Evolutia armelor si uniformelor militare

Glosar de termeni pentru arme

Arbaletă - Armă de aruncat săgeţi sau proiectile, folosită în evul mediu.

Arc - armă de aruncat săgeţi alcătuită dintr-o vargă de lemn sau din mai multe plăci subţiri şi lungi de metal lipite (arcul compozit) uşor încovoiate şi o coardă prinsă de extremităţi. Arcurile erau de două feluri: cu o singură curbură sau cu două curburi (ceea ce lărgea spaţiul de întindere a coardei şi mărea forţa loviturii)

Archebuză - Armă e foc asemănătoare cu puşca, folosită în evul mediu.

Armură - echipament metalic pentru protecţia individuală a unui cavaler. O armură completă era formată din coif, platoşă, apărătoarele de braţe, coapse şi gambe, cotiere, genunchiere, mănuşi şi bocanci de fier. Pe dedesubtul acestora se purta o cămaşă din zale de fier sau de piele. Armurile aveau forme diferite fiind manufacturate după dorinţa clientului

Balimez - tun de asediu (ev mediu)

Basinet - coif purtat în secolele XV - XVII de către spanioli, italieni şi germani mai ales. Acoperă doar partea superioară a capului şi poate fi recunoscut după borul ridicat. În zilele noastre face parte din dotarea Gărzii Cetăţii Vaticanului

Berbec - Maşină de război care se întrebuinţa, mai ales în antichitate, la spargerea zidurilor şi a porţilor unei cetăţi. S-a folosit şi în evul mediu până la apariţia artileriei.

Bombardă - Strămoşul tunului. Armă formată dintr-o ţeavă de bronz la început apoi de oţel, întărită cu cercuri de oţel cu care se arunca folosind pulbere ghiulele de metal sau piatră asupra cetăţilor asediate. Numele derivă de la zgomotul produs de explozii. A fost folosită mai întâi de genovezi apoi preluată de englezi şi francezi la începutul războiului de 100 de ani. La început bombarda nu avea roţi iar ţeava se aşeza pe nişte suporţi de lemn. Încărcarea se făcea pe gura ţevii iar cadenţa de tragere era mică datorită încingerii ţevii.

Buzdugan - Armă folosită în evul mediu formată dintr-o ghiulea de fier de circa 10 - 15 kilograme (după dorinţa celui care comanda arma la manufactură), aşezată în capul unei cozi de lemn sau legată de coadă cu un lanţ. Din prima formă derivă sceptrul, ca însemn al puterii suverane.

Carabină - Puşcă cu ţeavă scurtă şi ghintuită.

Cartuş - Tub metalic închis la un capăt şi prevăzut cu o capsă, umplut cu praf de puşcă şi având fixat în celălalt capăt proiectilul.

Cimier - podoabă care se aşeza pe partea superioară a coifului. Avea forme felurite şi putea fi făcută din diferite materiale - de la pene de egrete (cele mai multe din care cauză mai este cunoscut şi sub denumirea de panaş) la metale. Cimierul este partea cea mai importantă a coifului din punct de vedere heraldic, el reprezentând imaginea tridimensională a devizei.

Ciocan de luptă - armă destinată spargerii armurilor cavalerilor de forma unui târnăcop, cu un capăt ascuţit şi lung iar cu celălalt capăt în formă de ciocan.

Coif - acoperământ de metal sau de piele purtat de soldaţi pentru protecţia capului. În evul mediu apusean coiful are o importanţă foarte mare, el făcând distincţia ierarhică între cei care îl purtau. Există coif de suveran (împărat, rege sau principe) coif de duce, conte, viconte ş.a.m.d. Rangul purtătorului este evidenţiat de modelul vizierei şi al calotei, metalul, numărul de grile precum şi de forma cimierului. Există o mare varietate de coifuri în evul mediu, ele deosebindu-se de la secol la secol dar şi de la zonă la zonă.

Cuirasă - Îmbrăcăminte din piele sau din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul şi spatele războinicilor (folosită în antichitate şi păstrată până în secolul XIX - vezi platoşă).

Flintă - Puşcă cu ţeava lungă, cu cocoş, cremene şi fitil.

Gardă - Parte a unei arme albe de mână (spadă, sabie, pumnal etc.) destinată protejării pumnului de lovituri. La începutul evului mediu era simplă pentru ca în perioada renascentistă, când spada tinde să devină floretă, să aibă forme din ce în ce mai variate.

Ghioagă - armă folosită mai ales de către oştenii proveniţi din mediul rural, folosită mai ales în evul mediu, până la apariţia armatelor regale şi mai ales în evul mediu răsăritean. Este vorba de fapt de o măciucă cu coadă lungă al cărui cap rotund era întărit cu ghinturi de fier

Ghiulea - Proiectil sferic, din metal sau din piatră, folosit la trageri cu tunuri vechi, neghintuite.

Halebardă - Armă în formă de suliţă terminată cu un vârf de fier ascuţit, prevăzut cu o secure pe o parte şi cu un cârlig pe partea opusă. Era folosită de infanterişti împotriva cavaleriei.

Hanger - Pumnal mare, încovoiat

Iatagan - Sabie orientală cu lamă curbă şi lată, cu unul sau două tăişuri.

Lance - Veche armă de atac, formată dintr-un vârf ascuţit de metal montat la capătul unei prăjini de lemn de dimensiuni mai mari - 3 până la 4 m.

Mitralieră - armă automată cu cadenţă mare, inventată la sfârşitul secolului XIX şi folosită pe scară largă în toate războaiele de atunci şi până azi. Funcţionau fie pe principiul recuperării gazelor fie electric (cele moderne). Primele mitraliere aveau sistem de răcire cu apă, ţeava fiind fixată într-un cilindru care se umplea. Cele mai moderne aveau radiator de răcire.

Mangonela - Maşină de război, folosită mai ales la apărarea cetăţilor, care servea la aruncarea substanţelor inflamabile, folosită în evul mediu.

Mortier - piesă de artilerie care imprimă proiectilului o traiectorie curbă, boltită, şi care este folosit mai ales pentru aruncarea proiectilelor peste un obstacol

Muschetă - Armă de foc cu fitil, portativă, folosită începând cu 1525.

Obuzier - piesă de artilerie destinată tragerii cu obuze grele la distanţă mare. Din cauza calibrului mare şi al greutăţii obuzului, traiectoria acestuia este boltită şi nu dreaptă ca la un tun obişnuit

Paloş - Sabie lată, cu două tăişuri, uneori încovoiată la vârf.

Pat - parte, de regulă din lemn, a unei arme de foc sau a unei arbalete care se propteşte în umăr pentru ochire.

Pinten - obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiţă dinţată (sau altă formă) pe care călăreţii îl utilizau la îmbolditul cailor. În evul mediu pintenul are o mare importanţă, el fiind unul din elementele care se confereau unui scutier în momentul când era făcut cavaler. Conform tradiţiei, pintenii se confereau cavalerilor feudali de către soţia seniorului.

Pistol - Armă de foc de mână, semiautomată, mică, a cărei magazie de gloanţe este montată în patul acestuia.

Platoşă - piesă de armură destinată apărării trunchiului cavalerilor .

Pumnal = Jungher = Stilet - Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăişuri şi cu vârf ascuţit.

Revolver - armă de foc cu repetiţie, portativă, de dimensiuni mici a cărei magazie de gloanţe are forma unui butoiaş

Sabie - Armă tăioasă formată dintr-o lamă de oţel ascuţită la vârf şi pe una din laturi şi fixată într-un mâner. A fost folosită din antichitate până în perioada contemporană. Termenul defineşte aici arma folosită de cavaleriştii şi ofiţerii de infanterie din perioada modernă a istoriei. A nu se confunda cu spada (mult mai mare si care se poate folosi cu două mâini) sau cu paloşul (care are lama mult mai lată). De regulă lama era uşor încovoiată, cu tăişul pe o singură parte, fiind folosită mai mult pentru tăiere decât pentru împungere

Săgeată - vergea de lemn cu un vârf ascuţit de metal ce se arunca cu ajutorul arcului sau arbaletei. Era prevăzut cu aripioare la coadă pentru a-i da portanţă şi direcţie în timpul zborului mărind astfel distanţa de lovire şi precizia. Existau două tipuri de săgeţi: cele de arbaletă care aveau bătaia mai mică decât cele de arc dar care aveau o mai mare putere de penetrare şi o viteză mai mare la zbor dar care nu aveau bătaia lungă şi cele lungi care se trăgeau cu arcul, cu bătaia lungă dar cu putere de penetrare şi viteză mai mică decât cele lansate cu arbaleta

Scorpion - armă folosită în evul mediu formată dintr-un arc mare montat pe un cărucior folosit pentru aruncarea suliţelor grele. Sistemul de întindere a coardei era mecanic.

Scut sau pavăză - Armă defensivă confecţionată din lemn, metal, piele etc., de diferite forme şi mărimi, cu care luptătorii parau loviturile inamicului. Diferă ca formă de la epocă la epocă.

Secure de luptă - armă formată dintr-un corp de oţel cu tăiş şi un ochi în care se fixează o coadă. Era folosită mai ales în armata lui Carol cel Mare şi de către vikingi. De dimensiuni mai mari (coada de aproximativ 1,20 - 1.70 m şi fierul de circa 8-10 kg) era folosit în armata engleză din secolul XI de către soldaţi (huscarli) special aşezaţi la câţiva metri de linia de front a unei armate pentru ca aceştia învârtindu-le să creeze dezordine în cazul unui atac al cavaleriei feudale. Lama putea avea diferite forme.

Spadă - Armă cu lamă lungă, dreaptă şi lată, cu două tăişuri, folosită mai ales în secolele XIV-XV.

Stilet - Pumnal mic cu lamă triunghiulară foarte fină şi cu vârf ascuţit.

Şiş - pumnal cu lama lungă şi îngustă, mascat într-un baston, care îi serveşte de teacă.

Ştangă - vergea sau bară de fier având la un capăt un şomoiog (sau o gaură pentru fixarea şomoiogului) folosită pentru curăţarea ţevilor armelor de foc de funingine după executarea tragerii.

Suliţă - armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn lungă de circa 1.50 - 2 metri, terminată cu un vârf de fier ascuţit de diferite forme (piramidal, conic, în formă de frunză etc.) folosită mai ales de infanterişti la aruncat (a nu se confunda cu lancea).

Tesac - Sabie scurtă şi lată, purtată în trecut de infanterişti şi de sergenţii de stradă.

Trebuşet - armă de asediu folosită în perioada evului mediu de origine chinezească adusă în Europa prin intermediul mongolilor. Avea forma unei fântâni cu cumpănă şi se folosea la aruncatul bolovanilor grei (spre deosebire de mangonelă care arunca proiectile mai uşoare) în zidurile cetăţilor asediate. Se fabricau şi se montau la faţa locului. Bârna care arunca proiectilul avea la capătul dinspre inamic o greutate mare de domeniul sutelor de kilograme. Greutatea aceasta era ridicată în sus în vreme ce la celălalt capăt de jos se aşeza proiectilul. Acesta zbura în momentul în care se dezlega legătura ce ţinea greutatea.

Tun - Armă de artilerie al cărui proiectil are o traiectorie dreaptă şi cu care se execută tragere directă spre ţintă. În funcţie de ţinta vizată tunul poate fi antitanc, antiaerian, sau antinavă (la nave si artileria de coastă)

Vizieră - parte a coifului mobilă, prinsă de partea laterală a acestuia şi care se lăsa în jos de către cavaler pentru a proteja faţa. Avea forme diferite şi era prevăzută cu găuri în dreptul gurii pentru respiraţie şi cu vizete în dreptul ochilor pentru vedere.

Zale - Împletitură executată din inele mici de fier legate unul de altul. Armură făcută din această împletitură cu care se îmbrăcau oştenii în antichitate şi în ev mediu spre a se apăra de loviturile duşmanilor. Exista şi varianta zalelor din piele tăbăcită (în general cea de mistreţ).