II. PREZENTARE GENERALĂ

1. Introducere
2. Istoric al cercetărilor
3. Ctitori
4. Pictori-zugravi
5. Iconografie
6. Stilul brâncovenesc
7. Glosar


5. ICONOGRAFIE

IMAGINEA

     Societatea românească, năzuinţele şi mentalităţile culturale ale epocii şi-au pus amprenta asupra imaginilor ce au determinat pictarea la exterior a edificiilor de cult din Ţara Românească cu filozofi, sibile, prooroci, mucenici, sfinţi militari, cinegetica (vânătoare/război), în general personaje şi scene ce încercau să stabilească o concordanţă între Vechiul şi Noul Testament. O mare influenţă asupra picturii exterioare a lăcaşurilor de cult din Ţara Românească o are apariţia romanelor populare: Esopia (Fabulele lui Esop) – alegoria animalieră ce reprezintă trimiteri la slăbiciuni şi virtuţi umane care se confruntă întocmai ca în lumea fabulei, Alixăndria (Viaţa lui Alexandru cel Mare) – ocupă un loc remarcabil în cadrul iconografiei picturii exterioare din Oltenia – imaginea unicornului, animal suprarealist, ce-şi are sursa în romanul lui Alexandru Macedon, calul său întruchipând inorogul – simbol al luptei viaţă/moarte – scenă reprezentată pe o faţadă a bisericii din Neghineşti-Cacova (VL), Fiziologul (pilde despre animale inserate de ieromonahul Serafim de la mânăstirea Bistriţa într-un Codice, Codicele se păstrează azi la Biblioteca Academiei Române) – cea mai frumoasă şi semnificativă temă a „Fiziologului” în iconografia picturii exterioare din Oltenia este reprezentarea pasării phoenix pe o faţadă laterală a bisericii din Neghineşti-Cacova (VL), Mineele episcopului Chesarie, a textelor popularizante cu caracter religios (Minunile Maicii Domnului, Cheia înţelesului, Floarea darurilor sau Albina – copiată de Sava Popovici din Răşinari), Didahiile lui Antim Ivireanu, a Predicilor lui Varlaam, a legendelor apocrife referitoare la Vechiul şi Noul Testament (Protoevanghelia lui Iacob şi Evanghelia lui Nicodim), a Thanatos-ului (perspectiva irefutabilă a morţii, implacabilă şi de neoprit. Pe faţadele bisericilor vâlcene în special, thanatos are înfăţişarea unui tânăr cu părul vâlvoi, purtând o coasă - filozofia thanatos-ului e o temă importantă în pictura murală exterioară cu atât mai mult cu cât ea este antitetică Bunei Vestiri – biserica din Copăceni, VL), Roata Vieţii (eterna creştere şi descreştere, simbol al periplului ciclic al destinului omenesc, prefacere şi reîntoarcere la valori arhetipale), Ceasurile solare (reprezintă cea mai subtilă legătură între thanatos şi filozofia vieţii – ceasul solar ce numără orele vieţii în chip de „memento mori” pe o faţadă a bisericii de la Neghineşti-Cacova, VL). Toate acestea servesc la ilustrarea unui nou program iconografic dar şi la constituirea unui bogat repertoriu imagistic, toate acestea rodul gradului înalt de libertate picturală de care se bucurau zugravii – pictori din Ţara Românească, cu precădere din Oltenia, fără însă a ieşi din stereotipia impusă de iconografia balcanică post-bizantină şi viziunea brâncovenească. .


     ICONOGRAFIA picturii murale exterioare a ctitoriilor din Oltenia constituie o disertaţie despre viaţă şi moarte, o capacitate de sinteză unică, simţ estetic, intelectual şi emotiv, toate acestea provenind dintr-un nesecat filon de originalitate creatoare. Decodificarea iconografiei nu face altceva decât să consolideze pe planul exprimării artistice un grad înalt de libertate, fără ca acesta să devieze de la uzanţele impuse de iconografia balcanică postbizantină. Pridvorul pare privilegiat din punct de vedere decorativ, cu deosebire în Oltenia, unde i se acordă o atenţie specială în ornamentarea sa exterioară, stilizările vegetale, mai bine zis decorul floral de sorginte postbrâncovenească devine luxuriant, creatorul-pictor-zugrav nefăcând altceva decât a-şi influenţa privitorii şi de a înlătura “clişeele”, adică previzibilitatea formelor. Trăsătura esenţială a iconografiei picturii exterioare a bisericilor olteneşti o reprezintă expresivitatea imaginii – limbajul plastic aservit mesajului. Mesajul comunicat se îmbogăţeşte prin stil, reprezentările fiind fapte de stil.


PERSONAJE, MOTIVE, TEME, SCENE SPECIFICE PROGRAMELOR ICONOGRAFICE ÎNTÂLNITE ÎN PICTURA MURALĂ EXTERIOARĂ A LĂCAŞURILOR DE CULT DIN OLTENIA.

     - Filozofii. Este vorba în special de cei 7 filozofi greci printre care cele mai cunoscute reprezentări sunt ale lui Platon, Plutarh, Tucidide, Solon etc. Acestora li se adaugă înţelepţii: Aristotel, Sofocle etc, dar şi regii-magi, Baltazar, Melchior şi Gaşpar (Târgu –Cărbuneşti, GJ). Un caz unic în iconografia postbizantină şi balcanică din Oltenia este prezenţa lui Hipocrate, un reprezentant al breslei medicale şi care este prezent pe numeroase faţade ale unor edificii din Oltenia de sub munte, alături de de filosofi şi sibile – bisericile din Păuşeşti-Maglaşi Coastă, Genuneni-Frânceşti, VL, Jirov-Corcova, MH – etc. “Filozoful”, devenit imagine nu reprezintă altceva decât dorinţa de perfecţiune morală, de prezenţa virtuţii în defavoarea păcatului (unul dintre cele mai mari defecte umane), dorinţa permanentă a omului de autoperfecţionare.

     - Sibilele (femeia-fecioară, femeia-profet) . Pe faţadele ctitoriilor din Oltenia au fost întotdeauna asociate imaginii filozofului, cea a sibilei. Cu toate acestea sibila nu va ajunge niciodată la rangul unui filozof chiar daca ea este Sofia (înţelepciune), Calipso (nimfa), Ana (sora lui Moise) sau Procla (soţia lui Pontus Pilatus) (Copăceni, VL). Altfel spus nu se va pune pe acelaşi nivel raţiunea filozofică cu intuiţia-percepţia feminină, deşi înţelepciunea epocii medievale de factură creştină, încearcă să acorde în egală măsură femeii şi bărbatului, şansa mântuirii (şansa şi nu egalitatea!!!). Se considera că sibilele au primit puterea previziunii pentru a compensa castitatea, întrucât ele erau din acest punct de vedere inferioare bărbaţilor, deoarece nu puteau egala „femeia” născătoare. De altfel iconografia sibilelor înţelepte şi caste au fost puternic mediatizate în evul mediu iconografic apusean. De aici au ricoşat în planul laic, unde au constituit un puternic argument în lupta pentru drepturile femeii şi egalitatea(!!!) cu bărbaţii. Cele mai cunoscute sibile sunt: Tiburtica, Persica (prezentă sub numele de Pesichia pe una din faţadele bisericii de la Genuneni-Frânceşti, VL), Delfica, Helespoitica, Evropeia, Himerie, Libica, Frigie (cunoscută la noi ca Fefichia şi apare pe o faţada a bisericii de la Genuneni-Frânceşti, VL) etc. Sibilele “românce” sunt pictate ca fiinţe tinere şi suave, dar în acelaşi timp puternice, dinamice şi protectoare.

     - Proorocii. Dacă nu toate bisericile cu pictură murală exterioară din Oltenia au pe faţade filozofi şi sibile, în ceea ce priveşte proorocii putem afirma că prezenţa iconografică a acestora este un element definitoriu al picturilor murale exterioare (Brădiceni-Peştişani, GJ). De cele mai multe ori aceştia sunt îmbrăcaţi după moda orientală, cu haine strânse pe corp sau sau formă de togă, lungi şi care ţin în mână adesea diverse lucruri ce pot fi asociate prezicerilor pe care le fac: Solomon (un sipet de aur), Noe (corabia), Ghedeon (caier de lână). Uneori în frizele în care apar proorocii apar şi judecătorii şi regii Vechiului Testament precum Iacov, Solomon, David, Isaiia, Ieremia şi Miheia, Ezechiel - Ilie etc. Tema predilectă a programului iconografic secolelor XVIII-XIX în Oltenia ca de altfel în toată Ţara Românească o reprezintă Buna Vestire – însemnând miracol (Mănăstirea Hurezi, Târgu Gânguleşti-Berbeşti, VL), dar în acelaşi timp capătă şi conotaţii laice fiind legate de realităţile concret-istorice ale Ţării Româneşti.

     - Sfinţii militari şi mucenici (Gheorghe, Dimitrie, Teodor Stratilat, Teodor Tiron şi Grigorie Decapolitul, Eustaţie Plachidia, Agapie, Haralambie, Dionisie Areopagitul). Reprezentarea pe faţadele bisericilor olteneşti a sfinţilor militari şi mucenici îşi au sursa în tradiţia bizantină ce atribuie militarilor-mucenici misiuni războinice (Peşteana de Jos-Fărcăşeşti, GJ). Sfântul Gheorghe ucigând balaurul este simbolul învingerii răului şi a duşmanului. Sf. Dimitrie este apărător dar şi biruitor în lupta împotriva duşmanilor (Călineşti-Brezoi, VL). În ce priveşte iconografia mucenicilor este un omagiu adus valorii sacrificiului de sine. Pictarea celor 40 de Mucenici reprezintă propunerea picturii murale româneşti pentru zugrăvirea celor care au ştiut să reziste şi să se sacrifice în virtutea unei credinţe într-o viaţă nouă, mai bună, având astfel caracterul unei Bune Vestiri. În general iconografia sfinţilor militari şi mucenici, luptători şi martiri (Pleşeşti-Roşiile, VL) pare a fi o mărturie a faptului potrivit căreia ctitorii aveau conştiinţa epocii pe care o trăiau, speranţei şi încrederii în viitor.

     - Cinegetica şi pseudocinegetica (vânătorul/războinicul şi scene de vânătoare). Românii au fost buni războinici dar şi buni vânători. Nu este vorba doar de un simplu „vânător” ci şi de un luptător adevărat care cunoaşte atât armele, cât şi pădurea şi muntele. “Cinegetica” este o temă specifică picturii murale în special din Oltenia subcarpatică unde avem pădure şi bogat vânat. În secolele XVIII-XIX, boierii români păstrează tradiţiile vânătorii şi ca atare ctitoriile acestora sunt pline de scene cinegetice precum: goana unor ogari, vânătorul, scene de vânătoare etc. De ce devine „vânătorul muntelui”, şi “vânătoare” pseudocinegetică? Pentru că de multe ori este o vânătoare simbolică, vânătorul fiind de fapt simbol al libertăţii şi deţinător al unor virtuţi deosebite. Scenele cinegetice şi reprezentările animaliere se întrepătrund şi adesea se confundă chiar ducând spre reprezentări care adesea par a fi texte traduse în imagini din surse literare precum Fiziologul (biserica din Neghineşti-Cacova, VL, Alexăndria şi Esopia. Reprezentarea animalieră face o trimitere la om, la valorile morale ale acestuia. Textele Fiziologului plină de pilde şi “tâlcuri” despre animale au ca scop nemijlocit atragerea atenţiei oamenilor de a nu cădea în plasa răului, vicleniei, invidiei etc. Alexăndria este lucrarea literară în care calul lui Alexandru Macedon cunoscut ca „Ducipal”este asimilat “inorogului” simbol al luptei viaţă-moarte. Urmând textul literar Esopia sau fabula esopică avem de-a face poate cu una dintre cele mai “ticluite” iconografii, o adevărată istorie “hieroglifică” am putea spune. Iconografia promovează lumea fabulei: Vulpea şi cocorul (Mănăstirea Bistriţa) - cocorul invită vulpea şi o pune să se ospăteze dintr-un urcior, iar vulpea îi întoarce vizita şi-l pune să se ospăteze de pe o scândură - . Dar fabulele nu se limitează doar la lumea animalelor ci atinge şi oamenii, cel mai adesea acestea au tendinţe moralizatoare, sunt taxate numeroase vicii – lenea, femeia care vine „sulemenită” la biserică. Însă cea mai cunoscută fabulă, ce ocupă un loc aparte în cadrul picturii murale exterioare din biserici în special în Vâlcea, este Bătrânul şi moartea, scena cea mai păstrată fiind cea în care un bătrân ce încearcă să care lemne, obosit fiind îşi „cheamă” moartea. “Moartea” nu pregetă să apară, şi pe cât e de hidoasă pe atât devine de familiară şi binevoitoare când e vorba de luat o viaţă!

     - Thanatos (moartea, jocul vieţii şi al morţii). Sub influenţa filozofiei medievale şi renascentiste ce propovodăia deşertăciunea existenţei umane, apare şi se dezvoltă iconografia thanatos-ului. Pe numeroase faţade a ctitoriilor bisericeşti din Ţara Românească, în special pe faţadele bisericilor vâlcene, imaginea morţii are înfăţişarea unui tânăr cu părul vâlvoi purtând o coasă, altă dată este înfăţişată în chip de schelet galopând peste cadavre. Tema thanatos-ului reprezintă cheia picturilor murale din Ţara Românească, întrucât este opusul Bunei Vestiri. Judecata de Apoi cunoaşte o mare răspândire, prin adăugarea unui element nou la bisericile din Ţara Românească şi anume pridvorul. Personajele supuse judecăţii sunt acum numeroase: clericul păcătos, pe cârciumar, băcan, brutar, cizmar, morar, „mâncătorul de pământ”, „cel care mănâncă osteneala altuia”, femeia adulteră, cuplul adulter, femeia care leapădă prunci, cel care doarme duminica mult etc.

     - Roata vieţii. Simbol sugestiv al facerii şi prefacerii, al creşterii şi descreşterii, Roata vieţii zugrăvite la exteriorul edificiilor de cult olteneşti nu este altceva decât periplul ciclic al vieţii omeneşti. Moartea trebuie învinsă spre proslăvirea şi folosul vieţii. În acest sens poate cea mai subtilă exprimare a filozofiei vieţii şi thanatos-ului o constituie ceasurile solare incluse în programul iconografic al picturilor murale exterioare din Ţara Românească (Peşteana de Jos-Fărcăşeşti, GJ).

     - Portretele votive prezente mai întâi în pronaosuri, apoi pe pereţii exteriori, par cu atât mai importante cu cât conferă picturii murale exterioare din ţara Românească valoare unui document ctitoricesc pe de o parte, iar pe de altă parte dovedesc apariţia unui program iconografic complex şi al unei mari libertăţi de expresie. Portretele votive realizate în special de zugravii doljeni şi gorjeni la exteriorul ctitoriilor reprezintă adevărate efigii hieratice (biserica din Călugăreasa-Prigoria, VL). Zugravilor olteni li se datorează această prezentare. Ei nu vor uita nicicând pe cei ce au ctitorit fie cu munca fie finaciar.

     În sprijinul celor de mai sus, istoricul de artă, prof. dr. Răzvan Theodorescu, sublinia în cartea sa “Civilizaţia românilor între medieval şi modern” [1] , dragostea pictorilor de biserici din perioada acelor vremi pentru povestea presărată cu reflecţii morale, despre umorul reprezentărilor, despre scene pictate însoţite deseori de texte scrise. Stilul picturii murale din epocă se caracterizează aşadar prin povestire dar şi elemente realiste, ceea ce duce la o coloratură locală, umor, oralitate, spirit moralizator, atenţie specială acordată amănuntului, decorativism, desen liber şi culori vii. Arta murală a secolelor XVIII şi XIX devine o oglindă a mentalităţilor, a stilului de viaţă şi a credinţelor întregii obşti.


1. Răzvan Theodorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern, vol. II, cap. Popular şi ţărănesc în arta de la 1800, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987.