II. PREZENTARE GENERALĂ

1. Introducere
2. Istoric al cercetărilor
3. Ctitori
4. Pictori-zugravi
5. Iconografie
6. Stilul brâncovenesc
7. Glosar


2. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR.

     Pictura religioasă creată de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi până în secolul al XIX-lea, circumscrisă întregului context cultural al perioadei, ar putea constitui un capitol aparte al istoriei noastre de artă. E vorba desigur despre arta postbrâncovenească (o sinteză, în fapt, între arta religioasă postbizantină şi influenţele occidentale) şi nu de arta importată „brut” din Occident, care a deformat atât arhitectura, cât şi pictura bisericilor ortodoxe din Moldova şi Ţara Românească.

     Pictura murală exterioară din Ţara Românească a fost puternic influenţată de apariţia romanelor populare precum: Esopia (Fabulele lui Esop), Alixăndria (Viaţa lui Alexandru cel Mare), Fiziologul (pilde despre animale inserate într-un Codice de ieromonahul Serafim de la mânăstirea Bistriţa), Mineele episcopului Chesarie, a textelor popularizante cu caracter religios (Minunile Maicii Domnului, Cheia înţelesului, Floarea darurilor sau Albina – copiată de Sava Popovici din Răşinari), Didahiile lui Antim Ivireanu, a Predicilor lui Varlaam, a legendelor apocrife referitoare la Vechiul şi Noul Testament (Protoevanghelia lui Iacob şi Evanghelia lui Nicodim), a Thanatos-ului (perspectiva irefutabilă a morţii, implacabilă şi de neoprit, Roata Vieţii, simbolul sugestiv al periplului ciclic, al destinului omenesc. Celor de mai sus li se alătură variate teme precum: Bunavestire, Intrarea în Biserică, Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului etc. Toate acestea servesc, cu timpul, la ilustrarea unui nou program iconografic.
     Deşi spuneam că studiile consacrate picturilor sunt puţine, există însă, o amplă lucrare dedicată picturii exterioare religioase din Ţara Românească - Pictura exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX) - şi care se datorează lui Andrei Paleolog. Pictura exterioară a lăcaşelor de cult din Ţara Românească reprezintă în viziunea lui Andrei Paleolog, “un capitol dintre cele mai importante ale istoriei artei româneşti”. Numărul restrâns de cercetători care s-au ocupat de picturile exterioare ale vechilor biserici ne obligă săi amintim: Alexandru Ştefulescu, Alexandru Lapedatu, Alexandru Baltazar, V. Literat, P.V. Năsturel, Maria Golescu, N. Ghica-Budeşti, Aurelian Sacerdoţeanu, Virgil Drăghiceanu, Vasile Grecu, Nicolae Vătămanu, Theodora Voinescu, Radu Creţeanu, Victor Brătulescu, Andrei Pănoiu, etc. În acelaşi timp nu trebuie uitate nici lucrările generale despre arta şi pictura românească ale lui Alexandru Duţu, Răzvan Theodorescu etc. Dintre primii enumeraţi o activitate elaborată au avut în special: N. Ghika-Budeşti cu studiul “Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”(vol. I-IV, 1936); Virgiliu Drăghiceanu cu lucrarea “Monumentele istorice din Oltenia”(1921); Maria Golescu cu studiul „O fabulă a lui Esop trecută în iconografia religioasă”(1934), Theodora Voinescu cu studiile „Pârvu Mutu Zugravu“(1968), “Între ţărănesc şi popular în pictura românească de la sfârşitul Evului Mediu” (1973), „Radu Zugravu”(1978) etc.
     Pictura bisericilor din Ţara Românească a Evului Mediu târziu, de sorginte postbrâncovenească îşi îmbogăţeşte încet dar perseverent conţinutul, cu teme provenite din textele hagiografice (vieţile pilduitoare ale sfinţilor) şi texte literare populare. Iconografia pridvoarelor şi a faţadelor bisericii capătă în această perioadă un rol prioritar. Zonal, în special în Oltenia se formează echipe de zugravi ce şi-au transmis programe, tehnici de lucru etc. Ele au activat în perimetre bine stabilite ca adevărate “şcoli” de pictură, asigurând astfel nu numai o exprimare completă ci şi una diversificată a mesajului, în care factorul emoţional deţine un rol important.