Contextul geologic de la Roşia Montană

Sectorul Roşia Montană face parte din unitatea de Bucium, care reprezintă o transilvanidă laramică

. Fundamentul cristalin (pânza de Baia de Arieş) nu aflorează în zona Roşia Montană, dar fragmente de roci cristaline din această formaţiune se întâlnesc în structurile de brecii. Fundamentul este acoperit de un fliş cretacic superior, roci sedimentare neogene şi evident, roci vulcanice neogene, dacite şi andezite (Fig. 2).
Masivul Cetate, ca şi geamănul său Cârnicul, sunt masive vulcanice de compoziţie dacitică (dacit de Cetate). Dacitul de Cetate este în contact direct la sud şi nord cu produse vulcanoclastice dacitice (formaţiune de tip val piroclastic). Spre vest, dacitul are un contact tectonic cu rocile cretacice din fundamentul bazinului Roşia Montană (Fig. 2).
La Roşia Montană, mai precis între masivele Cetate şi Cârnic, s-a format o coloană de brecie de explozie de natură freatomagmatică

. Sistemul de interacţiune freatomagmatic, respectiv structura de brecie de Cetate, a controlat geneza zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană.
Zăcământul epitermal de aur şi argint de la Roşia Montană este de tip adular-sericit (sau low-sulfidation), având caracteristici specifice în acest sens, precum morfologia corpurilor de minereu, mineralogia mineralelor metalice şi de gangă, alteraţiile hidrotermale şi asociaţia geochimică

. Studiul incluziunilor fluide au confirmat caracterul adular-sericit al zăcământului Roşia Montană

. În cadrul zăcământului, pe lângă structura de brecie Cetate, un corp de minereu cu conţinuturi de aur deosebite (Fig. 3), există şi alte tipuri de corpuri de minereu: filoane, stockwerkuri, impregnaţii, brecii, placersuri şi paleoplacersuri (aluviuni).
Completând cercetările arheologice miniere, abordarea geologică s-a focalizat în 2000 în special pe masivul Cârnic (reţelele antice Cârnic 1 şi Cârnic 2) şi în 2001 pe masivul Cetate (sectoarele miniere Zeus şi Găuri). Cercetarea geologică a reţelelor miniere antice de la Cârnic şi Cetate a cuprins cercetări de teren (suprafaţă şi subteran) şi multiple investigaţii analitice de laborator: analize de conţinuturi

, studii microscopice (secţiuni subţiri, secţiuni lustruite)

, microscopie electronică (TEM şi SEM)

.

           Date bibliografice şi arhivistice despre lucrările miniere de la Roşia Montană
           După cunoştinţele noastre există relativ puţine publicaţii recente care oferă informaţii istorice şi arheologice referitoare la exploatările miniere din perimetrul Roşia Montană şi doar câteva dintre acestea privesc lucrările miniere romane

. Lucrarea consacrată muzeului minier Roşia Montană este singura care prezintă un istoric evolutiv al exploatării miniere

.
Nu există, prin urmare, nici un studiu aprofundat al arhivelor miniere. Acestea sunt, de altfel, destul de dispersate (cf. A. Sântimbreanu). La faţa locului, la exploatarea minieră Roşia Montană nu există planuri vechi ale minei. Se păstrează doar planul general al lui Pošepny, datat 1868. Un alt plan general executat în 1941 surprinde lucrările miniere din prima jumătate a secolului al XX-lea

. În ultimul plan de sinteză elaborat de Mininvest Deva (1992) se menţionează trunchiat o parte a lucrărilor moderne executate în secolele XVIII-XIX-XX. Toate celelalte planuri, detaliate sau de sinteză, cuprind doar lucrările recente, efectuate în anii 1960-1980, mai ales reţelele rectangulare de explorare şi sălile de exploatare cu pilieri. Compararea diferitelor generaţii de planuri miniere pune în evidenţă neconcordanţe în ceea ce priveşte localizarea şi morfologia lucrărilor moderne.
           În opinia noastră, este foarte probabil ca situl Roşia Montană să fi cunoscut o activitate minieră chiar din epoca bronzului, înaintea cuceririi romane, cu toate că deocamdată nu există nici o dovadă arheologică în acest sens. Zonele de aflorare a filoanelor bogate au fost cu siguranţă exploatate iniţial la suprafaţă şi ulterior în subteran. Anumiţi autori mai vechi s-au gândit că marile excavaţii de suprafaţă din masivul Cetate puteau exista încă din epoca dacică; din păcate, această parte a sitului este în prezent distrusă, neputând fi examinată.
           Zăcământul a fost exploatat intens în perioada romană (105-271), după cum atestă tăbliţele cerate descoperite în galeriile vechi între anii 1786 şi 1855, numeroasele vestigii lapidare descoperite la suprafaţă, precum şi câteva datări C14 efectuate pe probe de lemn recoltate din subteran. De exemplu, cea mai veche tăbliţă cerată menţionează anul 131. Pentru autorii români, toate galeriile vechi săpate cu dalta şi ciocanul sunt atribuite acestei perioade.
           În absenţa izvoarelor, nu se ştie cu certitudine dacă activitatea minieră a continuat puţin şi după plecarea romanilor, spre sfârşitul secolului al III-lea. O datare izotopică C14, efectuată în 1999 pe un fragment de lemn provenit din rambleul unei galerii din reţeaua minieră Cârnic 1, a indicat secolul al X-lea. Textele atestă o activitate minieră în secolul al XII-lea în regiunea Munţilor Apuseni. Toponimul "Chernech" (Cârnic) este menţionat în 1347. Activitatea minieră a sectorului Abrud este menţionată cu regularitate în scrierile secolelor al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea. Situl "Cetatea" este menţionat în 1642. În 1684 sunt inventariate 60 de şteampuri în regiunea Abrud.
           În secolul al XVIII-lea activitatea minieră se intensifică la Roşia Montană. În 1757 existau 119 şteampuri şi 226 în 1772. În această perioadă se deschid galerii de drenaj şi exploatare de anvergură, cum sunt, spre exemplu, galeriile Râzna (nivelul 798) şi Vercheş (nivelul 852) din Cârnic, săpate în jurul anului 1769. Impresionanta galerie de drenaj Sf. Cruce din Orlea este executată între 1785 şi 1790. La sfârşitul secolului al XVIII-lea minele de la Roşia Montană sunt obiectul unor numeroase reamenajări (bazine, ameliorări tehnice) şi beneficiază de serviciile inginerilor unguri. Activitatea cunoaşte o dezvoltare progresivă pe parcursul întregului secol al XIX-lea.
           Începând din 1922, statul exploatează partea profundă a zăcământului, situată sub nivelul galeriei Sf. Cruce. Partea superioară a zăcământului, considerată a fi situată deasupra nivelului Sf. Cruce, a fost exploatată de numeroase întreprinderi private, care au efectuat o exploatare mai mult sau mai puţin sistematică, prin lucrări neregulate de o mare complexitate. În 1948 zăcământul este naţionalizat. Exploatarea minieră traversează o perioadă de exploatare intensivă şi extensivă, confruntându-se în acelaşi timp cu scăderea conţinuturilor în metale preţioase datorită efilării filoanelor spre adâncime. Începând cu anii 1960 demarează o serie de lucrări de explorare în masivele Cetate şi Cârnic (reţelele rectangulare de explorare). Activitatea minieră extractivă subterană este sistată la începutul anilor 1980, fiind înlocuită de o exploatare de suprafaţă a masivului Cetate (Cariera Cetate), având ca rezultat distrugerea lucrărilor vechi, cele mai spectaculoase.

           Explorarea lucrărilor miniere în perioada 1999-2000-2001
           Ţinând cont de dimensiunea considerabilă a reţelei miniere şi de timpul limitat avut la dispoziţie de echipa franceză în fiecare campanie anuală, au fost explorate prioritar sectoarele cele mai atractive din perspectivă arheologică minieră.
           În 2000 şi 2001, eforturile noastre s-au concentrat asupra reţelelor miniere din masivele Cârnic şi Cetate. A fost realizată cu această ocazie o inventariere aproape completă a situaţiei din subteran şi s-au reactualizat planurile miniere ale nivelurilor moderne. Aceste rezultate au putut fi obţinute având ca bază de plecare planurile puse la dispoziţie de echipa geologică a societăţii miniere Roşia Montană Gold Corporation şi planurile de exploatare ale societăţii Mininvest, scanate şi furnizate pe CD-Rom. A fost utilizată, de asemenea, şi o copie a planului lui Pošepny (1868), care ne-a fost oferită de Ministerul Culturii şi Cultelor din Romania. Utilizarea planurilor miniere este un factor decisiv pentru buna desfăşurare a acestui tip de cercetări, impunându-se studierea acestora în prealabil prospecţiunii de teren. În cercetarea de suprafaţă a fost utilizat un GPS (cu o precizie de 6 la 10 m) care şi-a dovedit utilitatea la cartografierea sumară a vestigiilor observate. În ceea ce priveşte lucrările miniere subterane, în cursul misiunilor din 1999, 2000 şi 2001 au fost exploraţi peste 70 km de reţele miniere, dintre care mai mult de jumătate situate în masivul Cârnic.
           În minele de la Roşia Montană există trei tipuri de lucrări miniere (din perspectivă temporală):
           - aşa numitele lucrări "recente", datând din secolul al XX-lea, care pot fi identificate pe planuri şi în arhivele existente la faţa locului;
           - aşa numitele lucrări "moderne", care nu apar în totalitate pe planurile actuale şi a căror topografie reală nu este întotdeauna conformă cu planurile. Urmele de sfredel (unealtă utilizată pentru perforarea găurilor de puşcare umplute apoi cu pulbere explozivă) vizibile pe pereţi relevă că aceste lucrări sunt evident posterioare introducerii pulberilor explozive în exploatarea minieră, care se situează cronologic între secolul al XVII-lea (epoca introducerii prafului de puşcă în minele din Europa) şi începutul secolului al XX-lea;
           - aşa numitele lucrări "antice", în general ignorate de planurile actuale, dar intersectate frecvent de lucrări miniere posterioare şi prin urmare accesibile din reţelele moderne şi recente. Aceste lucrări sunt în general anterioare introducerii pulberii explozive în practica minieră, deci anterioare secolului al XVII-lea. Ele au fost săpate manual, fie cu unelte (urme de daltă şi de târnăcop pe pereţi), fie cu foc (lucrări caracterizate prin forma lor rotunjită, pereţi concavi şi lişi, urme de funingine, pereţi înnegriţi sau înroşiţi, prezenţa cărbunelui de lemn la baza lucrărilor). Săparea cu unelte a fost utilizată în roci moi sau cu duritate medie, în timp ce abatajul cu foc a fost rezervat rocilor dure şi foarte dure.
           Prin lucrări "vechi" se înţeleg lucrări care pot fi:
           - de epocă pre-romană, spre exemplu dacică. Cu toate că nu au existat vestigii din această epocă atestate pe sit până la campania din 2000 (când a fost descoperită o susţinere minieră de lemn in situ în reţeaua Ţarina, datată C14 la mijlocul secolului I a.Chr.-sfârşitul secolului I p.Chr.), nimic nu ne împiedică să credem că exploatarea minieră a fost iniţiată de către daci. Campania din 2002 a furnizat noi datări din epoca dacică (Fig. 15).
           - de epocă romană, ca majoritatea vestigiilor descoperite întâmplător sau în urma unor săpături sistematice, atestate atât la suprafaţă, cât şi în subteran;
           - de epocă medievală, indicate prin prezenţa unui fragment de lemn descoperit în rambleul unei reţele miniere din masivului Cârnic, care a dovedit prin datare izotopică C14 că aparţine secolului al X-lea (RM99 Cârnic 1-Niv Sup; Fig.15). În acest caz numai cercetarea arheologică a galeriilor permite departajarea cronologică a activităţii miniere.
           Atragem totuşi atenţia asupra posibilităţii ca o serie de lucrări miniere de cercetare de talie redusă ar putea fi săpate manual cu unelte, sau chiar cu foc şi după secolul al XVII-lea, fiind evident în acest caz că o simplă prospectare/explorare a reţelelor miniere, fără a săpa rambleul existent, este insuficientă pentru o atribuire cronologică certă. Ansamblul de informaţii obţinut prin cumularea observaţiilor generale asupra arhitecturii lucrărilor, tehnicilor de săpare, consultarea arhivelor şi rezultatele săpăturilor efectuate în rambleul lucrărilor (cercetarea inventarului arheologic databil şi a materialelor semnificative, lemn sau cărbune de lemn pentru datări radiocarbon) este singura abordare care permite datarea corectă a lucrărilor miniere. Această manieră complexă de cercetare a fost pusă în practică spre exemplificare într-o mică parte a masivului Cârnic în care lucrările corespunzătoare epocii romane (secolul al II-lea) au putut fi datate cu certitudine.

Cuprins
Reţelele miniere antice. Misiunile arheologice franceze 1999-2001
Béatrice Cauuet , Bruno Ancel , Christian Rico , Călin Tămaş
Cadrul cercetării	Sectoarele Orlea-Ţarina-Carpeni
Cadrul geologic	Sectorul Coş
Contextul geologic de la Roşia Montană	Bilanţul prospecţiunii şi explorării
Masivul Cârnic	Însemnătatea săpăturilor
Masivul Cetate	Lista ilustraţiilor
Sectorul Hăbad
Contextul geologic de la Roşia Montană Sectorul Roşia Montană face parte din unitatea de Bucium, care reprezintă o transilvanidă laramică . Fundamentul cristalin (pânza de Baia de Arieş) nu aflorează în zona Roşia Montană, dar fragmente de roci cristaline din această formaţiune se întâlnesc în structurile de brecii. Fundamentul este acoperit de un fliş cretacic superior, roci sedimentare neogene şi evident, roci vulcanice neogene, dacite şi andezite (Fig. 2). Masivul Cetate, ca şi geamănul său Cârnicul, sunt masive vulcanice de compoziţie dacitică (dacit de Cetate). Dacitul de Cetate este în contact direct la sud şi nord cu produse vulcanoclastice dacitice (formaţiune de tip val piroclastic). Spre vest, dacitul are un contact tectonic cu rocile cretacice din fundamentul bazinului Roşia Montană (Fig. 2). La Roşia Montană, mai precis între masivele Cetate şi Cârnic, s-a format o coloană de brecie de explozie de natură freatomagmatică . Sistemul de interacţiune freatomagmatic, respectiv structura de brecie de Cetate, a controlat geneza zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană. Zăcământul epitermal de aur şi argint de la Roşia Montană este de tip adular-sericit (sau low-sulfidation), având caracteristici specifice în acest sens, precum morfologia corpurilor de minereu, mineralogia mineralelor metalice şi de gangă, alteraţiile hidrotermale şi asociaţia geochimică . Studiul incluziunilor fluide au confirmat caracterul adular-sericit al zăcământului Roşia Montană . În cadrul zăcământului, pe lângă structura de brecie Cetate, un corp de minereu cu conţinuturi de aur deosebite (Fig. 3), există şi alte tipuri de corpuri de minereu: filoane, stockwerkuri, impregnaţii, brecii, placersuri şi paleoplacersuri (aluviuni). Completând cercetările arheologice miniere, abordarea geologică s-a focalizat în 2000 în special pe masivul Cârnic (reţelele antice Cârnic 1 şi Cârnic 2) şi în 2001 pe masivul Cetate (sectoarele miniere Zeus şi Găuri). Cercetarea geologică a reţelelor miniere antice de la Cârnic şi Cetate a cuprins cercetări de teren (suprafaţă şi subteran) şi multiple investigaţii analitice de laborator: analize de conţinuturi , studii microscopice (secţiuni subţiri, secţiuni lustruite), microscopie electronică (TEM şi SEM). Date bibliografice şi arhivistice despre lucrările miniere de la Roşia Montană După cunoştinţele noastre există relativ puţine publicaţii recente care oferă informaţii istorice şi arheologice referitoare la exploatările miniere din perimetrul Roşia Montană şi doar câteva dintre acestea privesc lucrările miniere romane . Lucrarea consacrată muzeului minier Roşia Montană este singura care prezintă un istoric evolutiv al exploatării miniere . Nu există, prin urmare, nici un studiu aprofundat al arhivelor miniere. Acestea sunt, de altfel, destul de dispersate (cf. A. Sântimbreanu). La faţa locului, la exploatarea minieră Roşia Montană nu există planuri vechi ale minei. Se păstrează doar planul general al lui Pošepny, datat 1868. Un alt plan general executat în 1941 surprinde lucrările miniere din prima jumătate a secolului al XX-lea . În ultimul plan de sinteză elaborat de Mininvest Deva (1992) se menţionează trunchiat o parte a lucrărilor moderne executate în secolele XVIII-XIX-XX. Toate celelalte planuri, detaliate sau de sinteză, cuprind doar lucrările recente, efectuate în anii 1960-1980, mai ales reţelele rectangulare de explorare şi sălile de exploatare cu pilieri. Compararea diferitelor generaţii de planuri miniere pune în evidenţă neconcordanţe în ceea ce priveşte localizarea şi morfologia lucrărilor moderne. În opinia noastră, este foarte probabil ca situl Roşia Montană să fi cunoscut o activitate minieră chiar din epoca bronzului, înaintea cuceririi romane, cu toate că deocamdată nu există nici o dovadă arheologică în acest sens. Zonele de aflorare a filoanelor bogate au fost cu siguranţă exploatate iniţial la suprafaţă şi ulterior în subteran. Anumiţi autori mai vechi s-au gândit că marile excavaţii de suprafaţă din masivul Cetate puteau exista încă din epoca dacică; din păcate, această parte a sitului este în prezent distrusă, neputând fi examinată. Zăcământul a fost exploatat intens în perioada romană (105-271), după cum atestă tăbliţele cerate descoperite în galeriile vechi între anii 1786 şi 1855, numeroasele vestigii lapidare descoperite la suprafaţă, precum şi câteva datări C14 efectuate pe probe de lemn recoltate din subteran. De exemplu, cea mai veche tăbliţă cerată menţionează anul 131. Pentru autorii români, toate galeriile vechi săpate cu dalta şi ciocanul sunt atribuite acestei perioade. În absenţa izvoarelor, nu se ştie cu certitudine dacă activitatea minieră a continuat puţin şi după plecarea romanilor, spre sfârşitul secolului al III-lea. O datare izotopică C14, efectuată în 1999 pe un fragment de lemn provenit din rambleul unei galerii din reţeaua minieră Cârnic 1, a indicat secolul al X-lea. Textele atestă o activitate minieră în secolul al XII-lea în regiunea Munţilor Apuseni. Toponimul "Chernech" (Cârnic) este menţionat în 1347. Activitatea minieră a sectorului Abrud este menţionată cu regularitate în scrierile secolelor al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea. Situl "Cetatea" este menţionat în 1642. În 1684 sunt inventariate 60 de şteampuri în regiunea Abrud. În secolul al XVIII-lea activitatea minieră se intensifică la Roşia Montană. În 1757 existau 119 şteampuri şi 226 în 1772. În această perioadă se deschid galerii de drenaj şi exploatare de anvergură, cum sunt, spre exemplu, galeriile Râzna (nivelul 798) şi Vercheş (nivelul 852) din Cârnic, săpate în jurul anului 1769. Impresionanta galerie de drenaj Sf. Cruce din Orlea este executată între 1785 şi 1790. La sfârşitul secolului al XVIII-lea minele de la Roşia Montană sunt obiectul unor numeroase reamenajări (bazine, ameliorări tehnice) şi beneficiază de serviciile inginerilor unguri. Activitatea cunoaşte o dezvoltare progresivă pe parcursul întregului secol al XIX-lea. Începând din 1922, statul exploatează partea profundă a zăcământului, situată sub nivelul galeriei Sf. Cruce. Partea superioară a zăcământului, considerată a fi situată deasupra nivelului Sf. Cruce, a fost exploatată de numeroase întreprinderi private, care au efectuat o exploatare mai mult sau mai puţin sistematică, prin lucrări neregulate de o mare complexitate. În 1948 zăcământul este naţionalizat. Exploatarea minieră traversează o perioadă de exploatare intensivă şi extensivă, confruntându-se în acelaşi timp cu scăderea conţinuturilor în metale preţioase datorită efilării filoanelor spre adâncime. Începând cu anii 1960 demarează o serie de lucrări de explorare în masivele Cetate şi Cârnic (reţelele rectangulare de explorare). Activitatea minieră extractivă subterană este sistată la începutul anilor 1980, fiind înlocuită de o exploatare de suprafaţă a masivului Cetate (Cariera Cetate), având ca rezultat distrugerea lucrărilor vechi, cele mai spectaculoase. Explorarea lucrărilor miniere în perioada 1999-2000-2001 Ţinând cont de dimensiunea considerabilă a reţelei miniere şi de timpul limitat avut la dispoziţie de echipa franceză în fiecare campanie anuală, au fost explorate prioritar sectoarele cele mai atractive din perspectivă arheologică minieră. În 2000 şi 2001, eforturile noastre s-au concentrat asupra reţelelor miniere din masivele Cârnic şi Cetate. A fost realizată cu această ocazie o inventariere aproape completă a situaţiei din subteran şi s-au reactualizat planurile miniere ale nivelurilor moderne. Aceste rezultate au putut fi obţinute având ca bază de plecare planurile puse la dispoziţie de echipa geologică a societăţii miniere Roşia Montană Gold Corporation şi planurile de exploatare ale societăţii Mininvest, scanate şi furnizate pe CD-Rom. A fost utilizată, de asemenea, şi o copie a planului lui Pošepny (1868), care ne-a fost oferită de Ministerul Culturii şi Cultelor din Romania. Utilizarea planurilor miniere este un factor decisiv pentru buna desfăşurare a acestui tip de cercetări, impunându-se studierea acestora în prealabil prospecţiunii de teren. În cercetarea de suprafaţă a fost utilizat un GPS (cu o precizie de 6 la 10 m) care şi-a dovedit utilitatea la cartografierea sumară a vestigiilor observate. În ceea ce priveşte lucrările miniere subterane, în cursul misiunilor din 1999, 2000 şi 2001 au fost exploraţi peste 70 km de reţele miniere, dintre care mai mult de jumătate situate în masivul Cârnic. În minele de la Roşia Montană există trei tipuri de lucrări miniere (din perspectivă temporală): - aşa numitele lucrări "recente", datând din secolul al XX-lea, care pot fi identificate pe planuri şi în arhivele existente la faţa locului; - aşa numitele lucrări "moderne", care nu apar în totalitate pe planurile actuale şi a căror topografie reală nu este întotdeauna conformă cu planurile. Urmele de sfredel (unealtă utilizată pentru perforarea găurilor de puşcare umplute apoi cu pulbere explozivă) vizibile pe pereţi relevă că aceste lucrări sunt evident posterioare introducerii pulberilor explozive în exploatarea minieră, care se situează cronologic între secolul al XVII-lea (epoca introducerii prafului de puşcă în minele din Europa) şi începutul secolului al XX-lea; - aşa numitele lucrări "antice", în general ignorate de planurile actuale, dar intersectate frecvent de lucrări miniere posterioare şi prin urmare accesibile din reţelele moderne şi recente. Aceste lucrări sunt în general anterioare introducerii pulberii explozive în practica minieră, deci anterioare secolului al XVII-lea. Ele au fost săpate manual, fie cu unelte (urme de daltă şi de târnăcop pe pereţi), fie cu foc (lucrări caracterizate prin forma lor rotunjită, pereţi concavi şi lişi, urme de funingine, pereţi înnegriţi sau înroşiţi, prezenţa cărbunelui de lemn la baza lucrărilor). Săparea cu unelte a fost utilizată în roci moi sau cu duritate medie, în timp ce abatajul cu foc a fost rezervat rocilor dure şi foarte dure. Prin lucrări "vechi" se înţeleg lucrări care pot fi: - de epocă pre-romană, spre exemplu dacică. Cu toate că nu au existat vestigii din această epocă atestate pe sit până la campania din 2000 (când a fost descoperită o susţinere minieră de lemn in situ în reţeaua Ţarina, datată C14 la mijlocul secolului I a.Chr.-sfârşitul secolului I p.Chr.), nimic nu ne împiedică să credem că exploatarea minieră a fost iniţiată de către daci. Campania din 2002 a furnizat noi datări din epoca dacică (Fig. 15). - de epocă romană, ca majoritatea vestigiilor descoperite întâmplător sau în urma unor săpături sistematice, atestate atât la suprafaţă, cât şi în subteran; - de epocă medievală, indicate prin prezenţa unui fragment de lemn descoperit în rambleul unei reţele miniere din masivului Cârnic, care a dovedit prin datare izotopică C14 că aparţine secolului al X-lea (RM99 Cârnic 1-Niv Sup; Fig.15). În acest caz numai cercetarea arheologică a galeriilor permite departajarea cronologică a activităţii miniere. Atragem totuşi atenţia asupra posibilităţii ca o serie de lucrări miniere de cercetare de talie redusă ar putea fi săpate manual cu unelte, sau chiar cu foc şi după secolul al XVII-lea, fiind evident în acest caz că o simplă prospectare/explorare a reţelelor miniere, fără a săpa rambleul existent, este insuficientă pentru o atribuire cronologică certă. Ansamblul de informaţii obţinut prin cumularea observaţiilor generale asupra arhitecturii lucrărilor, tehnicilor de săpare, consultarea arhivelor şi rezultatele săpăturilor efectuate în rambleul lucrărilor (cercetarea inventarului arheologic databil şi a materialelor semnificative, lemn sau cărbune de lemn pentru datări radiocarbon) este singura abordare care permite datarea corectă a lucrărilor miniere. Această manieră complexă de cercetare a fost pusă în practică spre exemplificare într-o mică parte a masivului Cârnic în care lucrările corespunzătoare epocii romane (secolul al II-lea) au putut fi datate cu certitudine.
Note de subsol
1. Cercetătoare C.N.R.S. (Centre National de la Recherche Scientifique), arheolog la U.T.A.H (Unité Toulousaine d'Archéologie et d'Histoire), Universitatea Le Mirail, Toulouse (Franţa); coordonatoarea misiunilor franceze la Roşia Montană. 2. Muzeograf la Serviciul Cultural al oraşului Argentičre-la-Bessée (Franţa). 3. Conferenţiar la Universitatea Le Mirail, Toulouse; arheolog în cadrul U.T.A.H. (Franţa). 4. Şef lucrări, Departamentul de Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (România). 15. Balintoni 1997. 16. Tamaş 2002. 17. Mârza et allii 1997. 18. Tamaş-Bailly 1998;Tamaş-Bailly 1999. 19. S.C. Roşia Montana Gold Corporation, Roşia Montană, România. 20. Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România; Universitatea Tehnică din München, Germania. 21. Université Paul Sabatier, Toulouse, Franţa; Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România. 22. Pošepny 1868; Wollmann 1976; Wollmann 1996; Wollmann 1999. 23. Sântimbreanu 1989. 24. Ghiţulescu-Socolescu 1941.