Acest lexicon elaborat de regretatul etnolog Romului Antonescu îşi propune ca informaţiile aflate în diferite lucrări etnologice să fie structurate în jurul unei singure realităţi, fie că aceasta era un obiect, un gest, o profesiune sau ocupaţie, un personaj anume, o etnie etc., dar limitându-se numai la zonele etno-folclorice ale arealului românesc contemporan. Nu s-au consemnat informaţii referitoare la basarabeni şi şi nici la grupurile etnice macedo-române, deoarece obiceiurile şi credinţele acestora sunt - de cele mai multe ori - contaminate de cele ale grupurilor etnice în vecinătatea sau în mijlocul cărora au trăit etnicii români.

---

Sfântului Apostol Andrei,
mamelor noastre şi lui
Andrei-cel-de-acasă.

CUVÂNT ÎNAINTE

Observatorul atent al culturilor tradiţionale ajunge repede la concluzia că toate manifestările exprimate, în plan spiritual sau în plan material, se subordonează unor coduri aproape imuabile, respectate cu sfinţenie de către toţi componenţii unui grup etnic. Libertăţile pe care şi le iau unii lideri de opinie se produc numai în momentele în care codul înregistrează o eventuală fisură, fie prin pierderea unor elemente ale bazei motivaţionale sau explicative proprii, fie prin importuri de realităţi ale căror baze motivaţionale sunt mai active şi, din acest punct de vedere, servesc mai eficient diverselor nevoi în contextul desfăşurării diurne a vieţii şi, în consecinţă, sunt mai credibile. Oricum, aceste libertăţi sunt asimilate greu, după lungi perioade de tatonare şi numai în urma înregistrării unei frecvenţe mari şi circulaţii majore în rândul indivizilor unui grup etnic, ceea ce duce la concluzia că tradiţia reprezintă un complex de încatenări de cutume deosebit de rezistente. Se poate afirma chiar, cu îndreptăţit temei, că nu există cenzură mai aprigă decât aceea care se manifestă la nivelul bogatului evantai de exprimări pe care îl pun în evidenţă culturile tradiţionale, acestea exercitând o enormă şi permanentă presiune asupra propriilor indivizi. În fond, o realitate produsă de oameni pentru propria lor orientare în contextul valorilor propuse de lumea înconjurătoare, având ca justificare şi unic scop perpetuarea identităţii lor etnice.

Simpla recunoaştere a existenţei codurilor comportamentale care funcţionează în cadrul unui grup uman, tradiţional structurat, nu este însă suficientă, atâta timp cât nu sunt puse în evidenţă şi mecanismele care fac posibilă acroşarea elementelor componente în lanţuri simbolice, apte să dezvolte şi să comunice mesaje, înţelese şi acceptate de către comunitatea umană căreia îi sunt adresate. Practic, mesajele joacă acelaşi rol pe care îl are orice limbă vorbită de un număr mai mare sau mai mic de oameni, aceasta fiind una dintre caracteristice definitorii ale unei etnii. Un exemplu concludent în acest sens, dar nu singurul, îl constituie manifestările cu personaje mascate, care se desfăşoară la diferitele date ale calendarului tradiţional. Cercetările mai consistente asupra acestor fenomene, în majoritatea cazurilor, au luat în considerare şi au analizat, cu precădere, realizarea plastică a măştilor şi cât din suprafaţa corpului uman este mascată. Nu s-a ţinut seama, decât în mică măsură, de mecanismele care stau la baza alcătuirii cetei de mascaţi, ce rol îndeplinesc personajele în cadrul grupului, care sunt raporturile dintre ceată şi colectivitatea umană căreia i se adresează, ce crede sau cum sunt apreciate aceste manifestări. Aceleaşi întrebări le ridică şi secvenţele ornamentale amplasate pe unele componente ale arhitecturii tradiţionale, pe piesele de port popular, pe textile, pe mobilier, pe unelte şi obiectele de uz casnic. Simpla afirmaţie conform căreia aceste obiecte sunt frumos ornamentate nu justifică în nici un fel prezenţa lor şi nici felul cum sunt acroşate elementele componente al unei secvenţe ornamentale. Este adevărat că se susţine, în unele studii de specialitate, că, la nivelul culturii tradiţionale, există o „gramatică" ornamentală şi una cromatică. Dar cum funcţionează acestea, care le sunt canoanele şi ce mesaje transmit nu ni se spune. Şi asta pentru că nici generaţiile actuale din cadrul colectivităţilor tradiţionale nu le mai cunosc şi deci nu pot explica de ce se procedează într-un anumit fel şi nu altfel. În acest context, baza explicativă se depărtează de configurarea ei simbolică, credinţele nu mai sunt susţinute ca o necesitate absolută, respectul faţă de tradiţie, luată ca element definitoriu al identităţii de grup, se diluează şi astfel apar, pe de o parte superstiţiile, iar, pe de altă parte, speculaţiile în interpretare la care recurg din ce în ce mai des unii specialişti, fără ca aceştia din urmă să-şi aşeze argumentaţia pe canavaua gândirii tradiţionale, să se conformeze logicii acesteia. Din această pricină, unele explicaţii date de specialişti nu pot fi susţinute nu numai în planul general al manifestărilor de orice fel, materiale sau spirituale, dar nu pot fi susţinute nici în contexte reduse la un singur domeniu de exprimare artistică.

Intenţia de a clarifica, măcar şi în parte, aceste insuficienţe de ordin explicativ şi dorinţa de a oferi tuturor celor interesaţi o bază de date care să le poată înlesni „citirea" secvenţelor decorative sau rituale au condus, în urmă cu aproape două decenii, la iniţierea acestei lucrări deosebit de complexe. De la început, ne-am propus ca toate informaţiile culese din diferitele lucrări de specialitate să fie structurate în jurul unei singure realităţi, fie că aceasta era un obiect, un gest, o profesiune sau ocupaţie, un personaj anume, o etnie etc. , limitându-ne, din raţiuni lesne de înţeles, numai la zonele etno-folclorice ale arealului românesc contemporan. Am eliminat, cu bună ştiinţă, informaţiile referitoare la credinţele provenind din Basarabia şi din grupurile etnice macedo-române, nu pentru că ele nu ar fi fost interesante, ci pentru faptul că ele sunt, de cele mai multe ori, contaminate de obiceiurile şi credinţele colectivităţilor umane străine în vecinătatea sau în mijlocul cărora au trăit etnicii români. Acest fel de a structura materialul cules, folosind metoda termenilor „cheie", a condus la configurarea unor „aureole" care gravitează în jurul fiecărei realităţi, din care se poate degaja potenţialul de acroşare pe care îl generează în interiorul secvenţelor, arealul zonal în care funcţionează cu aceleaşi virtuţi, precum şi frecvenţa de întrebuinţare a acestora.

Cercetarea astfel concepută a fost acceptată, pentru finanţare, de către fostul Minister al Cercetării şi Tehnologiei, în perioada 1994-1995, contractul fiind încheiat cu Institutul de Memorie Culturală (CIMEC), grupul de lucru fiind format, numai pentru această perioadă, din Iuliana Băncescu, Alexandru Duma, Cătălina-Luminiţa Marin şi Anişoara Burlacu şi Daniela Daneliuc (din partea CIMEC, pentru realizarea unei baze de date), sub îndrumarea şi cu aportul efectiv al autorului, căruia i-au revenit finalmente clasificarea şi indexarea informaţiilor culese, stabilirea sferelor semantice a termenilor în accepţiunea pe care o evidenţiază gândirea tradiţională, eliminarea redundanţelor, menţionările corecte ale surselor bibliografice, stabilirea corespondenţelor ştiinţifice pentru animalele şi plantele regăsibile în dicţionar, stabilirea seriilor simbolice la unele articole. Tuturor celor enumeraţi mai sus le mulţumesc pentru interesul manifestat în timpul colaborării noastre, cât şi după aceea.

În ceea ce priveşte modul de redactare, autorul a respectat în general textele de bază ale autorilor consultaţi, intervenind numai acolo unde modul de exprimare utilizat în diverse perioade ale dezvoltării limbii române impunea un asemenea demers. Este locul aici să precizez câteva aspecte pentru o mai lesnicioasă orientare a cititorului. După fiecare paragraf, este menţionată sursa informaţiei, adică numele autorului sau titlul succint al lucrării colective, eventual numărul volumului şi pagina. Atunci când bibliografia menţionează mai multe materiale ale aceluiaşi autor, acestea sunt numerotate în ordinea alfabetică a primului cuvânt din titlu, acelaşi număr fiind regăsibil şi în menţionările din textele dicţionarului. Informaţiile preluate din periodice şi alte publicaţii sunt evidenţiate sub titlul generic PRESA. Cele preluate din cercetările de teren, dar care nu au văzut lumina tiparului din diferite motive, sunt menţionate sub titlul NOTE, la care este adăugat numele cercetătorului. Când la finele unui paragraf nu se menţionează arealul în care a fost atestată o anumită realitate, înseamnă că nici autorul din care a fost preluată informaţia nu a făcut-o. Cât priveşte abrevierile folosite, subliniem că ele sunt cele uzuale, fără ca prezenţa acestora să fie excesivă. În general, efortul redacţional a fost orientat spre obţinerea unor texte cursive, uşor lizibile, în care cuvântul „cheie" să fie cel care dictează aspectele de conjunctură şi asupra căruia converg semnificaţiile, constituindu-se într-o adevărată aureolă simbolică. Acest fel de a concepe lucrarea îi conferă acesteia caracteristica de „operă deschisă", în sensul că lectorul avizat poate adăuga şi alte semnificaţii la cele deja atestate, sau poate aduce precizări asupra zonelor de manifestare a unei realităţi date.

Desigur că parcurgerea materialelor cuprinse în dicţionar poate sta la baza elaborării unor studii de specialitate pertinente, în care să se avanseze concluzii utile pentru stabilirea caracteristicilor definitorii ale culturii tradiţionale româneşti şi pentru delimitarea arealului lor de manifestare. Dar, dincolo de toate acestea, putem să facem o enumerare, fără alte comentarii, a ceea ce noi putem numi „Panteonul simbolic al civilizaţiei tradiţionale româneşti", bazându-ne numai pe prezenţa elementelor componente în cadrul seriilor simbolice, la care trebuie să adăugăm frecvenţa şi aria de circulaţie a unor termeni menţionaţi în dicţionar:

Apă - element de bază al cosmogoniei; 149 menţionări în serii simbolice; agheasmă - 15; apă neîncepută - 6; fântână - 6; rouă - 3; apă sfinţită - 2; apă descântată; apă vie, abur, gheaţă, brumă, promoroacă - câte o singură menţiune pentru fiecare;
Sare - 95;
Monedă - 83; argint - 5; aur - 1;
Pâine - 63; grâu - 40; colac - 38; făină - 19; turtă - 6; aluat - 2; tărâţe - 2; anafură - 1;
Busuioc - 53;
Usturoi - 44;
Trei (număr) - 40;
Ou - 38; cocoş - 9; găină - 8;
Tămâie - 37;
Descântec - 31;
Lumânare - 31; miere - 13; ceară - 5; fagure - 2; albină - 1;
Floare - 30;
Vin - 30; rachiu - 10; ţuică - 4; alcool - 4;
Prag - 26; horn - 12; uşă - 6; vatră - 5; grindă - 4; poartă - 3; gard - 2; fereastră - 2; casă; streaşină; prispă - câte o singură menţiune pentru fiecare;
Cânepă - 25;
Cuţit - 25; fier - 21; ac - 13; topor - 11; foarfecă - 5; lacăt - 2; lanţ - 1;
Foc - element de bază al cosmogoniei; 24 menţionări;
Cărbune - 23; cenuşă - 9; lemn - 8; funingine - 1;
Pământ - element de bază al cosmogoniei; 21; piatră- 11; marmură, cremene - câte o singură menţiune pentru fiecare;
Pelin - 20;
Salcie - 20;
Pânză - 20;
Cămaşă - 19; maramă (năframă, basma) - 11; brâu - 8; bete - 7; opinci (pantofi, papuci, încălţăminte) - 5; batistă - 4; haine (pantaloni, veşminte) - 4; căciulă - 1;
Leuştean - 17;
Oglindă - 17;
Roşu - 16;
Porumb - 16; mămăligă - 6; mălai - 3;
Măr - 16;
Nouă (număr) -16;
Untură - 15; porc - 1;
Păr - 14; lână - 4; seu - 4; os - 4; animal - 2; oaie - 2;
Fir (textil) - 13;
Cruce - 12; rugăciune - 6;
Brad - 12;
Zahăr - 12;
Duminică - 11;
Lapte - 12; unt - 11; brânză (caş) - 3;
Piper - 11;
Iarbă- 10;
Pieptene - 10.

Acestei liste i se pot adăuga realităţi ale lumii înconjurătoare care nu intră decât foarte rar sau deloc, alături de alte obiecte, în serii simbolice, deoarece, după cum lesne se poate deduce, parametrii lor existenţiali nu le permit acroşaje de tipul celor enumerate mai sus. Este vorba în special de animale, indivizi sau grupuri umane, precum şi determinările temporale. Aceasta nu înseamnă că ele nu aglutinează semnificaţii şi contexte caracteristice pentru gândirea tradiţională românească.

În ordine descrescătoare, acestea sunt: factorul uman: femeia în toate ipostazele sale existenţiale (copil, fată, mireasă, gravidă, lehuză, mamă, bătrână); ceata de flăcăi, colindă, dans; animale sălbatice şi domestice: cal (şi, în legătură directă cu această vieţuitoare, căluşarii), lup, şarpe, câine, cerb, broască, barză, bour, bou; determinări temporale: săptămână, duminică, joi, sâmbătă, luni (celelalte zile ale săptămânii nu întrunesc semnificaţii deosebite decât în contexte speciale, de pildă atunci când gravitează sub determinarea Paştelui, sau când evidenţiază personaje fantastice: Joimăriţa, Marţolea), ianuarie, martie, aprilie, decembrie (evident, lunile din an care marchează începutul şi sfârşitul anului calendaristic şi începutul anului agricol şi pastoral); alte realităţi: albie, comoară.

Desigur că dicţionarul cuprinde şi alte componente ale universului material sau spiritual aşa cum sunt ele oglindite de gândirea tradiţională românească, intenţia noastră fiind aceea de a le descifra şi a le pune în evidenţă valenţele, adevărata bogăţie a ţăranului nostru de oriunde şi din totdeauna. Lui îi închinăm şi această lucrare ca un modest omagiu pentru strădania sa de a ne naşte, a ne creşte şi a ne purta identitatea peste noianul de timp care ne-a răbdat cu seninătate şi uneori chiar cu bucurie.

AUTORUL

ABREVIERI

DLRM - Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei, Bucureşti, 1958;
lat. - din limba latină;
v. - vezi;
v. slv. - din slava veche.