Poate că nu era loc mai potrivit decât Iașul pentru deschiderea unui muzeu dedicat istoriei teatrului și acest lucru se întâmpla în decembrie 1976, la 160 de ani de la reprezentația primului spectacol în limba română, Mirtil și Hloe, pus în scenă de Gheorghe Asachi, în decembrie 1816. Muzeul Teatrului s-a dorit a fi o reprezentare cât mai detaliată a fenomenului teatral românesc. Din păcate, spațiul ce adăpostea acest muzeu, casa în care s-a născut și în care a copilărit Vasile Alecsandri, a fost retrocedat ultimului proprietar, muzeul fiind nevoit să ia drumul pribegiei, în căutare de noi forme de exprimare, de expunere. Și a fost „găzduit'' de Eminescu, astfel încât, la 22 februarie 2009, în cadru...l Muzeului „Mihai Eminescu'' din Copou, la etaj, a fost redeschisă, într-o formulă mult mai restrânsă, o nouă expoziție: Colecția „Istoria Teatrului Românesc''. Muzeul Teatrului s-a constituit într-un ansamblu de colecții unicat de afișe, costume, artă plastică și decorativă, manuscrise, fotografii etc. Arta interpretativă, scenografia, regia, muzica, dansul, întreaga lume a spectacolului ni se înfățișează prin costume, documente, fotografii, obiecte personale sau purtate pe scenă începând cu Matei Millo, State Dragomir, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Aglae Pruteanu, Haricleea Darclee, Agatha Bârsescu, culminând cu generația anilor ’30: Miluță Gheorghiu, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Sandina Stan, Nicolae Șubă, Anny Braesky, Marioara Davidoglu, Șt. Dăncinescu, C. Sava și rămânând deschisă contemporaneității prin Teofil Vâlcu, Adina Popa, Eugen Coșeru, Petre Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Florin Mircea. Acestea toate tind să recreeze luminile scenei, emoțiile actorului, încântarea publicului, sentimentul împlinirii, al gloriei, fiind completate de colecții de afișe (dintre cele mai vechi din istoria teatrului românesc), documente semnate sau întocmite de Mihai Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Mihai Codreanu, G. Topîrceanu, Ionel Teodoreanu, Ion Sava, Th. Kiriacoff, I.A. Maican ș.a. La 122 de ani de la incendiul Teatrului Mare de la Copou (17 februarie 1888) teatrul s-a reîntors acasă, la începuturile teatrului românesc, încercând să reînvie entuziasmul și pasiunea acelor începuturi.
Localizare