Engleză Franceză
	BISERICI CU PICTURĂ MURALĂ EXTERIOARĂ DIN NORDUL MOLDOVEI de DOINA MÂNDRU

Construite în general pe locul unor aşezăminte monahale mai vechi, bisericile moldoveneşti cu fresce exterioare datează din secolul XVI, mai precis din anii de dupa 1530. În acel timp mai multe biserici ctitorite de domnitorul Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) şi de alţi mari boieri ai ţării au fost împodobite cu minunate fresce exterioare.

Este adevărat însă, că pentru anumite biserici din secolul XV (Probota Veche, construită după 1456; Putna, 1469; Sfântul Nicolae din Rădauţi, 1481-1486; Sfântul Ioan din Vaslui, dupa 1490), exista mărturii documentare şi arheologice care atesta prezenţa în Moldova a unei picturi exterioare într-un context de decor arhitectural. Un studiu recent asupra evoluţiei decorului arhitectural a identificat o anumită tendinţă de simplificare a faţadelor, manifestată după 1501, indice semnificativ al pregătirii bisericilor în vederea unor vaste desfăşurări iconografice exterioare. Fie că vom considera apariţia acestor picturi exterioare ca o consecinţă a unei evoluţii locale, sau în legatură cu manifestări asemănătoare din Transilvania, Ungaria, Austria, Slovenia, Elveţia, sau chiar ca o expresie a influenţei bisericilor greceşti sau sârbeşti unde Judecata de Apoi şi Imnul Acatist (Imnul neaşezat) sunt reprezentate în exterior, cert este că acest fenomen moldovenesc care s-a manifestat între anii 1530 şi 1552 pe douăsprezece ansambluri murale exterioare ăi pe replicile lor, la Suceviţa din 1596 şi la Sfântul Elias din 1643, reprezinta un "caz estetic" singular în întreaga evoluţie a artei postbizantine.

• creerea de noi tipuri arhitecturale,
• existenţa unei comenzi speciale iniţiata de domn oi având tot sprijinul acestuia oi al înaltului cler
• elaborarea unei teme oi a unui program iconografic original cu mesaje oi finalitate explicita, configurata cum se cuvine pe plan semantic oi artistic, oi, în fine
• existenţa unor ateliere oi a unor artioti autohtoni capabili sa satisfaca exigenţele artistice ale cometenţilor.

Tipuri de construcţii

Prototipul arhitectural al acestor biserici este elaborat în Moldova de-a lungul secolului al XV-lea, într-o ambianţa culturală marcată de influenţa Bizanţului şi a Serbiei, locul de origine al planului triconc ce a fost adoptat aici. Moldova se distinge de modelul sârbesc prin absenţa pilaştrilor din zidărie care flancau absidele şi susţineau turnul clopotniţei pe naos. Rolul lor este preluat de arce butante sprijinite pe console. Presiunea este astfel transmisa contraforturilor conform modelului gotic; în plus, constructorii moldoveni au găsit un sistem original de a reduce diametrul interior al turlei prin mijlocirea mai multor arce de bolta dispuse pieziş sau chiar intersectate în acelaşi plan atunci când nu susţin decât cupolele. Acest sistem se aseamăna cu soluţii constructive armeniene şi orientale.
Din punctul de vedere al planului, bisericile moldoveneşti adopta soluţii originale, introducând o gropniţa între naos şi pronaos (această situare nu variază niciodată) şi, în anumite situaţii ( Humor, Moldoviţa, Suceviţa), deasupra exista o camera scundă, incintă secretă sau simpla sacristie. Această tendinţă de dezvoltare a planului în lungime - proprie acestei arhitecturi - este confirmată prin prezenţa pe partea vestică a bisericilor a pridvorului deschis (Moldoviţa Veche, Neamţ, 1497; Sfântul Gheorghe, Suceava; Probota) sau a pridvorului închis (Baileşti, 1493; Părhăuţi, 1522; Humor, 1530; Baia, 1532; Moldoviţa, 1532), ceea ce diversifica soluţiile arhitecturale pentru satisfacerea mai multor funcţii: clopotniţa, extinderea gropniţei, loc de pocăinţa, spaţiu de protecţie al intrării şi de liberă comunicaţie între exterior şi interior. O întreagă serie de elemente constructive sau decorative ale stilului gotic (contraforturi, bolta cu penetraţii, sau bolta pe nervuri, ancadramentulă ferestrelor, împrumutata din arhitectura laică), adesea semnate cu însemne ale unor lucrători identificate şi pe şantiere din Transilvania subliniază originalitatea cu care această arhitectură împleteşte tradiţia constructivă bizantină şi gotica. Silueta edificiilor, puternic individualizata de linia frântă ascendent a acoperişurilor cu articulaţii multiple, contribuie într-o maniera decisivă la definirea aspectului specific şi original al acestei arhitecturi.

Donatori şi ctitori

Cel mai important donator al picturii exterioare moldoveneşti a fost domnitorul Rareş. Petru Rareş, fiul natural al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504, ilustru domnitor român, sanctificat pentru meritele sale în lupta dusă pentru apărarea creştinismului şi a ortodoxiei), a fost ales de boieri domn al Moldovei după moartea ultimului urmaş în linie dreaptă al marelui domnitor. El nu s-a marginit să fie doar un ctitor de aşezăminte monahale - legitimându-şi în felul acesta calitatea de domnitor atât faţă de ţară cât şi faţa de Poartă, de Ungaria şi de Polonia -, dar şi-a asumat şi rolul de protector al ortodoxiei, calitate ce explică înrudirea prin casatorie cu o urmaşă a Brancovicilor sârbi şi propriile sale pretenţii de independenţă. Deasemenea a fost un neclintit susţinător al ortodoxiei (adversar încrâncenat al Reformei a carei influenţă începuse să se facă simţită în vremea sa şi în Moldova). Petru Rareş; a fost un prinţ renascentist prin atitudinea sa de protector al artelor şi de domn modern: a fost ctitor al Manastirii Probota, asociat la ctitoria Manastirii Humor, ctitor la Moldoviţa, Baia, Sfântul Dumitru (Suceava) şi donator al picturilor exterioare de la Sfântul Gheorghe (Suceava), Pătrăuţi şi Hârlău (1530) - acestea din urmă pierdute în urma restaurarilor facute în secolul trecut -, donator al picturilor interioare de la Dobrovăţ şi de la alte numeroase biserici (Hârlau, Roman, Botoşani - aici, prin intermediul soţiei sale, doamna Elena -, Târgu Frumos şi Vaslui, unde picturile nu s-au păstrat. Doi mari ierarhi l-au susţinut în această activitate: mitropolitul Grigore Roşca, vărul său, care-l va îndruma la refacerea Manastirii Probota; el însuşi donator al pronaosului şi al ansamblului mural de la Voroneţ, şi episcopul Macarie din Roman, om cu o mare profunzime a spiritului şi o solidă învaţătură teologică, iniţiator al programelor iconografice de la Dobrovăţ, Râşca, Hârlău, Neamţ (din pronaos şi pridvor), Bistriţa (paraclisul Sfântul Ioan cel Nou).

Se poate afirma că sporirea ameninţării otomane şi presiunile exercitate de reforma constituiau preocupări permanente. Iniţiativa personală a domnului conjugată cu estetismul rafinat al societăţii de la curte şi luând în calcul rolul moralizator al artei sacre, ca şi ambianţa vieţii sihastice din manăstirile moldoveneşti au generat această operă de artă unică, pictura exterioară a bisericilor din nordul Moldovei care întruchipează de o manieră vizibilă şi imediată această "transespérance" cosmică a Bisericii şi care ne permite prin aceste ciboires pictate de a contempla - cum spune Saint Maxime - spiritul imaterial al Bisericii Triumfătoare, celeste, corpul infinit al creotinătăţii ai cărei membrii sunt toţi împreună martiri, Părinţii Bisericii, Sfinţii şi toţi fidelii Bisericii Militante, terestre, care traiesc din El şi în El.

Programul iconografic

Toţi specialiştii care au comentat picturile exterioare moldoveneşti sunt de acord că exista subiecte a căror redactare nu o găsim decât aici şi că se poate constata o adevăratş atracţie în a le relua pe nenumarate ansambluri murale. Astfel este Geneza, Creaţia, Caderea lui Adam, Alungarea din Paradis şi, în special, Contractul lui Adam - reprezentare unică al pactului său cu Diavolul, în care Adam recunoaote şi semneaza blestemul urmaşilor săi. Acest subiect apare la Moldoviţa pe stâlpii pridvorului dinspre vest (douasprezece scene), la Arbore pe latura vestică (şapte scene), la Voroneţ pe latura nordică (un ciclu de paisprezece scene) şi la Suceviţa tot pe latura nordică (optsprezece scene). Este vorba despre o legendă devenită credinţă populară, a cărei reprezentare picturală rezulta dintr-un text bogomil foarte răspândit în epocă, copiat în secolul al XVI-lea şi cunoscut chiar de Rareş, de vreme ce apare exemplul faptelor Răului şi al pericolelor ce pândesc umanitatea când se încrede în libera gândire sau într-o greşită direcţie spirituală. Un alt subiect - tratat ca nicăieri în altă parte - este acela al "Vamilor cereoti", o altă legendă devenită credinţă populară, inspirată din Viaţa Sfântului Vasile cel Nou, cunoscută la acea vreme datorită unui manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea (ms. 133 de la Bibl. Acad. Rom.). Putând fi vazut şi astăzi la toate ansamblurile păstrate întregi (Probota, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ) acest subiect este în general pictat pe faţa nordică în apropierea Judecăţii de Apoi cu care se aseamană din punct de vedere simbolistic. În ceea ce priveote Ciclul vieţii Sfântului Ioan cel Nou (la Sfântul Gheorghe - Suceava, Voroneţ, Suceviţa), acesta constituie o temă naţională ce raspunde profundei devoţiuni faţă de acest sfânt nascută dupa ce în secolul XV moaştele sale au fost aduse la Suceava. De atunci, Sfântul Ioan cel Nou este considerat patronul Moldovei şi venerat ca atare.

Dar subiectele principale din pictura exterioara ocupa mari suprafeţe. Acestea sunt: "Rugăciunea tuturor sfinţilor" sau "Marea Rugăciune" considerată de anumiţi autori ca ipostază a Bisericii Triumfătoare la care participa procesiunea heruvimilor, serafimilor, profeţilor, sfinţilor părinţi ai bisericii, martirilor şi sihaştrilor reprezentaţi pe pereţii absidelor avansând solemn spre hieratium şi care reprezintă dogma cuvântului întruchipat; "Imnul acatist" ilustrat în douazeci şi patru strofe plus "Asediul Constantinopolului" ilustrare a primei strofe (proemium") ce evoca intervenţia salutară a Maicii Domnului în 626, în timpul asediului Constantinopolului de catre perşi şi care a căpătat semnificaţia unei invocaţii pentru victoria împotriva agresorilor otomani - ca şi Rugăciunea lui Moise şi du Buisson ardent, simbolul Fecioarei Maria. Această temă apare la Probota pe faţada sudică, dar şi la Humor, Moldoviţa, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru (amândouă la Suceava), Baia, însoţite de impresionante reprezentari ale "Asediul Constantinopolului" (comparat, după cum am explicat cu evenimentele din 1453); chiar şi la Arbore (1541) unde pictorul notează data 626, pictura ilustrează acelaşi episod într-un stil miniatural, remarcabil prin felul execuţiei şi mulţimea de personaje reprezentate.

Fără excepţie, Arborele lui Ieseu este alături de ilustrarea strofelor din "Imnul acatist" referitoare la Buna Vestire, la fel cum în ordinea liturgica invocarea stramoşilor lui Isus precede sarbatoarea Naşterii Domnului. Felul cum este tratată pictura, dezvoltarea pe şapte registre şi conţinând o amplă genealogie a lui Isus şi circumstanţele miraculoase ale Vestirii, Naşterii şi Răstignirii, dovedesc importanţa specială acordată Arborelui lui Ieseu care evoca legatura intimă dintre Vechiul şi Noul Testament dar şi a dublei ascendenţe, umană şi divină, a Domnului Isus. Înţelepţii Antici, pictaţi în numar de zece, douăsprezece, sau chiar paisprezece, la Sfântul Gheorghe din Suceava, Moldoviţa, Baia, Voroneţ, şi Suceviţa au scopul de a ilustra mărturiile profane ale misterului Întruchipării, mărturii datorate dupa cum se ştie, interpretării scrierii "despre cheia creştina" a gândirii antice de către scolastica medievală.

Ca un corolar al principalelor mari teme, Judecata de Apoi este, în Moldova, de un interes cu totul special nu doar datorită semnificaţiei sale escatologice şi puternic moralizatoare, dar şi datorită tratării sale particulare. La Probota, Humor, Moldoviţa, şi Pătrăuţi, subiectul se inspiră din protomodelul stabilit în "Parisinius 74" - cunoscut în Moldova prin intermediul Tetraevangheliarului lui Ivan Alexandru, o operă de factură constantinopolitană din secolul XIV - şi pe de altă parte, icoanele ruseşti şi rutene de secol XV unde apare motivul chemării la Judecata de Apoi (Armeni, Latini, Evrei, Turci, Tătari). La Voroneţ în special, Judecata de Apoi produce o impresie extraordinară asupra celui ce o priveşte. Aici, ca şi la Sfântul Gheorghe din Suceava de altfel, pictura beneficiază de întreaga faţadă de vest a bisericii care, deliberat, este compactă, lipsită de golurile ferestrelor necesare iluminarii pridvorului. Privirea este mai întâi atrasă de razele de foc şi de lumina emanată de veşmintele de un alb imaculat ale lui Dumnezeu Tatăl care conduc către hetimasia. Numai urmărind acest gest privirea descoperă puţin câte puţin restul compoziţiei: mulţimile celor aleşi, zidul de aur al Paradisului, Grădina lui Abraham şi, la stânga fluviul damnaţilor, trupele pagânilor, trimişi sa-şi ispăşească pedeapsa lor eternă, învierea morţilor, redaţi de catre morminte, de mare şi de sălbăticiuni, goarne ce anunţă venirea Zilei de Apoi, îngeri desfăşurând noi ceruri, stralucitori şi severi, separând întunericul de lumină, binele de rau. Pictorii fără egal ai Voroneţului au reprezentat toate acestea în detaliu, cu minuţiozitate, oprindu-se asupra amanuntelor fiecarui personaj al acestui monumental ansamblu, conform ideii că şi cel mai mic lucru are rolul său . Aceasta da transparenţa şi vigoarea marilor simboluri.

Alături de aceste teme majore mai întâlnim ciclul vieţilor Sfinţilor Gheorghe şi Nicolae, ca şi pe cele ale Părinţilor monahismului ortodox - Antonie, Gherasim şi Pahomie şi mai rar apar scene inspirate din faptele apostolilor (la Humor, Voroneţ - faţada nordică) sau din viaţa Maicii Domnului (Humor - faţada nordică). La Probota, Sfântul Gheorghe din Suceava, Humor, Arbore şi Voroneţ parabola fiului risipitor capătă sensul unui memento reconfortant. Această parabolă, inclusa în "Rugaciunea tuturor Sfinţilor" se afla lângă Imnul Acatist sau lângă Arborele lui Ieseu. Este un nou apel la efortul escatologic personal şi la pregatirea spirituală a tuturor credincioşilor pentru sărbătorirea Sfintei Liturghii. Identificând aceste legături precise între temele ilustrate şi calendarul liturgic, M. Taylor propunea ca un posibil sens al picturii exterioare moldoveneşti această pregatire a Bisericii însaşi "ca şi antimisa a lui Cristos" pentru misterul transsubstanţiunii ilustrat de pictura de pe axa absidei altarului. Este adevarat că Întruchiparea Cuvântului şi Răstignirea lui Cristos sunt simboluri permanente ale picturii exterioare a altarului şi sunt câteodată reluate pe cheia arcelor din pridvoare, spaţii privilegiate de întâlnire a celor două orizonturi.
Genul de tipologie adoptat pentru ansamblurile murale din nordul Moldovei dovedeşte că artiştii erau autohtoni formaţi la şcoala de pictură inaugurată de arta aulică a lui Gabriel Uric, ca şi a celei cu largi perspective bizantine a lui Toma din Suceava - un demnitar des însărcinat cu misiuni diplomatice în strainatate şi principal pictor al Manăstirilor Humor şi Moldoviţa - sau a celei datorată lui Dragoş Coman, un pictor plin de rafinament care a ştiut să împletească la Arbore eleganţa goticului internaţional cu luminoasele sonorităţi cromatice ale Renaşterii.

Astfel, bisericile moldoveneşti cu picturi exterioare propuse a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial ar fi: "Sfântul Nicolae" de la Mânătirea Probota, "Adormirea Maicii Domnului" de la Mânăstirea Humor, "Buna Vestire" de la Mânăstirea Moldoviţa, "Sfântul Gheorghe" din Suceava, "Sfânta Cruce" din Pătrăuţi, "Sfântul Gheorghe" de la Mânăstirea Voroneţ şi "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul" de la Arbore. Ele ilustrează prin autenticitatea lor, prin arhitectura, prin picturile lor interioare şi exterioare, ceea ce s-a numit epoca de aur a picturii moldoveneşti sau, conform expresiei lui Paul Henry, "ultima renaştere a artei bizantine". Aceste biserici reprezintă comori unice de artă medievală cu icoanele lor, broderiile, mobilierul, piesele de orfevrărie şi manuscrisele păstrate timp de secole.

Articol reprodus după:
Doina Mândru, Les églises a peinture murale extérieure du nord de la Moldavie, în "Denkmäler in Rumänien/Monuments en Roumanie", ICOMOS- Volume ale Comitetului Naţional German, XIV, 1995, pg. 81-92; Traducere: Doina Anca Cornaciu; Introducere text: Bodgan Toader
Pregătire pentru web: Călin Gligorea
Publicare electronică: CIMEC, Bucureşti, Mar. 1997.
Actualizare: 25 ian. 1999