Silvia Marinescu Bilcu

Născută la Braşov - 1 ianuarie 1935, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Secţia de Istorie Veche şi Arheologie în vara anului 1958, trecând atunci şi examenul de stat cu o lucrare privind epoca romană, intitulată Monografia oraşului Dierna.

Şi-a susţinut teza de doctorat cu lucrarea Cultura Precucuteni pe teritoriul Moldovei, în aprilie 1971, în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii AI. I. Cuza din Iaşi, titlul fiindu-i confirmat de comisia superioara de diplome în noiembrie 1971.

Lucrează la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" din toamna anului 1957; angajată iniţial pentru scurt timp îndrumător, iar din vara anului 1958 până la data pensionării (1 dec. 1999) a lucrat fără nici o întrerupere. După această dată a devenit cercetător principal I asociat al aceluiaşi Institut.

Activitatea pe teren a început-o încă din anii studenţiei: 1955 Histria, 1956-1957 Traian, 1957 Bicaz, continuând-o în toţi anii următori. A lucrat pe teren ca membră în colectivele de la Traian (1958-1961), Căscioarele (1962-1968), Târpeşti (1961-1963), Histria (1965), Topile (1969), Drăguşeni (1970-1972), răspunzând de diverse sectoare. A condus săpăturile arheologice de la Târpeşti (1959-1960, 1964-1965, 1968), Grumăzeşti (1960, 19711972), Ghigoeşti-Trudeşti (1969-1970), Hăneşti (1971), Drăguşeni (1973-1985), Piatra Şoimului - Calu (1973-1974), Gumelniţa-necropolă şi Bârlaleşti, ultimele două reducându-se numai la mici sondaje, Izvoare (1987-1990), Borduşani (1986-1999), Ciulniţa (1992-1996), Luncaviţa şi Isaccea (1997-1998), Bucşani (1998).

În urma concursului susţinut în anul 1965, a fost numită cercetător ştiinţific la secţia sclavagistă, în cadrul căreia s-a preocupat de probleme legate de "Meşteşugurile în Dacia Romană ". Totodată a executat o săpătură într-un tumul al marii necropole de la Histria, săpătură pe care a valorificat-o într-o comunicare ţinută la Institut şi mai apoi într-un articol publicat în SCIV.

Din 1969 a obţinut mutarea la secţia Preistorică, unde, în primăvara anului 1972 a trecut şi examenul de cercetător ştiinţific principal gradul III , în octombrie 1991 pe acela de cercetător ştiinţific principal gradul II iar de la 1 ianuarie 1994 este cercetător ştiinţific principal gradul I.

Din 1992 conduce în cadrul Institutului doctorate la specialitatea Arheologie Preistorică şi, în această calitate, şapte dintre cei înscrişi au devenit doctori în istorie, zece fiind încă doctoranzi. Este membră în comitetul de redacţie al revistei Dacia, redactor responsabil al revistei Studii de Pr eistorie şi membră în comitetul de redacţie al revistei Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Cu începere din 1995 până la data pensionării a făcut parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului.

Începând cu anul 1959, s-a ocupat de culturile epocii neo-eneolitice, în mod special de probleme legate de culturile Precucuteni, Cucuteni şi Gumelniţa, mai apoi de acelea ale culturilor liniar-ceramică şi Criş, precum şi de marile probleme ale neo-eneoliticului sud-est european, microasiatic şi egeic. În cadrul acestor preocupări a valorificat materiale provenite atât din săpături recente (Târpeşti, Căscioarele, Ghioeşti-Trudeşti, Larga-Jijiei, Mandrişca, Andrieşeni etc.), cât şi din vechile colecţii ale Muzeului Naţional de Antichităţi şi ale altor muzee din ţară (Olteniţa, Tg. Mureş, Piatra Neamţ, laşi, etc.)

Lucrarea de sinteză publicată "Cultura Precucuteni pe teritoriul României" a fost rezultatul unei munci susţinute de teren, în muzee şi biblioteci şi a unui studiu amănunţit asupra tuturor materialelor aparţinând acestei culturi de pe întreaga ei arie de răspândire.

A studiat materiale neo-eneolitice dintr-o serie de muzee din tara - laşi, Piatra Neamţ, Tg. Neamţ, Bacău, Alba Iulia,Sibiu, Cluj, Braşov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Constanta etc. S-a preocupat insă şi de alte perioade valorificând în diverse studii, materiale arheologice hallstattiene, geto-dacice şi chiar descoperiri numismatice.

A redactat şi publicat monografia Tîrpeşti, apărută la Oxford în 1981, care a obţinut premiul "Vasile Pârvan" al Academiei Române. Începând din 1960 a redactat şi rapoartele preliminarii asupra tuturor săpăturilor conduse de domnia sa, care au fost predate direcţiunii Institutului, dar şi prezentate la sesiunile anuale de rapoarte: Bucureşti, Tulcea (1980), Braşov (1981), Vaslui (1982), Ploieşti (1983), Alba-lulia (1984), Deva (1987), Timişoara (1988), Sibiu (1989), Arad (1990), Piatra Neamţ (1991), laşi (1992), Constanţa (1993), Satu Mare (1994), Cluj-Napoca (1995), Brăila (1996), Bucureşti (1997), Călăraşi (1998).

A prezentat comunicări ştiinţifice atât în cadrul Institutului cât şi la diverse sesiuni ale unor muzee din ţară (Constanţa, Cluj, Botoşani, Piatra Neamţ, Alba Iulia, Călăraşi, Vaslui, Slobozia, Timişoara etc.), la simpozioane şi Congrese internaţionale (Praga, Szèkesfehèrvàr, Plovdiv, Nice etc.).

A publicat în revistele din ţară şi din străinătate peste 70 (şaptezeci) de articole, a redactat şi predat direcţiunii Institutului 18 (optsprezece) rapoarte preliminare de săpături.

În anii 1970 şi 1980 în cadrul schimbului de experienţă a făcut călătorii de studii în URSS, în 1977 în Polonia, în 1991 în Republica Moldova iar în 1996 în Iran. Cu burse de studii oferite de Asociaţia Internaţională de Studii sud-est Europene a întreprins călătorii de studii în Iugoslavia (1969), Turcia (1971), Italia (1972). Pe cont propriu a făcut călătorii de studii în Bulgaria şi Ungaria, unde a vizitat muzeele şi institutele de specialitate, studiind cu precădere materialele neo-eneolitice.

În 1994 a beneficiat de o bursa de două luni în Grecia, oferită de lnstitutul Arheologic German.

A colaborat la întocmirea bibliografiei preistorice româneşti (1965-1970), care urmează să fie publicată în seria Council for Old World Archaeology (SUA).

A redactat o serie de voci atât pentru Dicţionarul Enciclopedic de Istorie Veche şi Arheologie (vol. I-II şi III ), cât şi pentru Enciclopedia Istorica Română.

În anul 2000 a publicat (în colaborare cu Alexandra Bolomey) rezultatele săpăturilor de la Drăguşeni (jud. Botoşani).

În acelaşi timp a publicat o serie de articole având ca subiect cele mai spectaculoase descoperiri neo-eneolitice de pe teritoriul ţării noastre precum şi o serie de recenzii asupra unor lucrări de specialitate.