Casa Domneasca de la Brebu

Scurt istoric

Batrâneţea şi vremurile tulburi de la sfârşitul domniei ctitorului Matei Basarab (1632-1654), marcate de razboiul cu Vasile Lupu şi de rascoala seimenilor, au împiedicat terminarea lucrarilor în timpul vieţii acestuia, ele fiind continuate de Constantin Brâncoveanu înca din anul 1689. Doua hrisoave date de acesta la 24 februarie 1689 şi 2 iulie 1690 scutesc de dari un numar de 52 de localnici pentru a construi şi ajuta la terminarea manastirii Brebu. Pentru ca moşia din Brebu de care dispunea manastirea nu era prea mare, domnul face un act rar întâlnit chiar în acele timpuri, şi anume alunga ţaranii de pe hotarul Podului Cheii, spre a largi cuprinsul manastirii, dându-le în schimb alte proprietaţi, mai îndepartate şi fara a avea aceeaşi valoare, ceea ce a provocat mari nemulţumiri în rândul acestora. Ecoul lor va rabufni permanent în relaţiile dintre ţarani şi manastire, având drept consecinţa slaba dezvoltare a acesteia, precum şi desele împotriviri şi rascoale ale celor nedreptaţiti.

Lupta dintre calugari şi ţarani a continuat permanent pâna în anul 1863, când s-a produs secularizarea averilor manastireoti şi când manastirea a fost transformata în biserica de mir, iar moşiile au trecut în patrimoniul Eforiei Spitalelor civile. În decursul anilor, chiliile s-au ruinat, averea mobila a fost lichidata la licitaţie, iar casele domneoti au intrat în administraţia Eforiei Spitalelor civile, fiind folosite ca loc de recreaţie a elevelor de la Azilul "Elena Doamna". Mai târziu, aici a funcţionat un sanatoriu, care s-a transformat apoi în preventoriu, iar în 1950-1957 a gazduit un azil de batrâni. Asupra acestui ansamblu arhitectonic s-a intervenit de doua ori: o prima reparaţie a fost facuta în anul 1843, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu, fiind urmata apoi de o noua restaurare în anii 1957-1959, realizata sub patronajul Direcţiei Monumentelor Istorice, când monumentul a fost readus la forma iniţiala, dându-i-se destinaţia de muzeu.