Însemnătatea săpăturilor

Misiunea din 2001 a fost pe de-a întregul pozitivă. Ea a permis cercetarea zonei Cetate, ameninţată mai ales de proiectul minier şi s-a constatat că ea închide puţine vestigii antice susceptibile de a fi studiate sau conservate. Cercetarea a fost uşurată de asistenţa remarcabilă a societăţii miniere române Mininvest şi a celei româno-canadiene de la S.C. Roşia Montană Gold Corporation privind accesul la planurile moderne disponibile pe sit, copiile lor, pregătirea anumitor utilaje grele şi accesul în lucrările subterane din masivul Cetate şi reţelele din jur

. În definitiv, cercetările în arheologie minieră făcute în 2001 pe sectorul Cetate au arătat că acest masiv nu a păstrat decât foarte puţine lucrări vechi care aveau să facă renumele acestei părţi a sitului. Din nefericire, se constată astăzi că aceste vestigii au fost distruse de exploatarea în carieră din ultimii 30 de ani. Nu ni se pare necesară aprofundarea cercetărilor în această zonă foarte săracă şi destabilizată, în condiţiile în care alte sectoare ale sitului închid încă lucrări remarcabile, cum este cazul masivului Cârnic şi zonei Orlea-Ţarina.
           Nu ni se pare necesară conservarea in situ a lucrărilor explorate în 2001 în masivul Cetate dacă necesităţile de reluare minieră actuale nu o cer. Este mai urgentă identificarea noilor sectoare mai bine păstrate, cum pot fi cele din reţeaua Cătălina Monuleşti recent degajate (sector Lety), studierea şi presupunerea în cunoştinţă de cauză a unui ansamblu coerent, reprezentativ şi bine păstrat pentru protejarea şi punerea în valoare a subteranului.
           Analiza reţelelor vechi de la Cârnic şi Cetate, atât prin prospecţie cât şi prin săpătură, ne ajută să facem anumite observaţii asupra cronologiei de exploatare şi originii tehnicilor utilizate. Ele ţin de dinamica exploatării, topografia vestigiilor şi datele furnizate de săpături. Astfel, în Cârnic, o galerie cu secţiune trapezoidală deschisă cu unelte miniere a fost retăiată de două şantiere deschise cu foc cu paramenţii rotunjiţi caracteristici. Într-un sector apropiat, în sud-vestul masivului, alte şantiere deschise la foc, şantierele 19 ale nivelului 960 (Cârnic 7) au putut fi datate cu C14 în epocă romană în 2002, între 135 şi 355 (Fig. 14). Se constată aici anterioritatea tăierii cu unelte miniere a unei galerii trapezoidale pe lucrarea cu foc din epoca romană.
           Datarea dacică obţinută cu C14 (datare cronologică cuprinsă între 265 şi 90 a.Chr.) pe o scândură găsită în şantierul Ch1 al sectorului nord-vestic de la Cârnic 1 pune problema evoluţiei metodei de extracţie între epoca dacică şi epoca romană. De fapt, după diferitele faze de săpare observate în plan (Fig. 20) şi topografia lucrărilor acestei reţele, nu este posibil să se distingă importante schimbări în tehnica minieră. Abatajul cu unelte miniere şi alegerea punctelor de tăiere cu secţiune trapezoidală rămân tehnicile utilizate.
           Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare că rezidă în introducerea opaiţului pentru care sunt săpate nişe în pereţi. Mai înainte, minerii utilizau fără îndoială beţe de lemn ale căror vestigii parţial arse au fost găsite în umpluturile G1 şi G2 de pe Cârnic. Realizarea nişelor pentru opaiţe relevă de asemenea că ele au servit mai ales la iluminarea zonei centrale dintre G2, exploatarea Dep.1 şi Ch1. Baza micii cercetări G1 se găseşte departe de o sursă de lumină. Aceasta poate să explice dacă lucrarea a fost adâncită înaintea introducerii opaiţelor în mină, adică în epoca dacică. În momentul reluării reţelei această galerie abandonată va fi servit ca zonă de deşeuri (în umplutura căreia s-au aruncat opaiţele romane sparte) în timp ce activitatea se concentra în G2, Dep.1, P1 şi Ch1 (Fig. 20).
           De altfel, la Zeus am remarcat precocitatea activităţii miniere care poate fi situată chiar în sec I p.Chr. (Fig. 14) în epoca "independenţei". Şantierele de la Zeus sunt aproape de suprafaţă şi corespund fără îndoială lucrărilor de început ale activităţii miniere în acest sector al sitului. De altfel, pe ansamblul acestei reţele nici un opaiţ roman, nici o nişă de opaiţ nu a fost găsită nici chiar în partea profundă a reţelei, de exemplu în Dep.2 şi G16.
           În plus, în Cârnic, şantierele studiate în 2002 (Cârnic 5, şanţ.19) au livrat lemn şi cărbune pentru datări radiocarbon, cuprinse pe de-a întregul în secolul I p.Chr. (cf. RM02 Cârnic 5-Chant.19; Fig. 14). Dispunem totuşi de două date dacice, de la Ţarina şi Cârnic, pentru lucrările miniere de la Roşia, ca şi de trei alte date pe care le putem de asemenea atribui secolului I p. Chr. până la cucerirea romană.
           Toate acestea ne duc la ideea că activitatea minieră dacică era bine dezvoltată în subteran la Roşia Montană, atât la Ţarina, cât şi la Cârnic, în cursul celor trei secole care preced cucerirea. Apoi după cucerirea şi relansarea activităţii miniere pe sit, o reluare cu aprofundarea lucrărilor deja săpate în epoca pre-romană va fi fost pusă în utilizarea probabilă a aceloraşi familii de mineri indigeni. Aceşti ultimi păstrători ai unui meşteşug ancestral vor continua să-şi deschidă şantierele lor în aceeaşi manieră de abataj atât de caracteristică, cu proporţii regulate, calibrate şi foarte geometrice, probabil o tehnică minieră dacică.

Cuprins
Reţelele miniere antice. Misiunile arheologice franceze 1999-2001
Béatrice Cauuet , Bruno Ancel , Christian Rico , Călin Tămaş
Cadrul cercetării	Sectoarele Orlea-Ţarina-Carpeni
Cadrul geologic	Sectorul Coş
Contextul geologic de la Roşia Montană	Bilanţul prospecţiunii şi explorării
Masivul Cârnic	Însemnătatea săpăturilor
Masivul Cetate	Lista ilustraţiilor
Sectorul Hăbad
Însemnătatea săpăturilor Misiunea din 2001 a fost pe de-a întregul pozitivă. Ea a permis cercetarea zonei Cetate, ameninţată mai ales de proiectul minier şi s-a constatat că ea închide puţine vestigii antice susceptibile de a fi studiate sau conservate. Cercetarea a fost uşurată de asistenţa remarcabilă a societăţii miniere române Mininvest şi a celei româno-canadiene de la S.C. Roşia Montană Gold Corporation privind accesul la planurile moderne disponibile pe sit, copiile lor, pregătirea anumitor utilaje grele şi accesul în lucrările subterane din masivul Cetate şi reţelele din jur . În definitiv, cercetările în arheologie minieră făcute în 2001 pe sectorul Cetate au arătat că acest masiv nu a păstrat decât foarte puţine lucrări vechi care aveau să facă renumele acestei părţi a sitului. Din nefericire, se constată astăzi că aceste vestigii au fost distruse de exploatarea în carieră din ultimii 30 de ani. Nu ni se pare necesară aprofundarea cercetărilor în această zonă foarte săracă şi destabilizată, în condiţiile în care alte sectoare ale sitului închid încă lucrări remarcabile, cum este cazul masivului Cârnic şi zonei Orlea-Ţarina. Nu ni se pare necesară conservarea in situ a lucrărilor explorate în 2001 în masivul Cetate dacă necesităţile de reluare minieră actuale nu o cer. Este mai urgentă identificarea noilor sectoare mai bine păstrate, cum pot fi cele din reţeaua Cătălina Monuleşti recent degajate (sector Lety), studierea şi presupunerea în cunoştinţă de cauză a unui ansamblu coerent, reprezentativ şi bine păstrat pentru protejarea şi punerea în valoare a subteranului. Analiza reţelelor vechi de la Cârnic şi Cetate, atât prin prospecţie cât şi prin săpătură, ne ajută să facem anumite observaţii asupra cronologiei de exploatare şi originii tehnicilor utilizate. Ele ţin de dinamica exploatării, topografia vestigiilor şi datele furnizate de săpături. Astfel, în Cârnic, o galerie cu secţiune trapezoidală deschisă cu unelte miniere a fost retăiată de două şantiere deschise cu foc cu paramenţii rotunjiţi caracteristici. Într-un sector apropiat, în sud-vestul masivului, alte şantiere deschise la foc, şantierele 19 ale nivelului 960 (Cârnic 7) au putut fi datate cu C14 în epocă romană în 2002, între 135 şi 355 (Fig. 14). Se constată aici anterioritatea tăierii cu unelte miniere a unei galerii trapezoidale pe lucrarea cu foc din epoca romană. Datarea dacică obţinută cu C14 (datare cronologică cuprinsă între 265 şi 90 a.Chr.) pe o scândură găsită în şantierul Ch1 al sectorului nord-vestic de la Cârnic 1 pune problema evoluţiei metodei de extracţie între epoca dacică şi epoca romană. De fapt, după diferitele faze de săpare observate în plan (Fig. 20) şi topografia lucrărilor acestei reţele, nu este posibil să se distingă importante schimbări în tehnica minieră. Abatajul cu unelte miniere şi alegerea punctelor de tăiere cu secţiune trapezoidală rămân tehnicile utilizate. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare că rezidă în introducerea opaiţului pentru care sunt săpate nişe în pereţi. Mai înainte, minerii utilizau fără îndoială beţe de lemn ale căror vestigii parţial arse au fost găsite în umpluturile G1 şi G2 de pe Cârnic. Realizarea nişelor pentru opaiţe relevă de asemenea că ele au servit mai ales la iluminarea zonei centrale dintre G2, exploatarea Dep.1 şi Ch1. Baza micii cercetări G1 se găseşte departe de o sursă de lumină. Aceasta poate să explice dacă lucrarea a fost adâncită înaintea introducerii opaiţelor în mină, adică în epoca dacică. În momentul reluării reţelei această galerie abandonată va fi servit ca zonă de deşeuri (în umplutura căreia s-au aruncat opaiţele romane sparte) în timp ce activitatea se concentra în G2, Dep.1, P1 şi Ch1 (Fig. 20). De altfel, la Zeus am remarcat precocitatea activităţii miniere care poate fi situată chiar în sec I p.Chr. (Fig. 14) în epoca "independenţei". Şantierele de la Zeus sunt aproape de suprafaţă şi corespund fără îndoială lucrărilor de început ale activităţii miniere în acest sector al sitului. De altfel, pe ansamblul acestei reţele nici un opaiţ roman, nici o nişă de opaiţ nu a fost găsită nici chiar în partea profundă a reţelei, de exemplu în Dep.2 şi G16. În plus, în Cârnic, şantierele studiate în 2002 (Cârnic 5, şanţ.19) au livrat lemn şi cărbune pentru datări radiocarbon, cuprinse pe de-a întregul în secolul I p.Chr. (cf. RM02 Cârnic 5-Chant.19; Fig. 14). Dispunem totuşi de două date dacice, de la Ţarina şi Cârnic, pentru lucrările miniere de la Roşia, ca şi de trei alte date pe care le putem de asemenea atribui secolului I p. Chr. până la cucerirea romană. Toate acestea ne duc la ideea că activitatea minieră dacică era bine dezvoltată în subteran la Roşia Montană, atât la Ţarina, cât şi la Cârnic, în cursul celor trei secole care preced cucerirea. Apoi după cucerirea şi relansarea activităţii miniere pe sit, o reluare cu aprofundarea lucrărilor deja săpate în epoca pre-romană va fi fost pusă în utilizarea probabilă a aceloraşi familii de mineri indigeni. Aceşti ultimi păstrători ai unui meşteşug ancestral vor continua să-şi deschidă şantierele lor în aceeaşi manieră de abataj atât de caracteristică, cu proporţii regulate, calibrate şi foarte geometrice, probabil o tehnică minieră dacică.
Note de subsol
1. Cercetătoare C.N.R.S. (Centre National de la Recherche Scientifique), arheolog la U.T.A.H (Unité Toulousaine d'Archéologie et d'Histoire), Universitatea Le Mirail, Toulouse (Franţa); coordonatoarea misiunilor franceze la Roşia Montană. 2. Muzeograf la Serviciul Cultural al oraşului Argentičre-la-Bessée (Franţa). 3. Conferenţiar la Universitatea Le Mirail, Toulouse; arheolog în cadrul U.T.A.H. (Franţa). 4. Şef lucrări, Departamentul de Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (România). 32. Dorim să mulţumim aici dlor. Gheorghe Gruber, Lawrence Marsland şi Gary O'Conor (RMGC), Valentin Rus (Mininvest), pentru ajutorul lor.