           Interpretare istorică

           În suprafaţa cercetată s-au descoperit două niveluri arheologice principale aparţinând epocii romane. Un al treilea nivel este constituit dintr-un strat negru cu pigmenţi de cărămidă şi de cenuşă. Acest strat se află la -0,80-1,00 m faţă de nivelul actual al solului (datorită pânzei freatice nu a putut fi cercetat în toate zonele).
           Primul nivel este constituit de mormintele de incineraţie. Aceste morminte nu au toate aceeaşi orientare, deşi par a fi de acelaşi tip. Corpul defunctului nu a fost ars pe loc, ci undeva în apropiere, dovadă faptul că urmele de arsură din umplutura gropilor sunt relativ reduse, iar pământul din interiorul ringurilor (în cazul în care mormântul are ring) nu prezintă urme de arsură. Având în vedere urmele roşiatice care, deşi sporadice, au rezultat în urma unei arderi, se poate spune că groapa a fost purificată prin ardere.
           Al doilea nivel îl reprezintă structura C1, ale cărei ziduri se află deasupra ringului mormântului M2, ring pe care practic îl desfiinţează în partea de sud şi est, iar extremitatea de est a gropii mormântului se află sub zidul clădirii. În privinţa datării acestor complexe se poate postula doar pe o datare largă în secolele II-III.

           Săpăturile arheologice au extins cercetarea prin trasarea a patru secţiuni şi şase casete amplasate în puncte diferite în zona estică a Dealului Carpeni, situate pe proprietatea lui Iustin Balea (Fig. 1).
           S13, situată la liziera pădurii, orientată est-vest, cu dimensiunile de 50 x 2 m, prelungită înspre est cu 4 m, cu un martor de 0,50 m (Fig. 1); în prelungirea secţiunii, în extremitatea estică, imediat sub stratul vegetal, a apărut o îngrămădire de pietre ce păreau să indice o locuire, fără a se putea stabili cu exactitate ductul unui eventual zid. Descoperirea unor fragmente de ţigle romane în zona respectivă ne determină să atribuim această amenajare epocii romane. Nu a mai fost găsit vreun alt tip de material arheologic şi nici vreo altă fază de locuire în această zonă. În caroul 1 al secţiunii iniţiale, la aceeaşi adâncime ca şi în cazul precedent, a apărut de asemenea o îngrămădire de pietre mari de râu, legate cu pământ, care sugerau o posibilă locuinţă, fără a se putea defini elemente constructive clare. Fragmentele de ţigle, singurul material arheologic descoperit aici, indică apartenenţa la epoca romană şi a acestei amenajări.
           Cea mai importantă descoperire din această secţiune o constituie fundaţia unui colţ de clădire, surprins în diagonală pe lăţimea secţiunii între carourile 16-19, după degajarea dărâmăturii (Fig. 8). Pentru a stabili orientarea şi dimensiunile clădirii, am deschis o casetă la sud-vest de S13-C7, cu dimensiunile de 7 x 7 m, cu un martor de 0,50 m între ele. Împreună cu colţul descoperit în S13, s-a conturat o cameră cu aspect uşor trapezoidal (camera 1), cu dimensiunile de 3,78 x 3,00 x 2,60 x 4,00 (?) m, ce făcea parte dintr-o clădire cu fundaţie din piatră legată cu pământ, apărută la adâncimea de 0,60 m (Fig. 8, 9/1, 13/1). Ea este concentrată în colţul nord-vest al C7, extinzându-se spre nord-vest, în zona nesăpată de noi. Clădirea se extindea şi spre nord, în S13, în apropierea profilului nordic al acesteia fiind surprinse fundaţiile a două ziduri similare cu precedentele, aproximativ paralele între ele, orientate nord-sud, perpendiculare pe zidul orientat nord-est-sud-vest al camerei 1. Distanţa dintre cele două fundaţii de ziduri menţionate este de 0,65 m, ceea ce face dificilă explicarea unei funcţionalităţi a acestora. Fundaţiile de ziduri, atât ale camerei 1, cât şi cele care continuă spre nord, au grosimea de 0,65-0,67 m. Totodată, în interiorul camerei 1, în colţul de sud-vest al acesteia, au fost dezvelite două stânci native de mari dimensiuni (1,10 x 0,72 m, respectiv 1,50 x 0,60 m), amplasate una lângă alta, care depăşeau fundaţiile zidurilor respective. Este greu de precizat funcţionalitatea acestora-puteau fi folosite ca suport pentru o instalaţie casnică? -, ţinând cont de faptul că ele erau înconjurate de nivelul de călcare al camerei, reprezentat de un suport de pietre plate, acoperite cu lut galben şi fragmente foarte mici, sfărâmate, din stânca nativă. Pe zidul orientat est-vest al camerei 1 (care continuă spre vest), la 2,55 m de profilul vestic al S13, spre est, în exteriorul camerei respective, apare o altă fundaţie de zid, perpendiculară pe acesta. Ductul său mergea către sud şi are grosimea de 0,57 m. De asemenea, în colţul sud-est al C7, a fost surprinsă fundaţia unui zid similar, al cărui duct poate fi mai greu sesizabil datorită pantei accentuate, ce poate reprezenta, probabil, o altă încăpere aparţinând aceleiaşi clădiri (camera 2) (Fig. 8, 13/1). Prezenţa unei cantităţi mari de chirpic atestă faptul că această clădire surprinsă în S13 şi C7 a avut numai temelia din piatră legată cu pământ, elevaţia fiind din lemn şi chirpic. În nivelul de dărâmare a clădirii a fost descoperit un material arheologic relativ bogat, de factură romană, constând din fragmente ceramice, un opaiţ fragmentar (Fig. 20, nr. 37), cuie şi piroane (Fig. 19, nr. 27-31), o cheie din fier (Fig. 19, nr. 26), fragmente de recipiente de sticlă (Fig. 17, nr. 7), respectiv un denar de la Antoninus Pius

(Fig. 36/2 a-b, catalog nr. 78). Acesta din urmă a fost emis la Roma şi datat în anii 143-144

, el oferindu-ne un termen post quem pentru perioada de funcţionare a clădirii respective.
S14 a fost amplasată la est de S1, orientată nord-est-sud-vest, fiind în acelaşi timp aproximativ perpendiculară pe secţiunea de sondaj SIII, efectuată în anul 2000

(Fig. 1). S14 are dimensiunile de 11 x 2 m, iar paralel cu ea, către nord-vest, au fost deschise casetele C8-11, cu dimensiunile de 3 x 3 m, cu câte un martor de câte 0,50 m atât între ele, cât şi între acestea şi S14 (Fig. 5). În suprafaţa respectivă s-a constatat prezenţa a două faze de locuire romană.
           Primului nivel îi aparţin patru locuinţe de suprafaţă incendiate, care au fost surprinse atât în S14, cât şi în casetele C8-10, ele fiind denumite convenţional L1-4.
           L1 a fost dezvelită în colţul de sud-estic al S14 şi al C8, la o adâncime cuprinsă între 0,70 şi -1,10 m (Fig. 5). A fost delimitată de un strat puternic de arsură, fără urme ale unor pereţi de chirpic, dar cu un bogat material arheologic. Acesta constă din multe fragmente ceramice, între care un opaiţ cu ştampila producătorului OCTAVIUS (Fig. 20, nr. 33), multe vase aparţinând ceramicii fine (farfurie imitând forma Drag. 42 din repertoriul ceramicii terra sigillata - Fig. 24, nr. 54) sau celei comune (castron - Fig. 24, nr. 55-56; oale - Fig. 25, nr. 57, 60; ulcior - Fig. 26, nr. 62; capace - Fig. 26, nr. 64-65 etc.), fragmente de recipiente din sticlă, câteva fragmente de ţigle. Extremitatea vestică a L2 a fost surprinsă la o adâncime cuprinsă între 0,75 m şi 1,25 m, în carourile 1-2 din S14, pe jumătatea de est a acesteia, iar partea ei estică a fost dezvelită în S3, săpată în luna iunie. Fiind surprinsă numai o parte a ei, materialul recoltat de aici a fost mai slab din punct de vedere cantitativ decât al locuinţei precedente, constând numai din fragmente ceramice, dintre care menţionăm un opaiţ fragmentar (Fig. 20, nr. 34) şi o farfurie care imită terra nigra (Fig. 26, nr. 63, 67). Canalul de drenaj surprins în S3 (vezi mai sus) este sesizabil şi în S14, în caroul 2, atât în stratigrafie verticală, cât şi orizontală. O parte a locuinţei L3 fusese surprinsă în secţiunea de sondaj SIII din anul 2000, partea ei sudică fiind dezvelită de noi în C9, iar extremitatea estică a fost observată în profilul vestic al S14 şi în imediata vecinătate a acestuia, la o adâncime cuprinsă între 0,60 m şi 0,85 m (Fig. 7, 14/1). Spre deosebire de celelalte locuinţe descrise, aici s-a găsit o cantitate foarte mare de chirpici-bucăţi mari, cu urme de nuiele - fragmente de pari şi de bârne arse, atestând modul de construcţie a acesteia. Pe lângă fragmentele ceramice prezente şi în celelalte locuinţe, între care se remarcă două opaiţe fragmentare (Fig. 20, nr. 32, 35), aici s-au descoperit două târnăcoape de minerit din fier, relativ bine conservate (Fig. 19, nr. 23-24), cuie şi piroane din fier, recipiente din sticlă fragmentare, inclusiv o mărgea din pastă de sticlă (Fig. 17, nr. 5). L4 a fost surprinsă în colţul sud-estic al C9 şi în caroul 3 al S14, la o adâncime cuprinsă între 0,35 m şi 0,65 m, fiind tăiată de SIII din anul 2000 (Fig. 5, 6). Pe nivelul ei a fost surprinsă o amenajare de pietre corespunzând unei vetre de foc, marcată de arsură puternică. Materialul arheologic din această locuinţă este slab reprezentat. În S14, în carourile 3-5 se constată existenţa aceluiaşi prim nivel de locuire romană, definit prin pigmenţi de arsură şi fragmente ceramice, fără a putea fi delimitate eventuale locuinţe şi datorită amplasării peste acest nivel a unei substrucţii de piatră. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul situaţiei din C10, unde nu avem decât în partea superioară a primului nivel câteva pietre provenite din dărâmătura fundaţiilor zidurilor din faza următoare, el fiind definit prin stratul de arsură menţionat şi prezenţa materialului arheologic de epocă romană (Fig. 17, nr. 11-13), fără a constata existenţa unor elemente constructive.
           Al doilea nivel de locuire din zona cercetată este pus în evidenţă de fundaţia din piatră a unei clădiri surprinsă în carourile 3-5 ale S14. Fundaţia respectivă, orientată sud-est-nord-vest, are dimensiunile păstrate de 4,50 x 0,60 m, este constituită din pietre mari legate cu pământ şi apare la adâncimea de 0,35 m. În acest stadiu al cercetării nu s-a putut preciza ductul celorlalte ziduri ale clădirii, posibil însă ca ea să fi fost orientată spre est judecând după un posibil colţ (?) de zid, surprins către extremitatea de nord-est a S14 (Fig. 5). În umplutura corespunzătoare clădirii în discuţie au fost surprinse materiale arheologice, precum un opaiţ fragmentar Firmalampen (Fig. 20, nr. 37), recipiente din sticlă (Fig. 17, nr. 6, 10), ceramică comună (Fig. 25, nr. 61). Corespunzător aceluiaşi nivel de locuire, în C11 a apărut fundaţia unei alte clădiri, din care s-a surprins colţul nord-est (Fig. 5). Ea este constituită din două asize de pietre de dimensiuni mari legate cu pământ. Pe diagonala casetei a fost surprinsă una dintre laturile lungi ale clădirii, cu dimensiunile de 2,50 x 0,65 m. Latura mică, surprinsă parţial pe profilul estic, are dimensiunile de 2 x 0,50 m. Fundaţia apare la adâncimea de 1,15 m, în această zonă panta fiind foarte accentuată. În C11 nu s-a găsit material arheologic.
           Pe panta vestică a Dealului Carpeni a fost trasată S15 (Fig. 1), orientată nord-sud, cu dimensiunile de 12 x 2 m. Cu excepţia câtorva fragmente ceramice rulate, cercetarea arheologică nu a pus în evidenţă în această secţiune nici un fel de urme de locuire umană. Adâncimea maximă a secţiunii a fost de 0,80 m.
           Paralel cu S15, la o distanţă de 5 m spre vest a fost trasată S16 (Fig. 1), cu dimensiunile de 22 x 2,50 m, parţial cercetată datorită intemperiilor atmosferice. Pe trei sferturi din suprafaţa secţiunii au fost dezvelite îngrămădiri de pietre legate cu pământ, fără a se putea stabili pe moment funcţionalitatea lor. În caroul 8 al secţiunii s-au găsit două morminte de incineraţie - M7 şi M8 - orientate sud-vest-nord-est, respectiv nord-vest-sud-est. Mormintele erau delimitate de un strat relativ puternic de arsură, M7 având deasupra şi câteva pietre, care nu au fost aranjate în formă circulară, ca în cazul celor descoperite pe terasa sudică a zonei cercetate, fiind de fapt o manta de piatră (Fig. 14/2). Stratul respectiv de arsură a avut o grosime maximă de 0,10-0,15 m, pereţii mormintelor nefiind puternic înroşiţi de foc, indicând faptul că arderea corpului defuncţilor s-a făcut la ustrinum, după care cenuşa şi resturile cinerare au fost aduse la locul mormintelor respective. Inventarul funerar al celor două morminte include puţine materiale arheologice. În M7 o parte din cenuşă şi fragmente de oase calcinate au fost depuse într-un platou aşezat cu gura în jos, amplasat către colţul sud-estic al mormântului (Fig. 14/3-4, 28/71, 36/3). În interiorul acestuia a fost descoperit un cercel din aur (Fig. 36/1 a-c) cu cap în formă de calotă şi sistem de prindere în formă de "S"

, cu lăcaş pentru o piatră preţioasă în centru, care, din păcate, nu s-a mai păstrat. Tot din inventarul acestui mormânt mai menţionăm o buză de strachină (Fig. 28, nr. 70) şi două cupe fragmentare (Fig. 28, nr. 72-73). În M8, inventarul a constat numai dintr-un capac de vas (Fig. 28, nr. 74), din două cupe fragmentare (Fig. 28, nr. 75, 77) şi din baza unui recipient mai mare (ulcior?) (Fig. 28, nr. 76). Nu s-a mai constat existenţa unei alte grupări de morminte în această zonă, însă ea nu a fost cercetată exhaustiv pentru a avea certitudinea că nu avem de a face şi în această parte a Dealului Carpeni cu o altă grupare de morminte, ca în cazul celei descoperite pe terasa sud-estică a suprafeţei cercetate (vezi mai sus).