Sediul Muzeului de Etnografie și Arta Populară (fostul sediu al Băncii Naționale a României – Agenția Tulcea) este unul dintre edificiile publice emblematice pentru Tulcea, constituind, împreună cu alte construcții, exemple valoroase ale arhitecturii de forme naționale. Construcția are la bază un proiect elaborat în 1924 și a fost ridicată în perioada interbelică (1924-1927), deci, la finele epocii de manifestare a curentului național în arhitectura României. Imobilul are o compoziție echilibrată generată și de poziționarea într-o intersecție, dar și de funcționalitatea inițială. Acest edificiu public poate fi considerat un exemplar reușit al arhitecturii moderne, edificate pe valorile celei tradi...ționale, ce a marcat prima parte a secolului al XX-lea. Colecția de ștergare a Muzeului de Etnografie și Arta Populară este alcătuită din 2.385 piese ce aparțin diferitelor populații din această zonă. Prin funcția lor decorativă, ștergarele din Dobrogea se încadreaza în tipul de ''Ștergare de perete''. Același tip de stergar (local, ''peschir''), de formă dreptunghiulară, îl întâlnim la români, bulgari, greci și ucraineni, dovadă a unui fenomen caracteristic zonei de conviețuire etnică. Realizat la războiul de țesut, din bumbac și borangic, ștergarul este decorat la capete cu motive alese, de asemenea, la războiul de țesut. Reprezentarea stilizată și geometrizantă, mai nerealistă, a motivelor cât și denumirile lor sugestive (''unda apei'', ''morișca'', ''pomișorii'', ''coronița'', ''calul''; ''calul și călăretul'', ''fetele'', ''steaua'') relevă o transfigurare artistică a naturii și a cotidianului. Ștergarele populației turcești și tătărăști sunt de forma dreptunghiulară (''geaulac'') și de forma pătrată (''cevre''). Aceste piese erau utilizate cu rol decorativ doar în ceremonialul de nuntă și botez, în restul timpului fiind păstrate ca zestre. În ornamentica ștergarelor turcești și tătărăști distingem motive tipic orientale: ''panseaua'', ''zambila'', ''chiparosul'', ''floarea și fructul de rodie'', ''sacsaia'' etc. Motivele sunt brodate, în genere, cu fir de mătase, cu fir metalic auriu și argintiu. Colecția de ștergare cuprinde piese realizate atît la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, cât și piese de creație contemporană. În cadrul colecției de etnografie a Muzeului de Etnografie și Artă Populară, un număr de aproximativ 1.600 de piese reprezintă instrumentarul folosit în practicarea ocupațiilor și mesteșugurilor tradiționale, acestea reflectând adaptarea locuitorilor din zonă la un habitat cu totul deosebit în raport cu alte ținuturi. Gospodăria țărănească de la Enisala, conservata ''in situ'' este considerată un muzeu al satului dobrogean, prin colecția pe care o adăpostește și o oferă vizitatorului. În domeniul prelucrării produselor animale și vegetale în scop alimentar, colecția prezintă unelte, mijloace, dispozitive, instrumentar, arme, folosite la pescuit, apicultură, pomicultură, viticultură, prelucrarea semințelor, agricultură, morărit, creșterea animalelor, vânătoare. O serie de mijloace și tehnici reflectă preocuparea populației românești și de diferite alte etnii pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obținerii unor materiale de construcție, a obiectelor de uz casnic, pentru confecționarea de unelte, scule, instrumente, dispozitive, arme și mijloace de transport, specifice activității în această zonă pentru civilizația preindustrială. Sunt reprezentate meștesuguri tradiționale ca: prelucrarea lemnului, a argilei, a pietrei, a vegetalelor (stuf, papură, paie). Pentru domeniul prelucrării pieilor, a blănurilor, a fibrelor vegetale și animale în vederea realizării pieselor de uz gospodăresc, a împletiturilor, a țesăturilor decorative sau necesare confecționării pieselor de port, colecția de etnografie ofera vizitatorilor o gamă largă de unelte, dispozitive, mecanisme, mijloace folosite în industria casnica : de cojocarie, curelărit, cizmarie, dărăcit, tors, urzit, țesut, cusut, împletit, melițat. Pentru ca toate aceste materiale, materii prime, prelucrate și uneltele folosite să fie transportate la locul activitătății s-au folosit mijloace de transport cu tracțiune manuală sau animală, pe uscat sau pe apă: roaba, căruța, cotiga, sanie, barcă. Un loc deosebit în cadrul patrimoniului etnografic al muzeului îl ocupă colecția vaselor de metal (267 piese). Colecția este diversă atît în ceea ce privește metalul folosit (aramă, fier, argint, plumb), cât și în ceea ce privește tehnica utilizată în confecționare și ornamentare (tăiere, perforare, ciocănire, laminare, lustruire, incizare, pilire, nituire, îndoire, turnare). În aliaje diferite cu zincul, staniul, argintul, arama are o diversitate mare în utilizarea ei: monede, arme, unelte, obiecte de podoabă, vase folosite frecvent în Peninsula Balcanică, deci și în Dobrogea, de diverse populații războinice, nomade, transhumante sau sedentare. Vasele de aramă, alamă, bronz, unele nichelate, alămite sau cositorite, se pot grupa astfel: căldare (bracaci sau bargaci, diminutiv bracacică), ulcior (ghium, diminutiv ghiumucic), ploscă, samovar, ceainic, fructieră, cafetieră, zaharniță, strecuratoare, cratiță (tingire), oala (cazan), lighean, cană, ibric, tavă (taval, tipsie, sinie, sofra), vase de cult creștin (cristelniță, aghiazmatar), vase de cult musulman (pentru spălat ritualic sau pentru ars mirodenii), alambicuri, prăjitor și râșnită cafea. Acestea sunt piese comune tuturor populațiilor care au folosit aramă (căldările, tăvile, cănile, ulcioarele, străchinile, crătițele, cazanele etc), piese specifice aromânilor (plosca, pahurul, zaharnița) sau piese specifice turco-tătarilor. Unele din aceste categorii sunt prețuite și utilizate și astăzi. Muzeul deține o colecție de covoare (155 de piese) de o valoare documentară și artistică deosebită. Realizate la războiul de țesut, din lână, covoarele au amplificat, prin utilizarea lor, frumusețea interiorului tradițional. Colecția cuprinde covoare de diferite dimensiuni, de la cele înguste și lungi plasate pe perete (paretar) sau acoperind una din piesele de mobilier tradițional (lăicer) până la cele mari, de formă dreptunghiulară și care acoperă, în genere, un perete (polog, scoarță, covor). Compozițiile decorative se remarcă printr-o evoluție de la simplu la complex, de la repetiția și alternanța unui număr de dungi la asocieri diverse ale motivelor geometrice, avimorfe și zoomorfe, florale sau antropomorfe. Denumirile motivelor sunt sugestive și reflectă legatura omului cu natura, preocupările lui cotidiene (aripile morii, unda apei, oul încondeiat, floarea pologului, viță de vie). Maniera de reprezentare a motivelor variază de la cea stilizată și geometrizată la cea liber desenată. Se disting în cadrul colecției, covoare cu compoziții complexe formate din buchete de flori, păsări, scene de viață urbană, interpretate naturalist și dispuse în medalioane. Cromatica variază între culorile discrete (tonuri de verde, ocru, bleumarin, albastru-închis) și cele tari (galben, portocaliu, roșu). Negrul (culoare de fond, în genere) și albul (folosit pentru evidențierea unor motive) echilibrează compozițiile cromatice. Aromânii constituie populația autohtonă romanizată din sudul Peninsulei Balcanice, dăinuind pâna astăzi în numeroase localități din Grecia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia-Muntenegru. Între cele două războaie mondiale, ca urmare a înțelegerii intervenite între statul roman și celelalte state din sud-estul Europei, o parte din aromâni s-au strămutat în Dobrogea, la început în județele Durostor și Caliacra, care aparțin astăzi Bulgariei, de unde în 1940 s-au strămutat în județele Constanța și Tulcea. Prezența aromânilor în Dobrogea se relevă, din perspectiva conservării tradițiilor, prin patrimoniul pe care îl detine Muzeul de Etnografie și Arta Populară: 670 de piese (țesături de uz casnic și decorative, port popular). Țesăturile groase, policrome, de lana sau par de capra, detineau ponderea în casa aromâneasca traditionala. Ansamblul decorativ al țesăturilor (''doaga anflucata’’, ''tenda’’, ''misale’’etc) se distinge prin alăturarea unor suprafețe de o mare sobrietate (grena, negru) cu pete de culoare ce imprima o anume luminozitate (roșu, galben, violet, verde). Portul tradițional al aromânilor face parte din marea și diversificata categorie a costumului balcanic. Costumul aromânesc, atat în varianta lui masculina cat și în cea feminina, se compune din piese numeroase și diverse ('' chiptare’’, ''fustane’’, ''canduse’’, ''poi’’, ''giumidane’’, ''sarica’’, ''cioariti’’, ''parpodzi’’ etc). Portul traditional aromânesc se evidentiază printr-un deosebit simț al valorilor plastice, de tip sculptural. Menționăm prezența în compoziția costumului aromânesc a podoabelor care imprima o anume strălucire și care sunt confecționate dintr-un aliaj de argint. Podoabele sunt folosite cu precădere în costumul femeiesc (''tasul’’- un fel de disc prins pe caciula de postav; ''mardzeale’’- mărgele, cingătoare cu paftale - ''ploci’’, cercei - ''minghiusi’’). În portul barbatesc întîlnim o singura podoabă și anume lanțul de prins briceagul (''chiusteca di custura’’). În execuția pieselor de podoabă (cca. 100 în colecția muzeului) se folosesc tehnici străvechi (filigranul, ciocănirea ''au repoussé’’, gravarea, intarsia).