Sediul Muzeului de Etnografie şi Arta Populară (fostul sediu al Băncii Naţionale a României – Agenţia Tulcea) este unul dintre edificiile publice emblematice pentru Tulcea, constituind, împreună cu alte construcţii, exemple valoroase ale arhitecturii de forme naţionale. Construcţia are la bază un proiect elaborat în 1924 şi a fost ridicată în perioada interbelică (1924-1927), deci, la finele epocii de manifestare a curentului naţional în arhitectura României. Imobilul are o compoziţie echilibrată generată şi de poziţionarea într-o intersecţie, dar ş...;i de funcţionalitatea iniţială. Acest edificiu public poate fi considerat un exemplar reuşit al arhitecturii moderne, edificate pe valorile celei tradiţionale, ce a marcat prima parte a secolului al XX-lea. Colecţia de ştergare a Muzeului de Etnografie şi Arta Populară este alcătuită din 2.385 piese ce aparţin diferitelor populaţii din această zonă. Prin funcţia lor decorativă, ştergarele din Dobrogea se încadreaza în tipul de "Ştergare de perete". Acelaşi tip de stergar (local, "peschir"), de formă dreptunghiulară, îl întâlnim la români, bulgari, greci şi ucraineni, dovadă a unui fenomen caracteristic zonei de convieţuire etnică. Realizat la războiul de ţesut, din bumbac şi borangic, ştergarul este decorat la capete cu motive alese, de asemenea, la războiul de ţesut. Reprezentarea stilizată şi geometrizantă, mai nerealistă, a motivelor cât şi denumirile lor sugestive ("unda apei", "morişca", "pomişorii", "coroniţa", "calul"; "calul şi călăretul", "fetele", "steaua") relevă o transfigurare artistică a naturii şi a cotidianului. Ştergarele populaţiei turceşti şi tătărăşti sunt de forma dreptunghiulară ("geaulac") şi de forma pătrată ("cevre"). Aceste piese erau utilizate cu rol decorativ doar în ceremonialul de nuntă şi botez, în restul timpului fiind păstrate ca zestre. În ornamentica ştergarelor turceşti şi tătărăşti distingem motive tipic orientale: "panseaua", "zambila", "chiparosul", "floarea şi fructul de rodie", "sacsaia" etc. Motivele sunt brodate, în genere, cu fir de mătase, cu fir metalic auriu şi argintiu. Colecţia de ştergare cuprinde piese realizate atît la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, cât şi piese de creaţie contemporană. În cadrul colecţiei de etnografie a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, un număr de aproximativ 1.600 de piese reprezintă instrumentarul folosit în practicarea ocupaţiilor şi mesteşugurilor tradiţionale, acestea reflectând adaptarea locuitorilor din zonă la un habitat cu totul deosebit în raport cu alte ţinuturi. Gospodăria ţărănească de la Enisala, conservata "in situ" este considerată un muzeu al satului dobrogean, prin colecţia pe care o adăposteşte şi o oferă vizitatorului. În domeniul prelucrării produselor animale şi vegetale în scop alimentar, colecţia prezintă unelte, mijloace, dispozitive, instrumentar, arme, folosite la pescuit, apicultură, pomicultură, viticultură, prelucrarea seminţelor, agricultură, morărit, creşterea animalelor, vânătoare. O serie de mijloace şi tehnici reflectă preocuparea populaţiei româneşti şi de diferite alte etnii pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obţinerii unor materiale de construcţie, a obiectelor de uz casnic, pentru confecţionarea de unelte, scule, instrumente, dispozitive, arme şi mijloace de transport, specifice activităţii în această zonă pentru civilizaţia preindustrială. Sunt reprezentate meştesuguri tradiţionale ca: prelucrarea lemnului, a argilei, a pietrei, a vegetalelor (stuf, papură, paie). Pentru domeniul prelucrării pieilor, a blănurilor, a fibrelor vegetale şi animale în vederea realizării pieselor de uz gospodăresc, a împletiturilor, a ţesăturilor decorative sau necesare confecţionării pieselor de port, colecţia de etnografie ofera vizitatorilor o gamă largă de unelte, dispozitive, mecanisme, mijloace folosite în industria casnica : de cojocarie, curelărit, cizmarie, dărăcit, tors, urzit, ţesut, cusut, împletit, meliţat. Pentru ca toate aceste materiale, materii prime, prelucrate şi uneltele folosite să fie transportate la locul activitătăţii s-au folosit mijloace de transport cu tracţiune manuală sau animală, pe uscat sau pe apă: roaba, căruţa, cotiga, sanie, barcă. Un loc deosebit în cadrul patrimoniului etnografic al muzeului îl ocupă colecţia vaselor de metal (267 piese). Colecţia este diversă atît în ceea ce priveşte metalul folosit (aramă, fier, argint, plumb), cât şi în ceea ce priveşte tehnica utilizată în confecţionare şi ornamentare (tăiere, perforare, ciocănire, laminare, lustruire, incizare, pilire, nituire, îndoire, turnare). În aliaje diferite cu zincul, staniul, argintul, arama are o diversitate mare în utilizarea ei: monede, arme, unelte, obiecte de podoabă, vase folosite frecvent în Peninsula Balcanică, deci şi în Dobrogea, de diverse populaţii războinice, nomade, transhumante sau sedentare. Vasele de aramă, alamă, bronz, unele nichelate, alămite sau cositorite, se pot grupa astfel: căldare (bracaci sau bargaci, diminutiv bracacică), ulcior (ghium, diminutiv ghiumucic), ploscă, samovar, ceainic, fructieră, cafetieră, zaharniţă, strecuratoare, cratiţă (tingire), oala (cazan), lighean, cană, ibric, tavă (taval, tipsie, sinie, sofra), vase de cult creştin (cristelniţă, aghiazmatar), vase de cult musulman (pentru spălat ritualic sau pentru ars mirodenii), alambicuri, prăjitor şi râşnită cafea. Acestea sunt piese comune tuturor populaţiilor care au folosit aramă (căldările, tăvile, cănile, ulcioarele, străchinile, crătiţele, cazanele etc), piese specifice aromânilor (plosca, pahurul, zaharniţa) sau piese specifice turco-tătarilor. Unele din aceste categorii sunt preţuite şi utilizate şi astăzi. Muzeul deţine o colecţie de covoare (155 de piese) de o valoare documentară şi artistică deosebită. Realizate la războiul de ţesut, din lână, covoarele au amplificat, prin utilizarea lor, frumuseţea interiorului tradiţional. Colecţia cuprinde covoare de diferite dimensiuni, de la cele înguste şi lungi plasate pe perete (paretar) sau acoperind una din piesele de mobilier tradiţional (lăicer) până la cele mari, de formă dreptunghiulară şi care acoperă, în genere, un perete (polog, scoarţă, covor). Compoziţiile decorative se remarcă printr-o evoluţie de la simplu la complex, de la repetiţia şi alternanţa unui număr de dungi la asocieri diverse ale motivelor geometrice, avimorfe şi zoomorfe, florale sau antropomorfe. Denumirile motivelor sunt sugestive şi reflectă legatura omului cu natura, preocupările lui cotidiene (aripile morii, unda apei, oul încondeiat, floarea pologului, viţă de vie). Maniera de reprezentare a motivelor variază de la cea stilizată şi geometrizată la cea liber desenată. Se disting în cadrul colecţiei, covoare cu compoziţii complexe formate din buchete de flori, păsări, scene de viaţă urbană, interpretate naturalist şi dispuse în medalioane. Cromatica variază între culorile discrete (tonuri de verde, ocru, bleumarin, albastru-închis) şi cele tari (galben, portocaliu, roşu). Negrul (culoare de fond, în genere) şi albul (folosit pentru evidenţierea unor motive) echilibrează compoziţiile cromatice. Aromânii constituie populaţia autohtonă romanizată din sudul Peninsulei Balcanice, dăinuind pâna astăzi în numeroase localităţi din Grecia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia-Muntenegru. Între cele două războaie mondiale, ca urmare a înţelegerii intervenite între statul roman şi celelalte state din sud-estul Europei, o parte din aromâni s-au strămutat în Dobrogea, la început în judeţele Durostor şi Caliacra, care aparţin astăzi Bulgariei, de unde în 1940 s-au strămutat în judeţele Constanţa şi Tulcea. Prezenţa aromânilor în Dobrogea se relevă, din perspectiva conservării tradiţiilor, prin patrimoniul pe care îl detine Muzeul de Etnografie şi Arta Populară: 670 de piese (ţesături de uz casnic şi decorative, port popular). Ţesăturile groase, policrome, de lana sau par de capra, detineau ponderea în casa aromâneasca traditionala. Ansamblul decorativ al ţesăturilor ("doaga anflucata’’, "tenda’’, "misale’’etc) se distinge prin alăturarea unor suprafeţe de o mare sobrietate (grena, negru) cu pete de culoare ce imprima o anume luminozitate (roşu, galben, violet, verde). Portul tradiţional al aromânilor face parte din marea şi diversificata categorie a costumului balcanic. Costumul aromânesc, atat în varianta lui masculina cat şi în cea feminina, se compune din piese numeroase şi diverse (" chiptare’’, "fustane’’, "canduse’’, "poi’’, "giumidane’’, "sarica’’, "cioariti’’, "parpodzi’’ etc). Portul traditional aromânesc se evidentiază printr-un deosebit simţ al valorilor plastice, de tip sculptural. Menţionăm prezenţa în compoziţia costumului aromânesc a podoabelor care imprima o anume strălucire şi care sunt confecţionate dintr-un aliaj de argint. Podoabele sunt folosite cu precădere în costumul femeiesc ("tasul’’- un fel de disc prins pe caciula de postav; "mardzeale’’- mărgele, cingătoare cu paftale - "ploci’’, cercei - "minghiusi’’). În portul barbatesc întîlnim o singura podoabă şi anume lanţul de prins briceagul ("chiusteca di custura’’). În execuţia pieselor de podoabă (cca. 100 în colecţia muzeului) se folosesc tehnici străvechi (filigranul, ciocănirea "au repoussé’’, gravarea, intarsia).