© cIMeC 2004
Homepage - Evoluţia armelor şi uniformelor militare

Glosar de termeni pentru uniforme


1.

Brasardă

Fâşie de pânză sau de stofă care se trece în jurul braţului pentru a indica calitatea sau apartenenţa persoanei la o anumită organizaţie. Uniformele armatei germane aveau pe mâneca uniformei, brasarde pe care erau trecute numele unităţii principale din care face parte militarul respectiv. Ex. GrossDeutchland, Leibstandarte, Das Reich ş.a.m.d).

2.

Baretă

Bonetă de postav sau de catifea în trei sau patru colţuri purtată de unii soldaţi în trecut.

3.

Beretă

Şapcă fără cozoroc purtată de regulă de marinari.

4.

Bocanc

Gheată rezistentă cu carâmb făcută pentru militari.

5.

Bonetă

Acoperământ de cap confecţionat din pânză sau din stofă fără boruri sau cozoroc.

6.

Butonieră

1. Parte a reverului unde se introduc de regulă insignele sau decoraţiile. 2. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză, bine întărită în care se introduc nasturii pentru incheiere.

7.

Buzunar

Pungă interioară la haine în care se introduc lucrurile mărunte. Dat fiind complexitatea frontului, uniformele militare ale secolului XX au foarte multe buzunare. În armata chineză în perioada anilor '60 buzunarul era elementul care făcea distincţia între gradele militare.

8.

Căciulă

Acoperământ al capului confecţionat din blană de oaie sau alt animal, folosit în perioada friguroasă a anului. Actualmente ţinuta de iarnă a armatei române conţine căciuli model rusesc, foarte bune.

9.

Capelă

Şapcă de postav cu cozoroc moale purtată de militari.

10.

Carabină

Cârlig închis prin intermediul unui arc care se fixează de curea pentru a prinde de el diferite obiecte.

11.

Caschetă (sau chipiu)

Şapcă de stofă cu fundul larg şi rotund şi cu cozoroc care face parte din uniforma militarilor sau a poliţiştilor.

12.

Centură (sau centiron)

Curea lată de piele cu care se încinge talia şi de care sunt agăţate principalele obiecte aflate în dotarea militarului (pistol, portîncărcător, lopăţică de infanterie, baionetă etc). Centura reprezintă cel mai important element al uniformei militarului.

13.

Cizmă

Încălţăminte de piele (sau alt material) cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi. Este încălţămintea de bază a ofiţerilor în armatele zilelor noastre şi încălţămintea de bază a cavaleriştilor secolelor XVIII - XIX. Cizmele de cavalerie au carâmbul trecut peste genunchi până la jumătatea coapsei, despicat la spate pentru a putea îndoi pulpa şi erau prevăzute cu pinten. Era necesar ajutorul unei ordonanţe pentru ca purtătorul să se poată descălţa de ea.

14.

Clapă

Fiecare din bucăţile de stofă sau de blană mobile, ataşate căciulii pentru a proteja urechile de frig.

15.

Combinezon

Îmbrăcăminte de protecţie, aflată în dotarea trupelor mecanizate sau a trupelor din arma chimică.

16.

Complet

Termen militar care defineşte totalitatea obiectelor aflate în dotarea unui soldat (în special infanterie) de la rucsac şi pătură până la periuţa de dinţi, exceptând armamentul, muniţia şi uniforma.

17.

Copcă

Sistem format din două părţi metalice (un cârlig şi un inel - "moş şi babă", în tradiţia militară românească) folosit la prinderea gulerului hainelor de corp deasupra primului nasture.

18.

Cozoroc

Partea dinainte în formă de semicerc a chipiului sau capelei care protejează ochii de soare.

19.

Cuc

Insignă care se aplică pe partea din faţă (deasupra frunţii) a bonetei sau caschetei şi care reprezintă însemnele naţionale ale armatei şi statului din care militarul face parte.

20.

Diagonală

Centură din piele care se petrece peste umăr şi care prinde mijlocul din spate şi din faţă al centurii. Se poartă de regulă de ofiţeri.

21.

Echipament

Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte şi de accesorii cu care este dotat un militar.

22.

Emblemă

Obiect care poartă în mod convenţional un anumit înţeles, care simbolizează o anumită idee. Într-o uniformă militară emblema poate arăta apartenenţa persoanei la o anumită categorie de militari în cadrul unei arme (maiştrii militari cu diferite specializări - mecanici, armurieri, electronişti, telefonişti, radiotelegrafişti, şoferi, aviatori, marinari etc).

23.

Epolet

Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor militare şi pe care se aplică însemnele gradului şi ale armei din care face parte.

24.

Fes

Acoperământ al capului de formă tronconică din pâslă sau postav şi prevăzut cu un ciucure în vârf, folosit de armata otomană.

25.

Foaie de cort

Echipament militar impermeabil cu întrebuinţări multiple: haină impermeabilă, acoperământ impermeabil pentru protejarea materialelor de ploaie. Se puteau căra cu ea materialele sau răniţii.

26.

Gheată

Încălţăminte din piele sau din alte materiale sintetice care imită pielea, care acoperă piciorul până la gleznă. Se afla în dotarea armatelor din primul război mondial - inclusiv cea românească - ca fiind încălţăminte de vară. Se purta împreună cu jambiere petrecute deasupra pantalonului de cizmă.

27.

Ham

Ansamblu de curele care se pune pe umerii militarilor şi care prinde centura. Este folosit pentru cazul în care militarul ar purta atârnat de centură greutăţi mai mari, greutăţi care ar trage centura foarte jos, deranjând ţinuta şi îngreunând mersul. Se foloseşte de regulă de trupele de gardă.

28.

Luft

Piele groasă de bovine, tăbăcită vegetal cu coajă de stejar şi de mesteacăn şi impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, întrebuinţată pentru feţe de bocanci militari.

29.

Jambiere

Învelitoare din piele sau de lână care acoperă şi protejează piciorul de la gleznă până la genunchi. Se folosea din perioada napoleoniană şi până la în primul război mondial inclusiv.

30.

Manta

Palton de uniformă militară.

31.

Obială

Bucată de pânză sau de postav pe care militarii o înfăşurau pe picior deasupra ciorapului (sau în loc de ciorap).

32.

Pafta

Încheietoare ornamentală la centură. Are reprezentată pe ea stema de stat. Alături de stema de stat paftaua poate purta diferite devize.

33.

Panaş

Mănunchi de pene colorate, care împodobea altădată (în unele ţări şi astăzi) chipiul sau coiful militarilor.

34.

Pelerină

Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci şi adesea cu glugă, care se poartă deasupra uniformei.

35.

Petliţă

Bucată de stofă de diferite culori cusută pe partea din faţă a gulerului hainelor militare. Culorile pot defini apartenenţa militarului la anumite categorii de trupe. Unele petliţe pot avea pe ele aplicate alte însemne (frunze de stejar, fulgere, monograme etc.) toate având rolul de a defini statutul persoanei.

36.

Porthart

Geantă de piele (poate fi pliantă) în care ofiţerii păstrează hărţile.

37.

Pufoaică

Haină scurtă vătuită şi matlasată. Este purtată de regulă de pompieri

38.

Pulpană

Partea (despicată la spate) de la talie în jos a mantalei.

39.

Scurtă

Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, a cărui lungime vine deasupra genunchiului. Se află de regulă în dotarea trupelor de vânători de munte, dar şi a altor categorii de arme.

40.

Şubă

Haină groasă şi lungă, îmblănită, cu guler mare, purtată de santinele în special în timpul nopţilor geroase de iarnă.

41.

Tresă

Bandă din fire de lână, mătase sau metal care se aplică pe epolet pentru a indica gradul persoanei.

42.

Toc

Suport de piele atârnat de centură în care se ţine pistolul şi accesoriile acestuia.

43.

Turban

Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbaţii în unele ţări musulmane.

44.

Veston

Haină de uniformă.

45.

Vipuşcă

Fâşie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare în special la uniformele generalilor. Se aplică pentru a masca alte cusături, mai ales cusătura exterioară a pantalonilor.

Web design: Miu Cosmin Alexandru