II. PREZENTARE GENERALĂ

1. Introducere
2. Istoric al cercetărilor
3. Ctitori
4. Pictori-zugravi
5. Iconografie
6. Stilul brâncovenesc
7. Glosar


6. STILUL ARHITECTURAL BRÂNCOVENESC

     La sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, în arta românească apare un stil nou, deosebit şi anume "stilul brâncovenesc", stil ce poartă numele domnitorului român Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Perioada brâncovenească reprezintă o adevărată mişcare de emancipare spirituală, atât social cât şi artistic. Din punct de vedere structural aceasta perioadă a artei româneşti este finalul artei postbizantine într-o perioadă în care arta balcanică îşi avea filonul în tradiţia ortodoxă.

     În această vreme domni precum Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu realizează o amplă operă de reactualizare a tradiţiei bizantine. Lor li se alătură erudiţii vremii - literaţi precum fraţii Greceanu, Radu Popescu etc. Fiind un mare iubitor de cărţi, domnitorul Constantin Brâncoveanu reuneşte la curtea sa unii dintre marii învăţaţi ai vremii precum stolnicul Constantin Cantacuzino ce învăţase la Padova, Antim Ivireanul, Hrisant Notarra – viitorul patriarh al Ierusalimului, fost şi învăţător ai fiilor domnitorului. La curtea domnească a Ţării Româneşti are loc o adevărată Renaştere bizantină. Ea reprezintă o îmbinare a tradiţiilor artistice locale, valahe, cu tradiţiile bizantine dar şi influenţe orientale şi chiar forme occidentale ale Renaşterii, cum ar fi şcoala italiană. Arta manifestă tendinţe de eliberare de sub influenţele bizantine şi orientale şi o apropiere de cele , adoptând motive vegetale şi florale specifice Renaşterii şi barocului. Noutatea este dispariţia stâlpilor de susţinere şi a contraforturilor. Ancadramentele de la uşi şi ferestre au decoruri pictate de un stil aparte. Pridvoarele construcţiilor bisericeşti masive şi greoaie sunt acum împodobite de stilul brâncovenesc.

     În secolul al XVIII-lea, stilul brâncovenesc devine stil naţional şi se răspândeşte în toată Ţara Românească ajungând chiar şi în Transilvania. Stilul arhitectural brâncovenesc este recunoscut astăzi ca fiind “primul stil românesc”. Punctul culminant al artei brâncoveneşti este sculptura în piatră la care se adaugă motivele ornamentale reprezentate de florile şi frunzele de acant, floarea soarelui dar şi o serie de flori de primăvară – lalea, bujor, narcisă -.

     Stilul brâncovenesc născut la Hurezi - unde se află principala ctitorie de cult a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi, totodată, cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Ţara Românească (1690-1697) – se încheie tot acolo, cu foişorul. Faţadele sunt tencuite şi decorate cu arcaturi, registrul superior al faţadelor având în centrul un element circular, simbolizând o cunună. Elementele florale în culori vii dau culoare numeroaselor scene biblice din biserică. Pentru această construcţie religioasă, grandioasă şi fastuoasă în acelaşi timp, domnitorul Constantin Brâncoveanu şi-a ales cei mai pricepuţi meşteri: Pârvu Mutu, Manole, Caragea, Istrate, cărora le impune crearea unui stil nou, original, cu adevărat românesc. Fresca de la Mănăstirea Hurezi este unică în tot spaţiul răsăritean, pentru că îmbina foarte bine iconografia religioasă cu compoziţia cu caracter laic. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, stilul românesc brâncovenesc va fi continuat prin edifiicile religioase: Mănăstirea Antim, Mănăstirea Văcăreşti, Bisericile Stavropoleos şi Kretzulescu.