Monument de arhitectură
Construcția bisericii a fost începută la 27 iunie 1650 în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) și continuată de Constantin Brâncoveanu din anul 1689, după cum se menționează în pisania așezată în biserică, pe zidul ce desparte naosul de pronaos. Cutremurele din 1790 și mai ales cel din 1802 au avariat-o succesiv. Clădirea bisericii, cu plan treflat, se compune dintr-un pronaos despărțit în două compartimente de suprafețe inegale prin trei arcade cu două registre de goluri suprapuse, sprijinite de doi stâlpi octogonali, ceea ce constituie un element original al construcției. Naosul prezintă abside laterale poligonale în exterior și circulare în interior, absida altarului având aceeași formă ca cele laterale. Acoperișul bisericii susține trei turle: cea principală cu 12 laturi deasupra naosului și două mai mici, hexagonale, peste partea estică a pronaosului. La exterior biserica are parament de caramidă aparentă cu decorația alcatuită din două registre de firide: cele de jos dreptunghiulare, iar cele de sus cu un arc în plin centru, despărțite printr-un brâu de cărămidă rotunjită, scoasă în relief din suprafața zidului.
Alături de biserică, în incinta mănăstirii, ctitorul a ridicat, odată cu celelalte elemente ale complexului, case încăpătoare de locuit în timpul verii - când voievodul se deplasa în această regiune - care au fost construite odată cu cetatea, turnul și biserica. Casele domnești au forma unui dreptunghi cu fațada de 40 m lungime, pe o profunzime de 16 m cu ziduri groase special construite pentru a rezista unui asediu al cetății. Dinspre lac, construcția are 5 mari încăperi ce comunică între ele, având la capăt o sală mare cu ieșiri în curtea interioară, pe un larg pridvor cu patru arcade la fațada interioară a clădirii. Sub încăperea de la intrarea din curte, o ușă dublă de stejar masiv duce la marile pivnițe ale acestei construcții. Sistemul folosit la construcția "caselor domnești" este același ca și la biserică, turnul clopotnită și zidul de incintă: piatră și caramidă. Intrarea în incinta întregului complex arhitectural se face pe sub clopotniță, care a avut și rolul de post de observație și mijloc de apărare.
Clopotnița este o construcție masivă din cărămida aparentă, de o execuție ireproșabilă, formată din patru nivele, totalizând înălțimea de 27 m. Primul nivel, cu latura de 8,50 m, formează baza clopotniței în care este tăiat un gol cu partea superioară în arc de cerc, care marchează locul de acces în mănăstire. Nivele 2-4, de formă octogonală și de înălțimi variabile, reprezintă, în aceeași succesiune, o cameră de apărare, camera clopotelor (și de alarmă) și camera de observare. În exterior, plastica fațadelor se realizează în patru registre de dimensiuni diferite, cu decorațiuni în arcade. Proporția nivelelor, echilibrul perfect între goluri ți suprafețe pline, bogăția și varietatea motivelor de decorație exterioară, execuția desăvârșită a lucrării fac din clopotnița de la Brebu unul dintre remarcabilele monumente din secolul al XVII-lea. Complexul istoric de la Brebu, este asemănător palatelor brâncovenești ce au avut nu numai rosturi gospodărești, cu pridvoare pentru odihnă, ci și rosturi militare. Zidurile înconjurătoare au fost totodată și ziduri de apărare cu metereze de tragere și poduri de strajă.
|