Aşezarea eneolitică (aflată la 3 km sud-est
de localitatea Carcaliu, jud. Tulcea) a fost amplasată pe un bot
de deal (înalt de 11 m), ce se prezintă la partea superioară
ca un platou, mai înalt şi mai neted spre vest, înclinat sensibil
spre est. Panta este abruptă în zona vestică şi lină
spre sud-est. La vest de deal se întinde până la Dunăre o
luncă largă, acoperită în trecut de apele fluviului (care,
se pare, atingeau laturile de vest şi sud-est ale dealului).
Cadrul
natural actual
Geologia
Din punct de vedere structural,
zona aparţine Platformei Dobrogei în care putem individualiza
compartimentul scufundat al depresiunii predobrogene, corespunzător
Luncii Dunării şi, spre est, compartimentul mai ridicat
al Dobrogei de Nord.
Lunca Dunării are un fundament cristalin,
faliat, peste care se dispun depozite triasice, jurasice, sarmaţiene,
pliocene şi apoi formaţiunile de luncă cuaternare ( argile,
mâluri, nisipuri).
Dobrogea de Nord este reprezentată în zonă
de depozite ale Pleistocenului mediu şi superior (depozite loessoide)
şi de un Cuaternar nediferenţiat. Rar, apar granite alcaline
incluse în categoria Eruptiv dobrogean.
Relieful
Este caracterizat de asocierea a două subunităţi morfostructurale
bine diferenţiate - Lunca Dunării, Munţii Măcin
- care se înscriu în limitele de altitudine 0-467 m.
Clima
Zona aparţine sectorului cu climă caldă (ţinutul climatic
al Podişului Dobrogei). Temperatura aerului este slab diferenţiată,
mediile anuale fiind cuprinse între 10 - 11 °C.
Precipitaţiile atmosferice înregistrează valori reduse, cantităţile
medii anuale oscilând între 400 - 500 mm ( rar peste 500 mm.).
Solurile
În Lunca Dunării se întâlnesc soluri aluviale asociate cu
mlaştini şi lacuri. În zona interioară predomină
cernoziomurile levigate însoţite de soluri silvestre brune.
Vegetaţia
Pe fondul general al climatului de stepă, relieful deluros ca şi
întinderile de apă din Lunca Dunării intervin ca elemente
de diferenţiere a potenţialului ecologic al zonei. Se poate
uşor observa trecerea rapidă de la vegetaţia azonală
şi intrazonală a Luncii Dunării la zona pădurilor
de foioase, despărţite de o fâşie îngustă ce reprezintă
stepa puternic transformată de influenţa antropică.
Cadrul natural contemporan aşezării eneolitice
Analiza preferinţelor ecologice
a speciilor de animale sălbatice pare să indice în apropierea
aşezării existenţa unor biotopuri variate: lacuri, mlaştini,
păduri (includem aici atât pe cele de pe malul apelor cât şi
cele din zona de dealuri) şi, mai rar, suprafeţe deschise
de câmpie.
Istoricul cercetărilor
Aşezarea a fost descoperită
în anul 1980, în timpul cercetărilor de suprafaţă realizate
în zonă, parte a unui program complex ce avea drept obiectiv întocmirea
repertoriului arheologic al judeţului Tulcea.
Desfăşurate între anii 1980-1986 cercetările arheologice
- organizate şi finanţate de Muzeul de Arheologie Tulcea -
şi-au atins în parte obiectivele, şi anume săparea întregii
aşezări (prima de acest tip din nordul Dobrogei) şi studierea
problemelor legate de evoluţia comunităţii gumelniţene
din acest punct (materialul arheologic nu este prelucrat în mod sistematic,
fiind publicat parţial).
Metoda de cercetare
În prezent nu deţinem date suficiente pentru a prezenta în detaliu
metoda de cercetare. În prima campanie de săpături a fost
trasată şi cercetată o secţiune de 80x1 m pe axul longitudinal al platoului, orientată nord-vest
- sud-est. În zonele cu chirpici masat au fost trasate casete de 4 x
4 m.
Probleme generale ale aşezării
La
încheierea cercetărilor arheologice s-a putut stabili că aşezarea
a avut o suprafaţă mai mică de 1 ha, stratul cultural
fiind împărţit în două niveluri de locuire aparţinând
fazei A2 a culturii Gumelniţa (sfârşitul acestei culturi în
Dobrogea). S-a menţionat că, sporadic, au apărut şi
elemente specifice fazei Gumelniţa B1. Nu au fost puse în evidenţă
eventuale sisteme de delimitare sau fortificaţie.
Complexe de locuire
Au fost cercetate opt locuinţe
(una în nivelul de locuire inferior, şapte în cel superior). Cele
aparţinând nivelului de locuire superior au fost ridicate la suprafaţa
solului, după un plan rectangular (în unele situaţii s-au
putut observa colţurile rotunjite ale pereţilor), dimensiunile
variind pentru fiecare complex de locuire (din rapoartele de săpătură
se cunosc dimensiunile locuinţlor L1 - 5,50 x 4,10 m, L2 - 4 x
3,50 m, L5 - 8 x 6 m). Structura de rezistenţă a pereţilor
era alcătuită din pari groşi (cu secţiune circulară
şi semicirculară şi diametrul cuprins între 9-14 cm),
între care a fost dispusă, se pare, o reţea de nuiele şi
trestii aşezate vertical şi, mai rar, orizontal, peste care
s-a aplicat un strat gros de lut în amestec cu trestie tocată şi
păioase. S-a putut aprecia, graţie unor situaţii particulare
în care s-au conservat porţiuni de pereţi pe lungimi de până
la 60 cm, că grosimea pereţilor exteriori oscila între 18
şi 20 cm. Toate locuinţele cercetate (cu excepţia L4)
au avut podine din lut, dispus în straturi mai subţiri sau mai
groase. Locuinţa 4 (conservată de altfel mai bine) a avut
podeaua realizată dintr-o
platformă de lemn, se pare scânduri aşezate pe axul longitudinal
al complexului, peste care s-a aplicat un strat de lut ce a atins în
final grosimea de 10-12 cm. În categoria amenajărilor interioare
pot fi incluse vetrele, un cuptor (în locuinţa 5), gropi (în care
au fost amplasate vase mari).
Complexele
de locuire aflate în preajma locuinţelor fac parte din categoria
vetrelor, cuptoarelor (un cuptor a fost cercetat lângă locuinţa
5), gropilor (unele cu diametre de până la 2 m).
Date privind tipul de economie al aşezării
Prin frecvenţa şi talia lor mamiferele au fost considerate grupul
cel mai important ca valoare economică, datele oferite de analizele
realizate pe materialul osos putând permite caracterizarea a două
din ocupaţiile comunităţii eneolitice - vânătoarea
şi creşterea animalelor.
Vânătoarea întrece la Carcaliu
ca frecvenţă în loturile analizate creşterea animalelor,
reprezentând peste 50% (56,75% ca fragmente şi 53,57% ca indivizi).
Erau vânate în ordine descrescătoare patru specii de artiodactile
(cerbul, mistreţul, bourul, căpriorul), animale de talie mare
sau chiar foarte mare care dădeau, se pare, mai bine de jumătate
din întreaga cantitate de proteine animale necesare membrilor comunităţii.
Vânătoarea avea în special un caracter alimentar căci şi
celelalte specii vânate sunt comestibile.
Creşterea animalelor are un rol mai redus decât vânătoarea.
Pe primul loc se află taurinele, urmate de porcine şi ovicaprine.
Numărul neverosimil de mic de oase de peşte din lotul analizat
la Carcaliu pare a indica un rol secundar al pescuitului în cadrul economiei
aşezării eneolitice. S-a menţionat totuşi, că
existenţa unor indivizi cu talie apreciată ca fiind mare sau
chiar foarte mare, indică un rol ce nu poate fi neglijat pentru
această activitate, ce pare a fi avut o importanţă economică
bine definită.
Probleme de cronologie relativă
Aşezarea de la Carcaliu are o importanţă deosebită
din punct de vedere al problemelor de cronologie relativă pe care
le-a pus materialul ceramic descoperit aici. În complexele de locuire,
cu inventar specific fazei Gumelniţa A2, au fost identificate fragmente
ceramice aparţinând fazei Cucuteni A3 şi etapei timpurii a
categoriei ceramice Cucuteni C.
Bibliografie selectivă:
|
El. Lăzurcă,
|
Cercetări
arheologice în staţiunea de la Carcaliu (jud. Tulcea), Peuce, IX, 1984, p. 23-30.
|
|
eadem
|
Ceramica
cucuteniană în contextul aşezării gumelniţene
de la Carcaliu (jud. Tulcea), Peuce, X, 1991, p. 13-19.
|
|
S.
Haimovici,
|
Studiul
arheozoologic al materialului provenit din staţiunea gumelniţeană
de la Carcaliu,
Peuce, XII, 1996, p. 377-392.
|