II. PREZENTARE GENERALĂ

1. Introducere
2. Istoric al cercetărilor
3. Ctitori
4. Pictori-zugravi
5. Iconografie
6. Stilul brâncovenesc
7. Glosar


1. INTRODUCERE

     Pictura exterioară a vechilor biserici din Ţara Românească a cunoscut studii reduse numeric. De altfel, singurele lăcaşe de cult ce mai păstrează picturi murale exterioare sunt cele din Oltenia, cu precădere cele din Oltenia subcarpatică. Deşi spuneam că studiile consacrate picturilor sunt puţine, există însă, o amplă lucrare dedicată picturii exterioare religioase din Ţara Românească - Pictura exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX) - şi care se datorează lui Andrei Paleolog [1] . Dacă la începutul secolului XX, mai existau cca. 220 de biserici şi edificii ce mai păstrau picturi murale exterioare, din care cca. 110 ansambluri de pictură exterioară din care 145 atestate documentar în Oltenia (odinioară Valahia Mică), astăzi, din datele existente – destul de sumare – se mai păstrează cam 2/3, adică undeva la 80 de lăcaşe [2] .

     Pictura exterioară a lăcaşelor de cult din Ţara Românească reprezintă în viziunea lui Andrei Paleolog, “un capitol dintre cele mai importante ale istoriei artei româneşti”. Departe de ideea acreditată la un moment dat, că picturile exterioare din Ţara Românească ar fi un fenomen artistic marginal cu caracteristici regionale şi rustice, realizarea şi răspândirea ansamblurilor de pictură murală exterioară pot fi definite de o viziune cronologică, de o manifestare specifică ariei geografice, dar în acelaşi timp păstrează estetica de tradiţie bizantină, manifestată din plin în arta medievală românească şi balcanică.

     Ctitoriile brâncoveneşti precum şi cele realizate în perioada imediat următoare sunt primele manifestări ale picturii exterioare. Deşi continuă tradiţia ctitoriilor lui Matei Basarab, ele se diferenţiază de acestea prin stil, iconografie, amploare, tehnică şi execuţie. Secolele XVIII-XIX, în Oltenia, sunt marcate de picturi - ce îmbracă exteriorul bisericilor – ce stârnesc momente de intensă efervescenţă care determină etape de creaţie diferite determinate de stiluri şi iconografii specifice echipelor de pictori – zugravi. Începutul secolului XIX este dominat în pictura exterioarelor bisericii de culori multicolore, vii, ce au determinat apariţia unor capodopere de artă românească medievală, acestea nefiind altceva decât amprenta unei şcoli de sorginte craioveană. Între anii 1815-1825, puternic marcaţi de frământări politice şi sociale ce au determinat prăbuşirea sistemului fanariot şi reinstaurarea domniilor pământene, sunt ridicate şi zugrăvite, interior şi exterior, un mare număr de biserici. Este o perioadă prolifică marilor ansambluri de pictură murală exterioară. Odată cu unirea de la 1859 are loc înscrierea Principatelor Române pe coordonatele politicii culturale europene are loc o revizuire semnificativă a programelor iconografice, stilului şi compoziţiei.

     Picturile exterioare ale bisericilor din Oltenia corespund bunului gust, fastuozităţii dar şi policromiei. Câteva secole, împodobirea exterioară a bisericilor, se poate spune că a reprezentat o adevărată “modă” a timpului dar şi o tradiţie. Unele dintre ctitoriile brâncoveneşti, dar îndeosebi cele postbrâncoveneşti, încep să fie decorate în frescă. Alături de motivele autohtone, apar motive de sorginte orientală – floral-vegetale – care vin să completeze un repertoriu deja vast, şi care în acelaşi timp respectă stilul arhitectural autohton şi accentuează rafinamentul şi frumuseţea lăcaşului.

     Pictura murală ce împodobeşte la exterior edificiile de cult din Ţara Românească – în cazul nostru, Oltenia – se desfăşoară, în special, în registrul superior al faţadelor. Desfăşurarea picturilor murale a cunoscut în Oltenia 3 tipologii:

• o desfăşurare picturală amplă pe toate faţadele monumentului;


• o desfăşurare picturală mai restrânsă, reprezentată doar de împodobirea pridvorului;
• o desfăşurare picturală, mai amplă sau mai restrânsă, de factură preponderent decorativă, medalioane circulare adâncite în zid, icoane de hram supradimensionate, chipuri inspirate din Vechiul şi Noul Testament.

     Încheiem această scurtă prezentare, cu un citat din studiul lui Andrei Paleolog, dedicat picturii religioase exterioare: “Prin originalitatea rezolvărilor plastice, prin calitatea execuţiei, pictura murală a plaiurilor muntene e marea artă a secolului al XVIII-lea şi a primei jumătăţi a celui de al XIX-lea, care asigură perpetuarea unei structuri mentale şi vizuale demult împământenite, ancorate însă în noi realităţi” [3] .