De-a lungul timpului directori ai teatrului au fost: Sabin Indrieşu (1945-1946), Lilly Bulandra (1946-1948), Emil Josan (1948-1953), Traian Ghiţescu (1953), Marin Pârâianu (1954-1956), Gheorghe Leahu, art.em. (1956-1973), Traian Bunescu (1973-1979), Lucia Nicoară (1979-1989), Serban Foarţă (1990-1991), Vladimir Jurăscu (1991-1994), Ioan Ieremia (1994-1997), Ştefan Iordănescu (1997- ).

Între anii 1945-1990 strategia repertorială a teatrului a resimţit rigorile timpului istoric. Perioada până în 1956 (când conducerea este preluată de actorul Gheorghe Leahu) a fost marcată de preocuparea pentru întărirea colectivului cu actori profesionişti importanţi: Ştefan Braborescu, Dem. Moruzan, Jenny Moruzan, Gheorghe Damian etc. Ca orientare a opţiunii repertoriale, este reprezentată masiv dramaturgia rusă şi sovietică, fiind însă remarcabil şi efortul teatrului de a monta lucrări din dramaturgia originală locală. Spre sfârşitul intervalului începe reprezentarea dramaturgiei clasice româneşti.

Perioada 1956-1970 este considerată cea mai fertilă din istoria teatrului. Creaţia naţională, clasică şi contemporană, domină oferta culturală a teatrului. Sunt reprezentate numeroase piese româneşti în premieră absolută. Efortul de a accede la condiţia unui teatru de repertoriu este subliniat şi prin reprezentarea marii dramaturgii universale, clasice, dar şi de actualitate.

Regizori de marcă ai teatrului românesc au funcţionat în această perioadă la teatrul timişorean, realizând spectacole care au rămas antologice prin valoarea lor artistică: Ion Maximilian (1953-1963), Dan Nasta (1960-1964), Horia Popescu (1957-1959), Ioan Taub (1956-1961), Iannis Veakis (1956-1965), Constantin Anatol (1964-1965), Marietta Sadova (1966-1967), Mircea Marosin (1969), Aureliu Manea (1968-1969), Emil Reus (1960-1994), Petre Sava Băleanu (1963-1964), etc. Au mai funcţionat scenografii: Eugen Trucinschi, Horea Popescu, Elena Pătrăşcanu Veakis, Virgil Miloia, Doina Almăşan Popa, Emilia Jivaniv, precum şi actori de prestigiu ai scenei româneşti: Dan Nasta, Dinu Gherasim, Vasile Cosma, Marina Başta, Vasile Creţoiu, art.em. Gheorghe Leahu, art.em. Ştefan Iordănescu, art.em. Gilda Marinescu, Florina Cercel, Ovidiu Iuliu Moldovan etc. A funcţionat Studioul experimental de teatru "172". Valoarea artistică foarte ridicată a spectacolelor a definit aceasta etapă.

Intervalul pâna în 1990 a semnificat o perioadă de reviriment pentru teatru. A fost marcată de câteva spectacole de excepţie care au situat Teatrul Naţional în eşalonul de frunte al teatrului românesc. Pe lângă personalităţile artistice amintite, aici au mai lucrat regizorii Ştefan Iordănescu, Alexa Visarion, Silviu Purcărete etc. Au avut loc patru ediţii ale Festivalului dramaturgiei româneşti actuale, manifestare care a contribuit la stimularea creaţiei originale şi dezvoltarea artei spectacolului teatral. Dupa 1990 a urmat o prima perioadă marcată de confuzie, fără valori artistice, ultimii doi ani punctând însă efortul teatrului de reorganizare şi funcţionare după standarde europene.

Clădirea a fost construită (1871-1875) după planurile arhitecţilor Helmar şi Fellner, în stil “renaissance”. Dupa cel de-al doilea incendiu (1920), la reconstrucţie, s-a păstrat stilul original doar la faţadele laterale ale clădirii, faţada principală şi sala de spectacole îmbrăcând stilul neobizantin. Frescele picturale ale pictorului Kiriacoff, din sala de spectacole, sunt inspirate din istoria şi basmele româneşti.