constructive. Astfel, spre nord, Z2 are o fundaţie foarte solidă, de cca. 1,60 m, soluţie impusă de configuraţia în pantă a terenului, în timp ce spre sud fundaţia este mai puţin adâncă (0,90 m) (Fig. 14). Şi aici se constată că faza I are o lungime mai mică faţă de cea înregistrată pentru faza a II-a (12,70 m). De altfel, în colţul de nord-est, este vizibilă transformarea impusă de faza a II-a, precum şi şanţul executat în cea de-a doua fază în vederea lărgirii construcţiei (Fig. 15). Se observă, de asemenea, diferenţa constructivă dintre cele două faze. De remarcat că din această zonă provin cele mai numeroase fragmente ceramice de factură romană, de pe nivelul corespunzător Edificiului nr. 1A. Z2 este paralel spre est, la o adâncime de 0,90-1,60, pe diferenţa de nivel, cu o amenajare din piatră de râu aşezată pe muchie, cu o lăţime de cca. 0,40-0,50 m, probabil un canal destinat scurgerii apei pe direcţia sud-nord (Fig. 16).
           Z3 este limita de sud a Edificiului nr. 1, cu o lungime pe interior de 14,60 m, iar pe paramentul exterior de 16,60 m. Este orientat est-vest şi are o grosime de cca. 0,70 m datorită deplasării elevaţiei spre nord. Cele două faze de construcţie sunt mai puţin sesizabile, dar sunt totuşi perceptibile în jumătatea de est a Z3. Plinta corespunzătoare fazei a doua este la -0,38 m, iar nivelul de călcare al fazei I este vizibil la -0,60 m.
           Pe jumătatea de vest a Z3 faza I nu mai este surprinsă ca fază de construcţie cu zid. În schimb, la cca. 0,15 m faţă de paramentul interior al Z3, se observă o zonă de arsură la roşu, care pare să provină de la amprenta unui perete de lut prăbuşit peste care este aşezată prima asiză din temelia lui Z3.
           Z3 a fost mai puţin investigat pe faţeta sudică întrucât este mărginit pe exterior de un pavaj de lespezi fasonate, ceea ce a împiedicat secţionarea pentru stabilirea adâncimii fundaţiei (Fig. 17). Degajarea dărâmăturii provenite de la Z3 a permis observarea pe o suprafaţă mai mare a amenajării din lespezi fasonate, de culoare cafenie. Lespezile au dimensiuni de 0,47 x 0,25 m; 0,50 x 0,30 m şi sunt aşezate urmărindu-se o orientare pe direcţia nord-est-sud-vest. Complexul se delimitează de paramentul exterior al Z3 printr-un şanţ de rigolă cu o lăţime aproximativă de 0,20-0,25 m şi o adâncime relativă de cca. 0,10 m, ceea ce iniţial ne-a condus către ipoteza identificării acestei amenajări cu o posibilă cale de acces (drum sau pavaj care mărginea faţada edificiului). Zona de pavaj a fost surprinsă doar de-a lungul paramentului exterior al Z3, dincolo de care nu mai poate fi observată.
           Z4 se constituie ca limită de vest a Edificiului nr. 1, are o orientare nord-sud şi o grosime de 0,65 m. Lungimea sa este de 13,30 m pe exterior şi 11,40 m pe interior. În construcţia sa nu se disting cele două faze de funcţionare. Plinta Z4 sugerează un nivel de utilizare la -0,25 m. Este mult mai puţin îngrijit lucrat faţă de Z1 şi Z2, folosindu-se, mai ales pentru asizele din elevaţie, blocuri de piatră mari, fasonate, dar fragmentare, care par a fi avut o altă utilizare iniţială.
           De asemenea, trebuie remarcată prezenţa unor şiruri de pietre semifasonate, identice cu cele folosite la construcţia canalului paralel cu Z2, poziţionate în interiorul Edificiului nr.1, perpendiculare pe Z2 şi parţial pe Z3. Situaţia constatată ne îndreptăţeşte să atribuim aceste urme de pereţi despărţitori primei faze constructive (Edificiului nr. 1A).
           Faza I corespunde deci unui edificiu timpuriu, de epocă romană, ale cărui fundaţii exterioare au fost reutilizate, la un moment dat, în aceeaşi epocă, pentru construcţia Edificiului nr. 1 de la Tăul Ţapului.
           Pentru elucidarea problemelor ridicate de limitele, traseul şi funcţionalitatea pavajului de lespezi fasonate care mărgineşte spre sud Edificiul nr. 1 investigaţia a fost extinsă spre sud, pe proprietatea familiei Cioară. Practic, prin deschiderea acestui sector a fost decopertată în întregime terasa situată la cota aproximativă de 870 m, singura susceptibilă, din punctul de vedere al configuraţiei terenului, să fie favorabilă amplasării unei structuri de locuire. După înlăturarea dărâmăturii au fost puse în evidenţă urmele, reduse în principal la fundaţii, ale unor ziduri din piatră legată cu pământ care aparţineau unei alte clădiri (Fig. 10-11).
           De asemenea, a fost determinată limita de sud a pavajului de lespezi fasonate. Acesta are o lăţime totală de cca. 3,50-3,60 m, un aspect identic cu cel descris anterior şi un nivel de călcare la -0,20-0,30 m. Limita de sud a complexului a fost deranjată de o intervenţie ulterioară.
           În S1 A s-a conturat traseul unui zid (Z5), orientat nord-sud, care mai păstrează pe alocuri o asiză din elevaţie. Pe exterior, paramentul pare a fi lucrat relativ îngrijit, din meloane de piatră semifasonată, cu dimensiuni de cca. 0,20 x 0,35 m. Z5 are o lăţime în elevaţie de cca. 0,60 m, iar fundaţia are o lăţime de cca. 0,75 m. Înălţimea Z5 în elevaţie, acolo unde a putut fi surprinsă, este de cca. 0,30 m. Pe latura de est este vizibilă pe alocuri o plintă care poate indica un nivel de interior la cca. 0,15-0,20 m (faţă de actualul nivel de călcare) (Fig. 11).
           Z6 este paralel cu Z5, la o distanţă de 4,00 m spre est, are o orientare identică şi un traseu care continuă în C1 A şi C6 A. Tehnica de construcţie este, în principal, aceeaşi cu cea folosită la construcţia Z5, cu specificaţia că paramentele Z6, atât pe interior, cât şi pe exterior, par a fi lucrate din meloane de piatră ceva mai prelucrate, cu dimensiuni de cca. 0,15-0,40 m. Fundaţia Z6 a fost evidenţiată până la adâncimea de 1,00 m

şi 0,50 m

, diferenţă datorată configuraţiei terenului. Lăţimea Z6 este de 0,60 m (Fig. 11).
Z7

are o orientare nord-sud, fiind paralel cu Z5 şi Z6, la o distanţă de cca 24,60 m faţă de primul şi 20,00 m faţă de cel de-al doilea. Z7 este într-o stare de conservare proastă, fiind păstrat doar la nivelul fundaţiei, pe înălţimea a două-trei asize (cca. 0,60 m). Remarcăm faptul că Z7 este construit într-o tehnică identică cu cea folosită la construcţia Z6, având o lăţime de 0,60 m, pe interior fiind evidenţiat un posibil nivel de călcare la -0,30-0,35 m.
Z8

este într-o stare de conservare precară, fiind distrus în proporţie de 80%. Practic este redus la prima asiză a temeliei, traseul şi orientarea sa fiind indicate de faptul că pietrele conturate sunt stabile pe un aliniament vest-est. De asemenea, în C3 A este vizibil colţul pe care îl face cu Z7, porţiune în care se păstrează mai bine, pe o lungime de cca. 2,00 m putând fi observate două-trei asize. Pe jumătatea de vest Z8 suferă o distrugere (demantelare)

pe o distanţă de cca. 2,30 m, fiind apoi din nou vizibil în carourile b1-2, pe înălţimea a două-trei asize şi pe o lungime de 3,50 m.
Z9

are un traseu surprins pe o lungime de cca. 1,60 m (orientare vest-est), o lăţime de cca. 0,55-0,60 m şi o înălţime de 0,50 m. Se păstrează doar pe înălţimea a două-trei asize ale temeliei şi este construit din meloane de piatră semifasonată şi chiar fasonată pentru ultima asiză (0,20 x 0,35 m). Tehnica de construcţie este identică cu cea constatată pentru Z6 şi Z7. În dreptul caroului b2 se cuvine menţionat faptul că ultima asiză păstrată din Z5 se constituie într-o plintă care poate sugera un nivel de utilizare la adâncimea de 0,40 m (faţă de actualul nivel de călcare).
           În concluzie, Z6, Z7, Z8 şi Z9 constituie zidurile exterioare ale unei clădiri denumite convenţional Edificiul nr.2. Clădirea este orientată pe o axă mediană vest-est. Starea precară de conservare a edificiului permite totuşi următoarele precizări:
           - Latura de est (Z7), surprinsă în totalitate, are o lungime de 13,50 m.
           - Latura de nord (Z8), are o lungime de 22,00 m.
           - Latura de vest (Z6) a putut fi evidenţiată pe o lungime de 12,00 m.
           - Latura de sud (Z9) a fost surprinsă doar pe o lungime de 1,00 m, dar dărâmătura acesteia este vizibilă în C10 A. În interiorului Edificiului nr. 2 se constată un nivel de călcare corespunzător cotei de elevaţie, sugerat de prezenţa unui rest dintr-un pavaj din piatră fasonată, prezent mai ales în jumătatea de vest a Edificiului nr. 2, deranjat şi foarte prost conservat

. Urmele pavajului sunt ceva mai bine conservate pe suprafaţa C7 A, la o adâncime de 0,40-0,45 m. Dalele sunt de dimensiuni destul de mici (0,50 x 0,30 m; 0,40 x 0,40 m), fiind în mare parte sfărâmate şi deteriorate de umiditate (Fig. 11, 18). Limitele acestui pavaj, precum şi faptul că în C2 A se poate observa un şir de pietre care par a fi stabile pe un aliniament nord-sud, care se continuă şi în C9 A, sugerează posibilitatea unei compartimentări a Edificiului nr. 2, printr-un perete despărţitor, în două încăperi (I şi II). În sprijinul acestei ipoteze pledează faptul că atât stratigrafia orizontală, cât şi cea verticală prezintă caracteristici distincte pentru cele două încăperi. Încăperea I (încăperea de la est) nu prezintă urmele de pavaj constatate pentru Încăperea II (încăperea de la vest).
În ceea ce priveşte prezenţa unor elemente constitutive ale elevaţiei, situaţia stratigrafică constatată conduce spre ipoteza existenţei unei suprastructuri din lemn, vizibilă mai ales pentru Încăperea I. Din perimetrul atribuit acestei încăperi nu a fost recoltat nici un fragment provenit de la un alt tip de material de construcţie în afara unor piese de fier foarte corodate care au avut probabil rolul de elemente de îmbinare. Din Încăperea II, la demontarea dărâmăturii, au fost recoltate câteva fragmente de cărămidă dintr-un lut de culoare portocalie. De asemenea, peste pietrele atribuite fundamentului unui perete interior despărţitor

, la -0,45-0,50 m, se constată prezenţa unui fragment dintr-un perete de chirpic, prăbuşit pe direcţia vest-est şi a unei amprente de bârnă arsă, cu o grosime de cca. 0,20 m (Fig. 19).
Relativ la Z5, care are o tehnică de construcţie puţin diferită de cea utilizată pentru construcţia zidurilor exterioare ale Edificiului nr. 2, trebuie precizat faptul că el se află în conexiune cu un alt zid (Z10), care a fost pus în evidenţă în C1 A. Z10 a fost surprins pe o lungime de 4,25 m, are o lăţime de cca 0,55 m şi o orientare vest-est. Redus la fundaţie, Z10 se păstrează pe înălţimea a trei asize şi este adosat laturii de vest (Z6). Aceasta ne permite să formulăm ipoteza potrivit căreia Z5 şi Z10 constituie o fază de construcţie ulterioară Edificiului nr. 2, probabil prin adăugarea unei noi încăperi spre vest (Fig. 11).
Întreaga zonă supusă investigaţiei arheologice în acest sector s-a dovedit săracă în material arheologic. Fragmentele ceramice recoltate sunt extrem de slab conservate. Analiza materialului ceramic ne-a permis să identificăm o serie de forme care se înscriu în registrul ceramicii romane de uz casnic. Este prezentă atât ceramică utilizată la prepararea hranei (oale borcan), cât şi veselă pentru consum (căni, căniţe, farfurii, urcioare cu o toartă şi cu două toarte, castroane) (Cat.1-26, Fig. 20-25). În principiu, se constată o distribuţie destul de uniformă a materialului ceramic în interiorul Edificiilor, cu o sensibilă predilecţie pentru jumătatea de est

. Situaţia pare similară cu cea constatată în cazul clădirilor din punctul Hop-Botar unde ceramica de bucătărie se grupează pe aceleaşi coordonate

. Totuşi, materialul ceramic recoltat din clădirile de la Tăul Ţapului este mai bine reprezentat. O constantă o reprezintă vasele de bucătărie cu un diametru mare, ceea ce ar putea oferi unele indicii relativ la numărul de persoane care au ocupat clădirea. În cazul Edificiului nr. 2, materialul ceramic este şi mai sărac şi se concentrează mai ales pe latura de nord, din vecinătatea Edificiului nr. 1 (Cat. 27-34, Fig. 26-27). Remarcăm prezenţa, într-un context stratigrafic cert

, a unor fragmente dintr-un vas de provizii (dolium) (Cat. 27, Fig. 26). Piesele de metal sunt prezente într-un număr redus şi constau mai ales în cuie şi scoabe din fier, corodate, provenind din dărâmătură, precum şi un cuţit de fier recoltat din C1 A.
Nu ne putem pronunţa în ceea ce priveşte funcţionalitatea certă Edificiului nr. 2. Relaţia planimetrică cu Edificiul nr. 1, tehnica de construcţie utilizată şi observaţiile de natură stratigrafică par să indice o construcţie cu rol de anexă a acestuia din urmă. Foarte asemănătoare în acest sens, ni se pare situaţia constatată la un complex de tip villa rustica de la Mogilec, Bulgaria

. Deşi are o funcţionalitate diferită, complexul de la Mogilec este adaptat unei amplasări similare în teren, utilizând un platou dintr-o zonă înaltă. Se constată aceeaşi predilecţie pentru orientarea clădirilor cu faţada spre sud, iar încăperile 5, 6, 7 par a fi similare cu Edificiul nr. 2 de la Tăul Ţapului

.
Având în vedere situaţia constatată din punct de vedere arheologic, înclinăm către o abordare unitară a ultimei faze a Edificiului nr. 1 şi a celei iniţiale a Edificiului nr. 2, elementul de legătură fiind pavajul sau calea de acces care separă cele două edificii, a cărei limită de sud este deranjată concomitent cu distrugerea (demantelarea) Z8.

Note de subsol

1. Textul studiului este redactat de Mihaela Simion.
36. Colectivul de cercetare a fost format din arheologii Mihaela Simion, Silviu Oţa, Decebal Vleja, Emil Dumitraşcu (Muzeul Naţional de Istorie a României), Liana Lucescu, (studentă a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti), Marcel Ilisie (student Universitatea "Babeş Bolyai", Cluj).
37. Terenurile pe care au fost identificate obiectivele se află în proprietatea Bisericii Unite şi familiei Cioară, având următoarele coordonate stereografice: 354140-354280; 534160-534220.
38. În C6 A carourile b1-2 (vezi Fig. 11).
39. În C1 A, carourile b1-2, a3-4.
40. Surprins în C3 A, C4 A şi C8 A.
41. Cu un traseu surprins pe suprafaţa C1 A, C2 A, C3 A.
42. C1 A, caroul d2.
43. Este evidenţiat în C8 A, carourile a2, b2.
44. Acesta se întinde pe suprafaţa: C1 A (carourile b2-4, c2-4, d2-4), C2 A (carourile a3-4, b3-4, parţial c3-4), C6 A (carourile a2, b2), C7 A şi C10 A (carourile a1, b1).
45. C9 A, caroul a1.
46. SI, C6, C4, C3.
47. Vezi supra, nota 32.
48. Pe pavajul din lespezi al Încăperii I din Edificiul nr. 2.
49. Ovcarov 1969, 26-35.
50. Ovcarov 1969, 28.