Instalaţia de hypocaust

Modelul teoretic al unei instalaţii de hypocaust prezentat de către Vitruvius (V.10.2) este următorul: primul rând este construit din tegule sesquipedales

, peste care ar fi dispuse pilele din cărămizi bessales

, având aproximativ 0,60 m înălţime

, urmând deasupra cărămizi bipedales

şi un strat de cocciopesto grosolano

, de aproximativ 0,15-0,20 m.
În instalaţia de hypocaust a E 1 baza pilelor este constituită alternativ din cărămizi pătrate cu latura de 0,22 m sau de 0,26 m; pila propriu-zisă este compusă exclusiv din cărămizi circulare cu un diametru foarte apropiat de valoarea numerică a laturii unei cărămizi bessales

. Doar camerele A, B şi D au fost dotate cu hypocaust. Substrucţia a fost constituită de o lutuială compactă galben-cafenie - reprezentând un lut umed tasat artificial (pavimentum)

. Pe această amenajare, având o grosime de 0,07-0,08 m, au fost dispuse pilele din cărămidă care susţineau podeaua clădirii şi permiteau, în acelaşi timp, circulaţia aerului cald provenit din camera de ardere (praefurnium). Pilele au fost identificate într-o stare de conservare extrem de precară. În majoritatea cazurilor am identificat doar amprentele acestora. În proporţie de o treime am putut sesiza cărămizile pătrate care constituiau baza pilelor, mult mai rare fiind cazurile în care am putut surprinde cărămizile rotunde care constituiau parte din pila propriu-zisă.
           Podeaua din beton de cărămidă (cocciopesto grossolano), groasă de 0,10-0,12 m s-a prăbuşit odată cu pilele, fiind identificată într-un singur loc in situ. Aceasta nu a fost construită până la limita zidurilor deoarece trebuia lăsată o anumită distanţă pe unde să urce aerul cald în spaţiul liber dintre zid şi tegulae mammatae. În acest fel era asigurată încălzirea camerelor atât prin podea, cât şi prin pereţi.
           În partea nord-estică a edificiului a fost amplasat prefurniul instalaţiei de încălzire. Este vorba de o cameră de ardere, aproximativ pătrată, cu latura de 1,10 m (măsurat pe interior). Din cauza alunecărilor de teren s-au păstrat doar urmele a două ziduri. Zidurile prefurniului au fost construite din tipuri de roci similare cu cele utilizate la construirea clădirii, cu menţiunea că ele au grosimea de numai 0,40 m. Tirajul era asigurat prin canalul c4, construit în Z2, începând cu nivelul imediat superior crepidei. C4 are marginile formate din două lespezi de gresie late de 0,50 m şi groase de 0,25 m. Comunicarea între camere, la nivelul instalaţiei de încălzire, era asigurată prin canale prevăzute în zidurile de interior ale clădirii, la baza acestora. Acestea din urmă erau construite îngrijit, dintr-un număr de şase-şapte lespezi fasonate de calcar, fiind boltite în partea lor superioară. Deschiderea acestor canale este de 0,50 m. Astfel, în Z3, sunt construite canalele c1 şi c2, care permit tirajul din Camera A în Camera B, în Z6 fiind construit canalul c3, care asigură trecerea aerului cald din Camera B în Camera D.
           Zidurile au fost construite dintr-un tip de rocă foarte friabilă. Tehnica de construcţie a zidurilor este opus incertum. S-a utilizat piatră de carieră, nefasonată sau fasonată sumar, de formă neregulată, a cărei suprafaţă exterioară este aproximativ netedă. Celelalte suprafeţe sunt neprelucrate, astfel încât mortarul să aibă o aderenţă sporită. Asizele nu sunt bine diferenţiate. Pietrele sunt prinse cu mortar de var bine realizat. Pe o porţiune din Z6, în caseta Cd a putut fi observat un strat de tencuială realizată din mortar de var.
           În interiorul camerelor A şi B, în poziţie secundară (nivelul de dărâmătură a clădirii) au fost sesizate fragmente de tencuială realizată din patru-cinci straturi succesive de mortar de var. Aceste straturi de tencuială au avut consistenţe diferite, cu o granulaţie din ce în ce mai fină de la zid spre interiorul camerelor.