[ Version français | English Version ]
 |
Transilvania, regiune de dealuri situată în centrul României [...], reprezintă un peisaj cultural foarte special. Marcată de conlocuirea multiseculară a comunităților română, maghiară și germană, ea prezintă [...] o caracteristică unică: nicăieri altundeva în lume, nu se găsesc conservate, pe un perimetru atât de restrâns, o asemenea concentrație de biserici întărite și de biserici-fortărețe, care să stea mărturie unei atât de variate puneri în operă a tehnicilor de apărare. Originea și dezvoltarea fortificațiilor bisericilor sunt, bineînțeles, legate de istoria frământată a Transilvaniei, pornind de la invazia tătarilor, din 1241 - 1242, trecând prin incursiunile repetate ale turcilor -- începând cu 1395 -- și până la devastatoarea înfrângere de la Mohács în 1526. |
|
De-a lungul acestor ani de tulburări, bisericile au făcut, evident, tot ce a fost posibil, pentru a se proteja cât mai bine în fața războaielor care s-au succedat în jurul principatului Transilvaniei, până la începutul secolului al XVIII-lea. Densitatea geografică și, mai ales, numărul important al acestor construcții -- din care peste 150 au supraviețuit până în zilele noastre -- pot fi considerate un fenomen caracteristic pentru contextul istoric, juridic, religios și social legat de cei care le-au construit: sașii din Transilvania. În unul din momentele ocupării progresive a Transilvaniei de către coroana maghiară, regele Géza II (1141 - 1161) a decis să aducă în țară coloni germani [...], mai ales din arhidioceza de la Köln [...], care vor fi numiți, mai târziu, sași [...]. După alte noi valuri de imigrație [...], colonizarea actualelor localități săsești se va încheia, cu câteva excepții, înainte de 1300. [...] Din punct de vedere religios, aceste comunități au fost legate de biserica săsească [...]. Începând din 1542 și până la Reformă, biserica săsească din Transilvania -- care a adoptat, în 1572, confesiunea augustană -- și-a păstrat caracterul de biserică populară. |
| Text: Christoph Machat; traducere: Virgil Ștefan Nițulescu; design web: Cornelia Călin |