           Edificiul T I

           Edificiul T I este situat pe platoul dealului care domină zona de confluenţă a pârâului Nanului şi Găuri; de aici, există vizibilitate directă către dealurile de deasupra Tăului Ţapului, către valea Roşiei, dealul Carpeni şi dealul Orlea.
           În perioada interbelică, pe proprietatea Szekely au fost descoperite, de tatăl actualului proprietar, şase altare votive

şi o monedă emisă în timpul domniei împăratului Traian

.
           Investigaţia arheologică în campania 2001 a început cu două secţiuni magistrale, orientate nord-sud (SI) şi est-vest (SII) (Fig. 2 şi 3), care au identificat zidurile perimetrale ale unei construcţii de formă rectangulară, în interiorul căreia au fost descoperite trei altare votive epigrafe. Săpătura arheologică a fost extinsă pe întregul platou (cca. 550 m2), prin deschiderea unor noi suprafeţe, casetele C1-C21: s-a urmărit atât planimetria cât şi stratigrafia edificiului, în secvenţele cronologice ale existentei acestuia, cât şi sistemul de construcţie. A fost cercetat în suprafaţă întregul edificiu, precum şi spaţiile exterioare, imediat perimetrale, pe o lăţime de minimum 4 m (Fig. 3).
           În afara perimetrului ocupat de edificiul T I, au mai fost executate următoarele secţiuni: SIII, dimensiuni 17,5 x 1 m, orientată est-vest, amplasată pe panta uşoara de la vest de platou; SIV şi SV, paralele cu SIII, cu dimensiunile de 10 x 1,5 m şi respectiv, 10 x 1 m (în SIII a fost descoperit mormântul M1) (Fig. 3); SVI-SIX, amplasate la sud şi sud-est de edificiul T I, au verificat posibilitatea existenţei altor construcţii sau a unui drum de acces către edificiu; SVI, dimensiuni 25 x 1 m, situată în partea de est a platoului la limita lizierei pădurii, la o cota de nivel inferioară, a urmărit sesizarea unui eventual drum de acces spre edificiul T I (Fig. 2).
           Edificiul are formă dreptunghiulară uşor asimetrică şi este orientat cu latura lungă pe direcţia sud-vest-nord-est. Dimensiunile maxime, la nivelul fundaţiilor, măsurate pe exteriorul zidăriei, variază între 18,45 m şi 19 m pe latura lungă (Z2 şi Z4) şi 12,85-12,90 m pe latura scurtă (Z3 şi Z1). Planul edificiului este compus din patru compartimente distincte, numerotate cu siglele A-D: curtea A şi încăperile B, C şi D (cubicula, cellae?), distribuite pe latura de vest a construcţiei (Fig. 3 şi 4).
           Platoul stâncos pe care s-a construit edificiul T I era acoperit, în momentul începerii construcţiei, de un strat de depunere naturală, de culoare galbenă, compactă (pământ amestecat cu pietre de dimensiuni mici şi mijlocii).
           Direct pe stâncă sau chiar în stratul amintit, sunt săpate şanţurile de fundaţie ale edificiului şi amenajate fundaţiile acestuia. Nivelul de călcare N1, corespunzător primei faze a construcţiei şi primei etape de funcţionare a clădirii, a fost evidenţiat arheologic în C4 şi C10: lut galben tasat fixat cu pietre de mici dimensiuni.
           Deasupra nivelului N1, marcat la partea superioară de arsură şi urme de cenuşă, apare un strat de umplutură, gros de circa 0,20-0,23 m, de culoare galben-maronie, compus din pământ amestecat cu pietre, cenuşă şi arsură: SII EV, caroul 8 (Fig. 5), casetele 1, 10, 11 (Fig. 3), colţul de nord-est al spaţiului A (Fig. 3), dar mai ales în spaţiile B şi C (fig 10 şi 12 a-c). În spaţiul A, cu excepţia zonei de la intersecţia Z3 cu Z2, umplutura depusă peste nivelul N1 se compune din pământ galben afânat, amestecat cu pietriş şi fragmente de piatră sfărâmată (Fig.5).
           Peste stratul de umplutură apare nivelul ultim de călcare, N2, reprezentat de un pavaj compus din pietre mici rotunde cu diametrul de 0,05-0,07 m, legate cu lut galben nisipos amestecat cu pietricele mici-prundiş, bine compactate; cota de nivel are valorile de + 808,60 m în spaţiul B şi + 808,48 m în zona de est a spaţiului A; dispunerea în panta uşoară a pavajului, dinspre vest spre est facilita eliminarea mai rapidă a apelor pluviale; în partea de sud a spaţiului A a fost sesizată o reparaţie a pavajului, la care s-au folosit pentru completări pietre mici plate-şisturi şi calcare. Prezenţa nivelului de călcare anterior N1 a fost surprinsă la o adâncime constantă de circa 0,15-0,20 m faţă de cota ultimului nivel păstrat.
           În exteriorul edificiului, în SI şi în casetele C8, C18 şi C19, au fost identificate, de asemenea, două nivele de călcare: pavajele exterioare, realizate tot din pietre mici fixate pe sol cu lut galben au fost evidenţiate până la o distanţă de 3,50 m de zidurile perimetrale (Fig. 5 şi 6). Spaţiul de circulaţie exterior are o uşoară înclinare, dinspre zid spre margini, dar fără un contur precis: nu au fost sesizate urme de borduri marginale sau alte amenajări (şanţuri sau rigole) pentru scurgerea mai rapidă a apei.
           În caroul 19 a SII E-V, stratul de dărâmătură este tăiat, la cota de nivel cu valoarea de + 808,31 m, de un aranjament (zid?) de pietre de dimensiuni relativ mari, aşezate direct pe solul viu (Fig. 3 şi 5).
           Sfârşitul fazei N2 este marcat de un incendiu, ale cărui urme (strat de cenuşă şi arsură) au fost sesizate în SII E-V, casetele 7-8 şi 12-14, precum şi în casetele C1, C10, C11 (Fig. 13/1-3).
           Pavajul N2 şi stratul subţire de arsură (circa 0,02-0,04 m) au fost acoperite de un nivel de pământ galben-cenuşiu amestecat cu piatră din dărâmătura zidurilor Z1-Z4, a, b, c (Fig. 5) suprapus de un strat de humus vegetal, gros de circa 0,10-0,19 m.
           Zidurile perimetrale şi cele ale spaţiilor interioare sunt construite din blocuri brute (piatră de carieră) aşezate ordonat la faţa zidului. Tehnica de zidărie este cea a zidurilor seci. La colţurile exterioare ale construcţiei au fost utilizate blocuri de dimensiuni apreciabile (Fig. 8). Pietrele au fost puse în operă în asize orizontale, ţesute de la o asiză la alta; aspectul liantului de agregare - lut galben fără impurităţi, implica operaţii prealabile de pregătire (măcinare, cernere etc).
           Din volumul mare de dărâmătură de piatră răspândit până la cca. 4-5 m distanţă de zidurile Z1, a, b şi c (C10, C8, C13), ca şi pe întreaga suprafaţă a celor patru spaţii (A, B, C, D) într-o succesiune de două-trei rânduri de piatră, estimăm că cel puţin spaţiile B, C, D, care erau şi acoperite, aveau zidurile executate în totalitate din pietre legate cu pământ (Fig. 6, 12/2-4).
           Profilele secţiunilor şi casetelor indică construirea zidurilor în pat de fundaţie sau direct pe stânca naturală: pietrele utilizate au dimensiuni variate, fiind dispuse, relativ ordonat, în straturi succesive legate cu pământ. Nivelul patului de fundaţie se află cu 0,35-0,40 m mai jos faţă de cota maximă păstrată a ultimului nivel de călcare N2, păstrat in situ (+808,79 m - cota pavajului din încăperea C şi cota de +808,65 m - pavajul spaţiului A, în zona de descoperire a altarelor). Grosimea zidurilor la nivelul fundaţiei se înscrie între valorile de 0,75 m şi 0,92 m.
           Nivelul inferior al elevaţiei zidurilor este marcat în unele zone de crepide, surprinse pe ambele feţe ale zidului: prima asiză a elevaţiei este mai îngustă cu circa 0,10 m decât lăţimea zidului la nivelul superior al fundaţiei. Elevaţia păstrată in situ are o înălţime de maximum 0,25-0,37 m.
           Traseul zidurilor perimetrale Z1-Z4, conservate in situ numai la nivelul fundaţiei şi al primelor asize ale elevaţiei, a suferit unele modificări devenind uşor sinuos datorită alunecărilor de teren pe pantă (C6, C8, C10). Pe tronsoanele de zidărie deplasate pe pantă, ca urmare a arăturilor efectuate în decursul timpului pe întregul platou, grosimea actuală a zidurilor depăşeşte uneori 1,00 m (SI şi C10). Deformări semnificative s-au observat în special în colţurile de nord-est şi sud-vest ale construcţiei (Fig. 3, 6, 9). În casetele C13 şi C14, colţul de sud-vest al încăperii D s-a păstrat doar la nivelul inferior al fundaţiei, construită din piatră de carieră de mari dimensiuni.
           Faza de refacere, corespunzătoare nivelului de călcare N2, a fost sesizată în întregul edificiu, atât în exterior, cât şi în interior.
           Spaţiul A = curtea edificiului, delimitată de zidurile Z2, Z3, Z4 şi a, dimensiuni interioare minime 12,65 x 11,30 m (Fig. 4). Curtea are formă dreptunghiulară; organizări spaţiale importante, sesizabile arheologic, se petrec în zona din dreptul spaţiului C (Fig. 12/2, 3, 5), la circa 10 m distanţă de zidul Z3, către sud-vest. Aici a fost descoperită, încă din prima etapă a cercetării, fundaţia unei "platforme" de piatră, a2, cu aspect de podium (Fig. 3), conservată pe o lăţime de 0,66-0,72 m şi dispusă pe trei asize aşezate ordonat.
           În faţa platformei, imediat lângă prima "treaptă", pe cota nivelului de călcare, au fost descoperite altarele votive. Traseul fundaţiei zidului a2 este paralel cu zidurile a şi Z1. La 0,50 m distanţă de a2, în caseta C1, a fost descoperit traseul zidului a1, lat de 0,45-0,50 m, paralel cu zidul a şi păstrat in situ pe o lungime de minimum 4,80 m (Fig. 3, 4). Distanţa dintre zidul a1 şi zidul a este de 0,90 m. Traseul zidului a1, la ambele extremităţi, îşi schimbă direcţia către vest, unindu-se cu zidurile laterale ale încăperii C - respectiv c, b, în dreptul zidurilor mai înguste, din prima fază a construcţiei (N1). Cele două ziduri a1 şi a2 pot fi interpretate fie ca structuri portante ale unui podium, situaţie în care încăperea C îndeplineşte funcţia de cella (Fig. 4), fie ca structuri ale unui podium cu trepte şi o cella, de lungime foarte redusă (maximum 1,10 m) desfăşurată pe lăţimea încăperii C.
           În perimetrul interior al curţii A nu s-au descoperit elemente care să ateste că pe contur, în una din cele două faze ale edificiului, ar fi fost înconjurat de un portic cu fundaţie continuă din piatră. De asemeni, nu au fost evidenţiate nici urme de fundaţii punctiforme sau gropi de fundaţie ale unor stâlpi de lemn, eventuale elemente portante ale unui portic. Cuiele şi piroanele descoperite în C2 şi C8 pot fi asociate mai degrabă cu structura de lemn a acoperişului din zona spaţiilor B şi C decât cu un portic. Posibilitatea ca în interiorul curţii să fi existat un portic cu stâlpi de lemn pe tălpi din acelaşi material a fost de asemeni luată în calcul, dar în nici un loc de pe pavajul curţii nu am sesizat amprente ale unei astfel de structuri.
           Urmele unei gropi umplute cu pietre, lată de 1,08 m, au fost înregistrate în profilul şi în grundul SII E şi C13 (Fig. 5). Groapa pornea de la nivelul pavajului N2 şi tăia stratul de pământ galben afânat, amestecat cu pietriş, în care se implanta fundaţia zidurilor. Cercetarea arheologică din C15 nu a evidenţiat prezenţa unei structuri continue - fundaţie pentru un zid. Poziţia gropii (de fundaţie?) în dreptul axului median al încăperii C, relativ aproape de zona altarelor, poate fi asociată mai degrabă cu cea a fundaţiei unui altar sau a unei amenajări pentru un loc de sacrificii.
           Spaţiul B = cubiculum (?) are dimensiunile de 3,90-3,95 x 3,50-3,54 m şi o suprafaţă de circa 14 m². Accesul în încăperea B se făcea dinspre curte; intrarea, lată de circa 0,95-1,00 m, a fost sesizată arheologic în C8 (între încăperea B şi încăperea C nu a existat comunicare, în nici una dintre cele două faze constructive). Pe ultimul nivel de călcare din încăperea B au fost descoperite in situ numeroase fragmente de lemn carbonizat provenind, cel mai probabil, din structura acoperişului. Întreaga suprafaţă a camerei a fost acoperită cu un strat gros de arsură, cărbune şi cenuşă, pământul fiind ars la roşu. Nivelul de călcare din încăperea B în faza N2 (+808,66 m) este identic cu nivelul de călcare din spaţiul A (+ 808,64 m în C16) şi uşor mai coborât faţă de nivelul de călcare din curte în zona de descoperire a altarelor votive (+ 808,79 m) în SII V, caseta 12 şi în SI (Fig. 3, 12/5). De pe pavaj au fost recoltate fragmente ceramice de epocă romană.
           În zona mediană a încăperii B, lângă zidul Z1, a fost sesizată o alveolare a terenului, asemeni unei gropi, cu diametrul de 1,00-1,80 m (Fig. 3). În acest loc, pe pavajul N2, nu au apărut urme de arsură, iar umplutura gropii (pământ gălbui amestecat cu pietricele de mici dimensiuni) nu conţinea fragmente ceramice. Poziţia mediană, ca şi adâncimea redusă a gropii, permit ipoteza unei amenajări cultuale (fundaţie?, bază de altar?).
           În faza corespunzătoare N2, zidul de sud (zidul c), dintre încăperea B şi C a fost dublat pe ambele feţe de un altul (b), format dintr-un singur şir de pietre; nivelul de la care se produce îngroşarea zidului corespunde nivelului superior al fundaţiei zidului c din faza N1.
           Spaţiul C = cella (?), opisthodom (?), cu dimensiunile de 4,25 x 3,80 m în prima fază şi 3,40 x 3,54 m în faza a doua, este spaţiul în care s-au sesizat cele mai multe refaceri. Iniţial zidurile despărţitoare b, c aveau, la nivelul elevaţiei, grosimea cuprinsă între 0,50-0,57 m; ele sunt îngroşate prin adăugarea pe ambele feţe a câte unui şir de pietre, aşezate ordonat, cu o lăţime de 0,35-0,40 m. Grosimea finală a zidurilor b, c şi Z1 în faza N2 este de 0,95 m şi respectiv 1,40 m (vezi Fig. 3, casetele C11 şi C10). Singurul zid al încăperii care nu suportă intervenţii este zidul a (Fig. 3, 4, 12/2). Ca şi în cazul spaţiului B, nivelul de la care se produce îngroşarea zidului corespunde nivelului superior al fundaţiei zidului c din faza N1 (Fig. 12/5).
           Pe axul median al încăperii C, la 2 m distanţă pe axul longitudinal de zidul Z1, şi la jumătatea distanţei dintre zidurile laterale ale aceleiaşi faze, au fost descoperite în pavajul din pietricele mărunte N2 patru pietre plate dispuse ordonat (partea inferioară a pietrelor se aşează direct pe stratul de umplutură dintre N1 şi N2). Forma pătrată rezultată din acest aranjament ar putea reprezenta postamentul unui altar sau al unei reprezentări a divinităţii patronatoare (Fig. 3).
           Din cauza stării precare de conservare a elevaţiilor zidului a, b şi c, intrarea în spaţiul central C nu a putut fi evidenţiată arheologic. Pe baza celor deja observate în spaţiul B şi pe baza analogiilor cu spaţii cu funcţionalitate asemănătoare, presupunem că intrarea se făcea fie dinspre compartimentul sudic D, fie pe latura estică, în axul zidului a.
           Urme de arsură şi cenuşă corespunzătoare N1 au fost sesizate şi în acest spaţiu (Fig 12 b-c). În faza N2 nivelul de călcare din spaţiul C are aceeaşi cotă de nivel (+ 808,80 m) cu cea a curţii A, în dreptul platformei unde au fost descoperite altarele votive M, N, A (Fig. 3).
           Spaţiul D = cubiculum (?), cu dimensiunile de 1,70 x 3,54 m, a fost cel mai afectat de alunecarea pe pantă şi prăbuşirea colţului de sud-vest al edificiului. Intrarea în spaţiul D se făcea probabil direct din curte, dar nivelul de conservare a elevaţiei zidurilor împiedică orice încercare de a o preciza (Fig. 3, 4).
           În interior nu au fost sesizate urme de arsură sau cenuşă; remarcăm lipsa inventarul mobil.
           Programul arhitectural care poate fi recunoscut în planimetria edificiului T I este cel al unui edificiu de cult. Încadrarea în această categorie este susţinută şi de descoperirea altarelor votive. Partiul arhitectural ne obligă să afirmăm că intrarea se făcea, cel mai probabil, pe latura de nord-est (zidul Z3). Nivelele de călcare, atât în interiorul, cât şi în exteriorul edificiului, au fost surprinse arheologic în C 6 (Fig. 3, 9-11), dar cota de nivel a elevaţiei păstrate a zidului (+808,38 m) este mai joasă decât cota nivelului de călcare din interiorul spaţiului A, ceea ce ne obligă la căutarea unor indicii indirecte.
           Pavajul exterior al construcţiei a fost surprins în dreptul zidului Z3 până la 5 m distanţă de intersecţia zidurilor Z2-Z3; în aceasta zonă, au apărut şi fragmente ceramice mai numeroase, ceea ce indică faptul că ne putem afla în zona intrării: golul porţii a funcţionat asemeni unui con de dejecţie pentru pietrele căzute din elevaţia zidurilor din dreptul intrării (Fig. 3). De asemenea, cantitatea cea mai mare de pietre căzute pe pavajul exterior al edificiului se grupează în zona zidului Z3 în axul spaţiului C. În plus, tot aici, în C6, pe pavimentul ultimului nivel interior păstrat au fost descoperite şi câteva cuie lungi de 5-7 cm şi fragmente din piroane de fier cu floare mare pătrată.
           Arheologic, nu am sesizat reparaţii sau modificări ale tramei zidurilor perimetrale, deşi evidenta asimetrie a spaţului D, faţă de spaţiile B şi C, ca şi concluziile la care am ajuns privind amplasamentul intrării în edificiu, ne-au obligat să ne punem această problemă. Ipoteza privind existenţa unui alt zid, simetric cu cel de pe latura de nord-vest a edificiului faţă de axul median al încăperii C a fost verificată în săpătura arheologică din C5, C17, C21 şi C7.
           Rezultatele nu au fost concludente, deşi situaţia surprinsă în C7, unde au apărut fragmente ceramice de epocă romană în exteriorul edificiului, la o adâncime mai mare decât nivelul exterior de călcare (surprins în C5 şi C17), ar putea fi interpretată ca argument în favoarea acestei ipoteze. În spaţiile cercetate în C17, C21, C5 nu s-au descoperit urme ale unui şanţ de fundaţie sau de demantelare. De altfel, la sud de T I, nivelul stâncii este foarte aproape de nivelul actual de călcare; astfel, în C21 stânca apare la o cota de nivel mai coborâtă cu 0,30 m faţă de cota de călcare actuală de +807,35 m. Invers privind lucrurile, nici ipoteza existenţei unui alt zid simetric cu Z4 faţă de axul median al încăperii C nu s-a verificat nici în SI, nici în C2 sau C6. Din perspectiva datelor săpăturii arheologice, în afara unor erori majore la executarea planului de trasaj, asimetria compartimentării de pe latura de vest a edificiului rămâne neexplicabilă.
           Stabilirea momentului construcţiei edificiului, ca şi durata de funcţionare a acestuia este dificilă în lipsa unor elemente de datare, altele decât cele trei epigrafe găsite in situ.
           Edificiul pare a fi fost construit într-o perioadă imediat următoare colonizării unor elemente ilire în Dacia (epoca lui Traian-Hadrian). Onomastica dedicanţilor indică o perioadă oricum anterioară Constituţiei Antoniene, prima jumătate a secolului al III-lea fiind de luat în calcul ca un terminus ante quem al duratei de funcţionare a edificiului de cult. Nivelul N2, suprapus de cenuşă şi arsură masivă, ca urmare a incendierii acoperişului (situaţie surprinsă arheologic în C10 şi SII-V, în spaţiile B şi C), indică un sfârşit violent atât pentru faza N1, cât şi pentru faza N2. Pentru prima fază de existenţă a edificiului, deşi numărul tezaurelor monetare

descoperite în zonă este redus, deşi gruparea acestora pare a fi mai degrabă aleatorie, coroborarea acestor elemente cu ascunderea tăbliţelor cerate ne face să ne întrebăm dacă nu este posibil ca sfârşitul acestei faze a edificiului T I să fie legat de o incursiune în zona auriferă în perioada anilor 160. Nu putem propune nici o ipoteză pentru sfârşitul fazei N2, pe care am extins-o în secolul al III-lea numai pe baza datării inventarului mobil ceramic.
Din punct de vedere tipologic, edificiul T I se încadrează, după opinia noastră, în categoria sacella, în accepţia pe care o cunoaştem din definiţia lui Festus, 422 L: Sacella dicuntur loca dis sacrata sine tecto.
Ca şi în cazul altor edificii de cult de la Roşia Montană

, constatăm folosirea stângace a unor planuri romane, modelul templelor cu trei cellae fiind, în cazul edificiului T I, cel mai probabil. Planul, preluat fie din Dalmatia

, fie din Dacia, este adaptat nevoilor unei comunităţi care dedică altare votive unui panteon variat de divinităţi (Apollo, Mercur şi Neptun)

. Subliniem că dimensiunile zidurilor perimetrale se înscriu în dimensiunile romane, care pleacă de la pes monetalis de 0,2957m: 64 pedes (18,924 m) pe latura lungă, 44 pedes (13,01 m) pe latura scurtă. Dimensiunea încăperii C pe axul longitudinal, în prima fază, este foarte apropiată de valoarea de 13 pedes (3,84 m), reprezentând 1/5 din lungimea întregului edificiu.
Poziţia in situ a altarelor descoperite (Fig. 3, 4, 14/2-3), descentrată faţă de axul încăperii C, implică existenţa unui număr mai mare de dedicaţii votive decât cele descoperite în anul 2001. Conexiunea dintre lotul altarelor votive din săpătura arheologică a edificiului T I şi cele descoperite întâmplător în anul 1936 pe aceeaşi proprietate este mai mult decât o simplă ipoteză: limitele cadastrale au rămas neschimbate din perioada interbelică, iar singurul loc unde s-au făcut arături pe proprietatea Szekely este cel din zona edificiului T I.
Deşi posibilitatea identificării unui edificiu de cult utilizat şi de cei din collegium kastelli Baridustarum este incitantă, certitudinea o vom avea numai după finalizarea cercetărilor arheologice din edificiul T III

(edificiu de cult ?, locuinţă ?) şi din zona de la sud de edificiul T I.